default-logo

15 aprilie: Ziua Mondială a Artei 

În data de 15 aprilie a anului 1452 se năștea la Anchiano, în Italia de astăzi, Leonardo da Vinci, pictorul, sculptorul, arhitectul, inventatorul și umanistul de talie mondială, un reper în cultură. Iată de ce data de 15 aprilie a fost aleasă ca Zi Mondială a Artei. 

Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița amintesc de această Zi Mondială a Artei prin intermediul a două evenimente organizate în județul nostru. 

Primul eveniment s-a petrecut în data de 14 aprilie la Oravița, antemergător Zilei Mondiale a Artei, prin grija Centrului Cultural și a Complexului Muzeal Oravița împreună cu Clubul „Mitteleuropa” din Oravița. În această zi s-au împlinit 100 de ani de la trecerea în eternitate, la München, în Germania, a pictorului Adolf Humborg (*18 ianuarie 1847, Oravița – †14 aprilie 1921, München), „un artist orăvițean pentru cultura Mitteleuropei”, așa cum creiona dr. Ionel Bota personalitatea celui comemorat cu prilejul unei scurte întâlniri de suflet desfășurată în vechiul burg al Carașului. Cu acest prilej, Erwin Josef Țigla a prezentat albumul de artă dedicat pictorului, editat de dr. Annemarie Podlipny-Hehn anul trecut, cu sprijinul Forumului Democrat al Germanilor din Timișoara, în cadrul Editurii „CosmopolitanArt” din Timișoara. Cu același prilej a fost lansat și plicul filatelic ocazional dedicat împlinirii celor 100 de ani de la trecerea în eternitate a pictorului orăvițean prin naștere, înfrumusețat cu o ștampilă ocazională de zi, ștampilă cu care a fost obliterată întreaga corespondență care a fost expediată din Oravița în această zi. Ambele au fost realizate de către Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița. Din păcate, comemorarea lui Adolf Humborg nu s-a putut desfășura așa cum ar fi trebuit să fie organizată conform personalității acestuia, datorită restricțiilor, regulilor și normelor legislative privind protecția populației în perioadă de pandemie.

Cel de-al II-lea eveniment reprezintă organizarea unei miniexpoziții cu prilejul Zilei Mondiale a Artei, purtând titlul „Noua realitate”, în cadrul căreia expun Viorica Ana Farkas și Tatiana Țibru, ambele membre ale Cercului de artă plastică „Deutsche Kunst Reschitza” al Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin (coordonatori: Doina & Gustav Hlinka). Expoziția poate fi vizitată doar prin programare la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din municipiul de pe Bârzava, în perioada 15 – 22 aprilie a.c., respectând toate normele valabile în perioada de pandemie.

 

Erwin Josef Ţigla / UZPR

Despre autor

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.