Marea resetare, despre care se vorbea în șoaptă în primăvara lui 2020, se desfășoară acum. Devine, pe zi ce trece, realitate. Numai cine nu vrea , nu vede.
Deja lumea s-a schimbat și tendințele de reconfigurare globală pot fi percepute. Zbaterea pentru întoarcerea la „normalitate” capătă accente dramatice.
E adevărat, civilizațiile s-au succedat ciclic, evoluția este un proces firesc și necesar, numai că în lumea în care trăim însuși sensul cuvântului „evoluție” a luat o altă întorsătură. Evoluția răsturnată, logica răsturnată, psihologia răsturnată par să fie coordonatele „lumii noi”.
În psihiatrie există o afecțiune în care bolnavul psihic își șochează privitorul prin gesturi și comportamente alienate, în mod intenționat, fapt ce-i procură o satisfacție morbidă. Este ceea ce trăim. Este ceea ce ni se întâmplă. Suntem încremeniți în fața întorsăturii pe care a luat-o, peste noapte, democrația neoliberală. Criza spirituală profundă a omenirii face ca societatea umană să se îndrepte în jos, să se scufunde în hăul răului.
Dar ce prefigurează re-setarea? Deocamdată, nu se vede decât vârful aisbergului :
* o agresiune fără precedent asupra umanului, în general,
* o satisfacție, aproape sadică , de a cultiva suferința ,
* o sărăcire a societăților, pe măsură ce înaintăm în timp,
* o privare de elementare drepturi cetățenești,
* economii spulberate,
* sisteme financiare care de abia mai supraviețuiesc,
* o piață a muncii dinamitată,
* punerea în paranteze a ideologiilor și a religiilor,
* un capitalism neoliberal promovat până mai ieri, gongoric, aruncat la coș,
* un dublu discurs oficial,
* clătinarea sistemelor culturale, a învățământului, a artei,
* identități naționale într-un proces de diluare,
* o re-configurare geopolitică, de pe poziții de forță,
* transformarea științei într-o nouă religie,
* supremația tehnologiei.
Cazul României, cum e și firesc, este unul particular. Stafia dictaturii totalitare, care bântuie în lume, găsește în România un teren propice, din mai multe puncte de vedere. Sărăcia, minciuna, corupția alcătuiesc fundalul pe care se desfășoară viața cotidiană. Cuvintele de ordine: Destructurare, Dezinformare, Dezumanizare. Pas cu pas.
Dar ce punem în loc? Acesta este testul final al omenirii. Cum va putea individul uman să-și dezvolte, pe mai departe, propriul potențial? Unii pot să spună: dacă nu ai nimic, nu ai nimic de pierdut, dacă nu ai niciun viitor, atunci nu-ți fă griji pentru prezent. Care va fi ideologia viitorului? Conexiuni pe bandă largă pe internet, rețele de telefonie wireless (XG), spații de lucru virtuale, producție nanomoleculară, numerar digital, date referitoare la ADN-ul genomic, producție virtuală, lanțuri de aprovizionare virtuale ș.a.
O lume, o civilizație pare că trebuie demolată din rădăcini, cu orice preț, pentru a-i lua locul o alta. Pentru a rezolva problema, nu este nevoie decât de o armă biologică , orchestrată cu măiestrie de inițiatori și de executanți, deopotrivă. C19 are și o funcție programatică[.
Să încercăm câteva explicații !
De fapt, la o privire mai atentă, ne confruntăm cu un neo-neo imperialism (cf. prof. Ilie Bădescu, sociolog) în care sărăcia și inegalitatea sunt condiții pentru dominație, supunere și influență, o dată între națiuni, iar a doua oară în interiorul națiunilor, între guvernanți și guvernați.
Interesantă este teoria statului mondial a sociologului american Immanuel Wallerstein, teoria stratificării mondiale a societăților de pe planetă în centre, semi periferii și periferii. Motorul noului imperialism potrivit aceleiași teorii ar fi nu statul, ci mega corporația mondială. Cu alte cuvinte, stratificarea mondială s-ar baza pe distribuirea inegalitară a bogăției și a puterii la scară mondială. Motorul unei noi civilizații ar fi tehnologia capitalistă, care devine astfel și un instrument de expansiune. Din punct de vedere economic, s-ar naște un imperiu mondial .
Subdezvoltarea periferiilor duce la dezvoltarea centrului, a metropolei. Relațiile cu metropola sărăcesc periferia de resurse, de mână de lucru și provoacă exodul creierelor. Periferia devine piață de desfacere, lipsită și de tehnologia care este subdezvoltată, pentru că este blocată din exterior.
Repatrierea profiturilor sărăcește și mai mult periferia, care intră în jocul împrumuturilor, acel cerc vicios al ștrangulării: incapacități de plată și noi împrumuturi.
Stilul de viață în periferie imită stilul de viață din metropolă și generează politicianism și subcultură. De fapt, avem de-a face cu un colonialism postmodern.
Totul se petrece prin revoluții care aduc o formă de dominare regională, apoi mondială și prin reforme care nu țin seama de tradiții, culturi, popoare. Supremația asupra unor spații de către metropolă se face și prin propagarea unor curente culturale și ideologice, care ocupă spațiul mental la scară globală.
Fundamentul acestui neo-neo imperialism este banul, puterea marilor corporații, ideologii dominante cum e cea a neoliberalismului , axat pe teoria eficienței piețelor libere.
Într-o astfel de societate, legătura socială între indivizi nu mai există, separarea, lipsa sensibilității, indiferența fiind condiții de subordonare față de ban și față de centrul atotputernic. Președinții și guvernele din aceste state periferice sunt total obedienți față de metropolă, față de cei puternici, față de funcționarii sau marii finanțatori ai marilor corporații. Pentru a fi stăpâni pe situație, președinții și guvernele acestor state subalterne ar trebui să fie caractere puternice, să aibă înțelepciune diplomatică și energie creatoare. Nu este cazul României.
Ceea ce este sfidător și cinic este faptul că neo -neo imperialismul are la îndemână un instrument perfid, și anume, terorizarea minții.
Lupta insidioasă împotriva simbolurilor creștine este un exemplu. Războiul împotriva pământului este dus și împotriva cerului, a lui Dumnezeu(cf. i. Bădescu).
Iată ce spunea Herman Goring, locotenentul lui Adolf Hitler, când a depus mărturie la Curtea de Apel de la Nurenberg, fiind întrebat cum a făcut ca poporul german să accepte ceea ce s-a întâmplat; el a răspuns :”A fost foarte ușor, nu are nicio legătură cu nazismul, are legătură cu natura umană. O poți face într-un regim nazist, socialist, comunist, într-o monarhie și chiar într-o democrație. Singurul lucru care trebuie făcut pentru a înrobi oamenii, este să-i sperii. „.
Teroarea, ca instrument de guvernare, este ceea ce caracterizează metropola , instrument preluat de „elitele” naționale.
Lumea postmodernă nu mai crede în nimic, iar individul trebuie să se încredințeze doar autorității raționale, să renunțe la tradiții, credințe, sentimente, memoria colectivă, la propriii eroi, sfinți, la marile figuri ale spiritualității unui popor. Triumful contraculturii.
Acum se duce războiul pentru cucerirea minților.
Codurile sociale vechi trebuie de-construite, demolate: creștinism, familie, practici, obiceiuri fixate prin tradiție. Imoralitatea devine o expresie a libertății, raportarea la Dumnezeu nu există.
Noua ideologie este antinațională, anticulturală, antireligioasă sau, mai bine zis, a- națională, a-culturală, a-teistă. Selecția socială a elitelor se face nu în funcție de capabilitate, ci în funcție de apartenență la această nouă ideologie. Mediocritatea ia locul meritocrației.
Conceptul de corectitudine politică traduce o nouă codificare a limbajului și în numele ei se construiesc politici antinaționale. Lupta se duce pentru schimbarea reperelor spirituale ale societăților.
Dincolo de imperativele economice ale neo-neo imperialismului există asaltul asupra culturii matriciale a națiunilor periferice. De altfel, omenirea este amenințată, astăzi, de mai multe dezastre pe care ea însăși le-a provocat, printre care dezastrul cultural.
Ruptura dintre cei selectați ca elită și corpurile organice ale societăților de la periferie este profundă, conducătorii sunt detașați de cultura popoarelor, de credințele lor. Anomia socială este consecința ,în acest context, a unui stil de conducere demagogic, așa-zisele elite transformându-se într-o cleptocrație-guvernare bazată pe corupție și obediență față de centru.
Concluzia. Astăzi, trăim un neo-neo imperialism neomarxist: obediență față de centru, spațiu mental controlat, anti teism, anticreștinism, anularea categoriilor de gen, monopol decizional, control virtual prin platforme online, bloguri, site-uri și alte rețele.
Ținta prioritară: ștergerea hărților mentale sau a softului mental anterior, cum ar spune și Hofstede, și re-construcția „noului mental” al lumii noi.
ROSEMARIE HAINEȘ