default-logo

Basarabia în actualitate

APEL – SCRISOARE DESCHISĂ 

CĂTRE DOAMNA MAIA SANDU, PREȘEDINTA REPUBLICII MOLDOVA  ȘI CĂTRE REPREZENTANȚII POPORULUI ÎN PARLAMENTUL   REPUBLICII MOLDOVA  

28 MARTIE, 2021  

Stimată Doamnă Președinte, Stimați Parlamentari,  

 Anul acesta s-au împlinit 103 ani de la semnarea Tratatului de Unire a Basarabiei cu  România (27 Martie 1918), și în curând 103 ani de la Marea Unire, (1 Decembrie 1918).  Acestea au fost momentele în care, în mod firesc, românii s-au unit într-o singură țară.  

 La 23 August 1939 a fost semnat Pactul Ribbentrop-Molotov, care de fapt a fost o  înțelegere între unii dintre cei mai mari criminali pe care omenirea i-a cunoscut  vreodată, și anume, Adolf Hitler și Joseph Stalin. Acești criminali, au decis, fără a  întreba poporul român dacă este sau nu de acord, ca teritorii românești să fie cedate  Rusiei bolșevice, și Ungariei. Astfel, milioane de români s-au trezit peste noapte, că nu  mai locuiesc în țara în care s-au născut, în ROMÂNIA.  

 Prigoana ce a urmat, deportările, foametea, și asasinarea a zeci și sute de mii de  români, a marcat o perioadă neagră din istoria României, și o rușine pentru întreaga  omenire.  

 Pe 1 Aprilie 1941 se împlinesc 80 de ani de la asasinarea, la Fântâna Albă, a mii de  români. Acești oameni simpli, țărani români, bărbați, femei, copii, oameni nevinovați, au  fost mitraliați când s-au apropiat de granița ce acum desparte România de Bucovina de  Nord. Singura lor vină a fost că au dorit să se întoarcă ACASĂ, în țara în care s-au  născut. Au lăsat în urmă tot ce au agonisit de o viață întreagă. S-au dus la biserică, și  înarmați cu cruci, au plecat spre granița cu Romania. Cei ce au purtat crucile, au fost  împușcați primii. 

 Până în ziua de astăzi, cei vinovați de acest măcel nu au fost trași la răspundere.  Până în ziua de astăzi nu se știe cine a dat ordinul de asasinare a acestor oameni, și  nici cine au fost acei călăi.  

 Prin această scrisoare deschisă, în calitate de cetățeni români, vă cerem Doamnă Președinte, și Domnilor Parlamentari următoarele:  

  1. Înființarea unei comisii care să investigheze evenimentele de la 1 Aprilie 1941,  daca este posibil, in cooperare cu Parlamentul României, comisie care apoi să desecretizeze rezultatele anchetei.  
  2. Păstrarea unui moment de reculegere, pe data de 1 Aprilie, a fiecărui an, pentru  a ne reaminti și a onora de cei ce și-au pierdut viețile la Fântâna Albă. Credem că i  Parlamentul Republicii Moldova ar fi dator celor ce au pierit, cu cel puțin un moment de  reculegere.  
  3. Declararea zilei de 23 August ca zi de DOLIU NAȚIONAL. Ziua de 23 August  1939, data semnării pactului ticalos, este data la care suferințele inimaginabile ale  poporului român au început. Aceasta zi să comemoreze pe toți românii ce și-au pierdut  viețile în Basarabia și Bucovina, precum și pe cei ce au fost deportați în Siberia și  Kazacstan, de unde mulți nu s-au mai întors, fiind răpuși de foamete și frig.  
  4. Introducerea zilei de 27 Martie, ziua semnării Tratatului de Unire a Basarabiei cu  România, ca zi de sărbătoare națională.  
  5. Introducerea în manualele de istorie, a unui capitol în care să se prezinte în mod  detaliat istoria recentă, a secolului XX. “Un popor care nu-și cunoaște istoria e ca un  copil care nu-și cunoaște părinții.” — Nicolae Iorga  

 Doamnă Președinte, ați fost votată de majoritatea cetățenilor cu drept de vot. În  numele celor ce au pierit în urma pactului criminal, avem rugămintea ca înainte de 23  August 2021 să faceți publică tuturor românilor, și nu numai celor ce v-au votat, poziția  dumneavoastră oficială.  

 Domnilor parlamentari, ați ajuns la cârma țării, pentru a reprezenta interesele națiunii.  Este de datoria Dumneavoastră ca împreună cu cei ce v-au votat, să luptați pentru  dreptate și demnitate națională. 

 Cerem tuturor românilor ce sunt de acord cu cele spuse în această scrisoare, să o  semneze, și să o trimită mai departe către prietenii și rudele lor, și de asemenea către  reprezentanții lor din Parlamentul Republicii Moldova.  

 Menționăm ca o scrisoare similară a fost trimisă către Domnul Klaus Werner Iohannis,  Presedintele Romaniei, dar și către Parlamentul României.  

Cu considerație,  

Pentru Confirmare,  

Ioan Hossu  

Justin Octavian Balta

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.