default-logo

„De la ce blog ești?”

Auzeam – și încă mai auzim destul de des – această întrebare din partea „puternicilor zilei” o întrebare adresată în cel mai pur spirit al bășcăliei autohtone, care, desigur, și-a făcut un cuib și la nivelul politicii locale sau naționale. Ei amestecă monumental de prost noțiuni care țin de universul media digital, minimalizând grobian un fenomen care îi depășește. „De la ce blog ești?”, sunt întrebați de multe ori, în zeflemea, jurnaliștii, în încercarea, am spune stângace, de a-și crea un ascendent moral asupra gazetarului, care „mâzgălește” și el la un blog. Nu că s-ar pricepe acești aleși la diferența dintre blog sau vlog și publicație online, dar e mai convenabil să arunci în derizoriu munca și importanța socială a istoricilor clipei. Bagatelizarea jurnalismului electronic, însă, reprezintă chintesența încercării de bagatelizare a jurnalismului, deseori contondent, pentru cei din diferite funcții. 

Acum, revenind, este evident că între blog (sau varianta sa video, vlog), care este un jurnal personal online (denumirea sa vine de la „web-log”) și publicație online este o diferență semnificativă. Sigur, mulți dintre jurnaliști, pentru mai multă libertate editorială, își fac un blog și scriu acolo comentariile sau eseurile lor. Dacă acești jurnaliști mai lucrează și într-o redacție nu ar fi o problemă să recunoști această persoană drept ziarist, dar dacă cineva care nu are nicio legătură cu mass-media își face în câteva minute un blog și publică acolo considerațiile sale, ideile sau trăirile personale, e greu să consideri că persoana în cauză poate avea toate drepturile unui jurnalist. Adică, acces la instituții, la conferințe de presă, la acreditări, ș.a.m.d.. Pe de altă parte, înființarea de publicații exclusiv digitale ca niște platforme îmbogățite cu toate facilitățile digitale ale internetului a fost necesară, nu numai pentru că oamenii nu mai prea cumpără ziare tipărite, ci și pentru că reprezintă, prin caracteristicile multimedia, noua provocare a acestui mileniu. Publicațiile online ar trebui respectate pentru că pot avea mai mulți cititori/privitori/ascultători decât o foaie obscură de provincie sau chiar una națională. O spun cu un anume regret, pentru că, în ce mă privește, m-am format în presa scrisă, cu mirosul ei inconfundabil de cerneală tipografică. 

Publicațiile online importante au propriile redacții, după modelul celor clasice, birouri, studiouri, jurnaliști împărțiți pe secții și tot ce e nevoie pentru buna funcționare a entității media. Există și publicații online cu redacții de mai mici dimensiuni, sau chiar cu echipe de jurnaliști care lucrează exclusiv online, își transmit materialele de pe teren și țin legătura cu coordonatorii tot online sau prin telefon. Considerăm că o publicație online autentică trebuie să aibă în spate o societate comercială, să lucreze cu contracte, să plătească impozite, să constituie, în definitiv, o persoană juridică, un contribuabil la fel cu întreprinderi similare din alte arii de activitate. Iar aici, diferența dintre o asemenea redacție și blog e una foarte mare. Chiar dacă uneori postările pe blog devin extrem de populare, cu foarte mulți urmăritori, iar cei care le țin, așa-numiții „influenceri” devin extrem de cunoscuți fără a fi însă neapărat jurnaliști. Noua întrebare, așadar, de tip paradigmă, ar fi: „democratizarea informației sau dispariția mesajului jurnalistic?”.  

 

Daniel Botgros

(Revista UZP nr. 21/2021)



Despre autor

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.