default-logo

Mircea M. Ionescu cu o nouă apariție editorială

Reverență, Maestre, pe Drumul Norocului!

Atunci când mă gândesc la Mircea M. Ionescu implicit mă duc cu gândul la o lume aparte memeistă, ce are ca slogan de viață: ”Omule, să nu trăiești cu frâna de suflet trasă!” De fapt, aceste cuvinte pot fi un indiciu elocvent pentru conduita de viață morală a fiecăruia dintre noi, și, în speță, a fiecărui artist, aspirant sau consacrat. Simbioza dintre Artistul și Omul Mircea M. Ionescu este atât de organic închegată, încât mi-e foarte greu să vorbesc despre el, la superlativ, doar ca Artist (dramaturg, journalist, prozator, cronicar, poet etc.) fără să-l menționez, în aceeași măsură, și ca Om!

Dacă în urmă cu doi ani am semnat Postfața la Jurnalul unui om trăsnit, iată-mă acum cu o reverență inimoasă pentru a deschide drumul acestei cărți, Jurnalul unui om norocos, scriindu-i Prefața. Și, ca să fiu în spiritul ludic al autorului, care aduce mereu bună dispoziție, îmi permit să pun această întrebare: Oare trebuie să fii mai întâi un om trăsnit pentru a realiza că ai și noroc?

De fapt, cine este acest Mircea M. Ionescu? Sunt decenii continue de când Domnia Sa ține cu demnitate și onoare ștafeta vieții, făcând dovada de slujitor fidel al culturii, al artei și filozofiei vieții, precum și a preaslăvirii umanității. Și, ca un adaos, acest Om-Paradox, așa cum se numește chiar el însuși, este unul dintre cei mai frumoși prieteni ai vieții mele, ce vine din istoria dramaturgiei românești și se înalță mereu pe Coloana Infinită a Artei cu opera lui. Îi iubesc creația, întocmai cum îi iubesc și sufletul care spune necontenit:”Mulțumesc, Doamne, pentru că Teatrul și Fotbalul mi-au luminat Viața!” 

Oare, cum poate să arate Jurnalul unui Om Norocos? Este acest titlu o definiție verosimilă a omului Mircea M. Ionescu, sau vine să facă haz de necaz pe marginea vieții unui om care a avut un drum opus norocului?!

Cu fiecare propoziție a acestui text, am impresia că pornesc din nou la drum și simt binecuvântarea vieții în care înclin să cred că bunul meu prieten, Mircea M. Ionescu, a fost, este și va fi un Om cu adevărat Norocos. 

Și cum aș putea să gândesc altfel, luând în considerație CV-ul lui impresionant, încununat de curând cu laurii Premiului Academiei Române pentru Dramaturgie, Premiului I.L.Caragiale pentru volumul ”Bărbatul cu trei picioare” și ai Premiului UNITEM pentru întreaga sa activitate.

Încă de la titlu, piesele sale teatrale poartă o morală, incită și ne invită la aventuri inedite în lumea teatrului. Columb a descoperit America, Hagi a cucerit-o, Dona Quijota joacă samba, Hamlet a murit degeaba, Deținuți în Statuia Libertății, Taximetristul de noapte la New York, Nu mor pescărușii când vor porcii mistreți sunt câteva exemple din vasta creație a lui Mircea M. Ionescu, ce cuprinde în totalitate 36 de cărți publicate și peste 40 de premiere. 

Și pentru că amândoi, în perioade de timp diferite, am respirat din aerul continentului nord-american, el fiind emigrant în America, iar eu în Canada, îmi rezerv dreptul de a susține pledoaria pentru Norocul vieții lui Mircea M. Ionescu, pentru că nu oricine a putut supraviețui eroic ca el într-o lume nouă, trăind pe viu fascinația zgârie-norilor și a vieții cotidiene new-yorkeze, și nu oricine a putut fi ca el, timp de cinci ani taximetrist de noapte la New York, avându-i ca pasageri, printre alții, pe celebrii: Anthony Quinn, Greta Garbo, Ridick Bowe și pe fata lui Fidel Castro. Toate aceste menționări sunt poate apelative de sacrificiu și de izbândă la academia vieții, la cursurile de zi și de noapte, la cele cinci luni și jumătate în lagăr la Latina și Roma, pentru a îngurgita viața la parametrii destoinici, ce fac totul să fie mai luminos, mai candid  și mai optimist, adăugându-le la acel, nu neapărat tabu, trebuie și un gram de noroc.

Și pe acest traseu de mărturisiri, a mai existat și o Pușlama de la etajul 13, un personaj adolescentin  memeist, care, deși părea de basm  pentru o actriță cu vârsta de peste 45 de ani , a fost o perioadă considerabilă protagonista vieții mele artistice, interpretând rolul Lindei. Da, am jucat cu mare bucurie PUȘLAMAUA lui Mircea M. Ionescu în regia regretatului Vlad Stănescu la Teatrul Național din București, la Teatrul Arte dell”Anima, Teatrul Maria Filotti din Brăila, Centrul Reduta din Brașov, Teatrul Național Eugene Ionesco din Chișinău, în Elveția la Luzern, în Los Angeles la legendarul Catalina Club, culminând cu o reprezentație la Teatrul Atlantico din Roma, în fața a cinci mii de spectatori.  Acest moment din Italia a fost sacru pentru că ne-a legat sufletele artistice într-o prietenie pe viață, un pariu pe care l-am câștigat împreună, eu prin credința mea statornică pentru teatru, iar Mircea M. Ionescu, prin măiestria lui incontestabilă de dramaturg.

Și drumul a continuat ireversibil printr-o altă îngemânare artistică, prin proiectul de rezidență internațională America de-Acasă, produs de Centrul de Cultură George Apostu din Bacău, manageriat de Gheorghe Geo Popa, unde, în ilustra piesă scrisă de Mircea M. Ionescu, am jucat unicul personaj feminin. 

Iată-ne acum, cu această nouă carte, la a doua întâlnire livrească, de suflet, cu Editura Creator/Libris, ce ajută atât de frumos la nașterea acestei cărți; mi-ar plăcea să cred că acest lucru ține de prezența norocului în viața lui Mircea M. Ionescu! Așadar, reverență ție,Editură Creator! Reverență ție, minunat creator de frumos!

Cred că nu greșesc să afirm că și în aceste timpuri destul de tulburi, pandemice, într-un cuvânt, incerte, Drumul Norocului continuă pentru Omul-Artist Mircea M. Ionescu. Iubirea lui pentru oameni și artă ne înalță sufletele, ni le face atât de luminoase, încât Soarele nu are încotro și-n fiecare dimineață, prin zâmbetul lui, spune: Ești un OM NOROCOS, MAESTRE! MMI, chiar ești un OM NOROCOS!

 

Claudia Motea





Despre autor

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.