,,Fascinaţia protestului este căldura şi comuniunea umană, aşa cum rareori ne e dat să o simţim, într-o viaţă. Este manifestul apartenenţei noastre la a fi OM, în mulţime. Dar cea mai frumoasă formă de protest rămâne arta- arta de a transpune în scris emoţia umană în astfel de momente, chiar dacă ea nu are nicio legătură cu politica, de la un nivel încolo. Şi stările resimţite în protest care te cuprind, nu mai au nicio legătură cu politica, de la un punct încolo. Când răzvrătirea şi protestul devin artă, poezie şi creaţie, ele deja s-au estompat foarte tare… chiar dacă sublim, rămân tot o formă de protest, sau în orice caz, o eschivă de la o anume existenţă.”- (Dharma K. Tchobansky în Rupte din Seu, Lumea fără filtru (2016).
În ultima perioadă de timp asistăm la o tensionare atât a vieţii sociale cât şi a vieţii interioare a semenilor noştri. Nu analizez situaţia celor care sunt imuni la astfel de tensiuni. Inechitatea, apartenenţa politică, lipsa de profesionalism, mediocritatea, violenţa verbală, grija zilei de mâine, lipsa unui loc de muncă, labilitatea perspectivei stabilităţii economice, disputele politice sterile, arestarea unor demnitari, ipoteticul război, scăderea consumului şi implicit a vânzărilor – iată doar câteva elemente care induc o stare de tensiune socială şi interioară în societatea noastră democratică. Lupta pentru supravieţuire este crâncenă şi nu ţine seama întotdeauna de valorile morale, profesionale sau personalitatea individului din societate. Dacă vorbim de o tensionare a vieţii sociale putem observa faptul că nouă ni se „proiectează”, de multe ori, prin intermediul tuturor mijloacelor posibile, imaginea deformată a unor realităţi confecţionate special pentru a ne induce în eroare. Este din ce în ce mai des uzitată expresia: „ Pâine şi circ !”. Gladiatorii politici, vorba vine, se luptă în arenele Puterii, iar noi ne uităm neputincioşi, „cu ochii cât cepele”, până noaptea târziu, în gura unor „păcătoşi”, care “bat apa-n piuă”. Ba, mai mult, trebuie să aplicăm litera de lege gândită de unii dintre ei, pe stilul vechi, chiar dacă aceasta nu este, în multe situaţii, în concordanţă cu viaţa celor care trudesc sau suferă în tăcere la talpa ţării.
Avem nevoie de amendamente şi legi noi, care să-i susţină mai eficient pe întreprinzătorii particulari. Aproape în toate locurile publice auzim comentariile vehemente ale ,,supuşilor din popor’’, pe care nu le bagă nimeni în seamă. Efectele tensiunilor de la „capul peştelui” se răsfrâng asupra familiei, colegilor de muncă, tinerilor şi copiilor noştri. La toate aceastea se adaugă mesajele indecente, instabilitatea familială, filmele pline de violenţă şi multe alte „ ingrediente” pe care mult dorita Libertate, fără limite creştine, ni le oferă cu nonşalanţă şi cu multă, multă generozitate. Mulţi dintre cei care-au rămas acasă trăiesc la limita supravieţuirii. Tensiunea vieţii interioare ajunge de multe ori la cotele disperării ca o consecinţă a vieţii sociale tensionate. Tinerii sunt derutaţi şi de multe ori le lipseşte motivaţia de a studia pentru că nu au o perspectivă în ceea ce priveşte un loc de muncă sigur şi bine plătit. Măcar cât reprezintă „coşul zilnic”! Tensiunea în familie creşte în momentul în care tinerilor li se solicită, înainte de angajare, să aibă experienţă într-un domeniu sau altul. De unde experienţă, dacă tânărul abia a terminat facultatea ?! Mulţi dintre ei nu pot săşi întemeieze o familie pentru că starea lor materială este precară. În interiorul lor se dă o luptă acerbă, nu-şi găsesc locul în societate, iar într-un final, aşa cum ştim, disperaţii iau calea străinătăţii. Alţii se pierd pe calea deznădejdii: presărată cu alcool, droguri şi fapte reprobabile. Lumea lor interioară nu este conectată la interesele celor care nu vor să mai ştie de ei, de problemele lor cotidiene, de nevoia de a se simţi importanţi şi utili în societate. Tinerii, care au o susţinere din partea părinţilor, mai răzbesc în viaţă, dar, într-un final, doresc şi ei să se realizeze, în mod independent, din punct de vedere profesional.
Invidia şi frustrarea domină de multe ori psihicul unor semeni de-ai noştri, pentru că nu ştiu care sunt modalităţile de a ajunge la performanţă într-un domeniu sau altul al muncii lor. A nu şti este mai greu decât a munci! Nimeni nu le spune, nu le explică şi de-aici se naşte o teamă interioară, care duce la declanşarea violenţei în relaţiile interpersonale şi neîncrederea în sine. Suspiciunea este prezentă în multe situaţii de viaţă, iar orgoliul este „ judecătorul nemilos”, care terorizează mintea şi sufletul aproapelui nostru. ,,o clasă nouă, guvernantă, s-a ridicat, fără tradiţiuni şi fără autoritate, încât ţara cea mare, temeiul şi baza naţionalităţii noastre, nu-şi găseşte conştiinţa raporturilor politice cu cei ce o guvernează… La noi mizeria e produsă, în mod artificial, prin introducerea unei organizaţii şi a unor legi străine, nepotrivite cu stadiul de dezvoltare economică a ţării, organizaţie care costă prea scump şi nu produce nimic…”- Mihai Eminescu.
Dumitru Țimerman/UZPR