default-logo

DORIN N. URITESCU – UN RELIEF CULTURAL

Dorin N. Uritescu, om de cultură cu un relief conturat, a plecat din Ardeal, din comuna Vinerea (Alba), a absolvit Facultatea de Filologie din București, apoi a absolvit și Facultatea de Filosofie din „Dulce Târgul Ieșului”, unde a obținut ulterior, cu Magna cum laude, și titlul de Doctor în Filosofie. Deci însuși destinul biografic și cel instructiv al dânsului este unul holistic,  orientat spre întreguri. Vine însă și orientarea complementară, spre părți. A scris până acum un număr mare de cărți și de studii. Majoritatea lor sunt de lingvistică și de stilistică, fiind apreciate de specialiștii în domeniu și menționate în Bibliografii. În domeniul criticii literare a elaborat volumul Pentru o lectură adevărată și o percepere corectă a temei, ediția a doua ajungând și la mine. Am sub ochi și volumul de proză, cu titlul foarte semnificativ Firimituri literare. A elaborat și  volume de poezii, ca și alte texte, de diverse genuri. Mă voi referi în continuare doar la cărțile pe care le-am citit, cu plăcere și cu un interes dezinteresat.

Dacă este vorba de o încadrare spirituală generică, putem pleca de la două modele culturale: Mozaicat și Piramidal.  Primul este distribuit pe orizontală, iar componentele lui – diferite ca formă, dimensiuni, culoare – rămân într-un plan de egalitate. Al doilea model este structurat din mai multe niveluri și este distribuit pe verticală, de la bază la vârf, sau invers. Nivelurile acestuia sunt inegale ca valoare, aici intrând în joc termenii axiologici „inferior” și „superior”. Într-un limbaj mai nuanțat, intră aici în joc termenii axiologici „valoare”, „antivaloare”, „pseudovaloare”, „nonvaloare”. Acum, opera culturală a lui Dorin N. Uritescu este bogată, ca extensie, și variată ca stil, după cum am văzut. Dacă încercăm să o încadrăm în cele două modele, ajungem la o joncțiune a acestora, în care partea de sus a piramidei este ocupată de textele de lingvistică și stilistică, iar partea de jos a aceleiași piramide este ocupată de textele literare (proză, poezie, etc.). Linia de demarcație dintre cele două părți este trasată de Critica literară.

Dacă este vorba de proză, însuși titlul cărții Firimituri literare este semnificativ pentru modelul mozaicat. Este un volum de proză scurtă, în care textele sunt inegale ca extensie, oscilând între schița clasică și simpla notare cu caracter de reportaj. Textele sunt evocative, iar aria lor tematică este circumscrisă spațial în jurul comunei natale Vinerea (Cugir, Alba). Temporal, textele vizează perioada dintre cel de-al doilea război mondial și plecarea de la putere a lui Gheorghiu-Dej, deci perioada în care autorul era copil, respectiv adolescent. Majoritatea textelor reliefează conflictele dintre lucrătorii cinstiți din acea zonă (țărani, muncitori, intelectuali) și noii șefi politici, comuniști. Scenele evocate sau invocate sunt foarte variate ca situații umane, de la cele firești, trecând prin cele dramatice și până la cele tragice. Totuși, o bună parte dintre ele au o notă elocventă de umor, de la umorul de situație până la cel de limbaj. Stilul mozaicat, despre care vorbeam, se strecoară și în ceea ce numim „vocea autorului” Dorin N. Uritescu este autorul cărții și tot ce scrie în aceasta este expresia vocii dânsului. Pe parcursul cărții apar și diverse persoane, care devin personaje, fiecare cu vocea sa. Mătușa Maria Romcea, venind supărată de la târg, rostește fără echivoc expresia nu prea creștină: „Ia, lume făcută cu curu”, acesta fiind și titlul schiței. Dar, în text, mai descoperim cu surpriză încă o „voce”. Autorul folosește un limbaj literar, academic, iar extensia enunțurilor variază de la fraza amplă (în stilul lui Iorga), până la notația rezumativă. Numai că stilul, literar fiind generic, este marcat de diverse expresii și cuvinte ardelenești, pe care autorul le știe din copilărie. Aici, „No, no !” sau „Ni, mă, ni ! sunt la ele acasă în Ardeal. Așadar, am putea spune că a treia „voce” din aceste texte este „Vocea satului”. De altfel, autorul însuși o reliefează recurgând la diverse marcaje, cu italice aldine, semne de punctuație etc.

Cartea de critică literară Pentru o lectură adevărată și o percepere corectă a

rbt

temei, analizează 4 poezii: Floare albastră, a lui Mihai Eminescu, De ce-aș fi trist, a lui Tudor Arghezi, Plumb, a lui George Bacovia, În grădina Ghetsemani, a lui Vasile Voiculescu. Volumul se încheie cu analiza romanului Răscoala, a lui Liviu Rebreanu. Dacă folosim aici expresia „critică literară”, în cazul autorului nostru putem identica și o mică fisură. Adică, pe de o parte, atitudinea autorului este una accentuat critică – în raport cu alți critici literari –, pe de altă parte, termenul „literară” poate fi ușor înlocuit cu termenii „filosofică” și , apoi, generic „lingvistică”. Menționam că Dorin N. Uritescu are o dublă formație, filologică și filosofică. În fundalul analizelor sale stă o distincție filosofică fundamentală. Autorul distinge între „condiția umană” și „existența umană”. Prima are un caracter universal, constant, invariabil. Ea ne poate trimite la titlul Condiția Umană, a lui André Malraux. A doua, adică „existența umană” are un caracter concret, particular (individual ) și trecător, deci perisabil. Prin analogie, „existența umană” ne poate trimite la filosofia existențialistă, indiferent dacă este vorba de varianta Sartre, sau Heidegger. Punând în joc cele două planuri (sau niveluri), autorul trece la analiza poeziilor. Aproape în toate poeziile menționate, autorul trece de pe planul de fundal amintit, exact în partea opusă, adică în vârful reliefului, unde descoperă un vers sau o expresie absolut semnificative pentru întreaga poezie.  Astfel, în una dintre ediții, poezia lui Eminescu, Floare albastră, se încheie cu versurile „Floare albastră, floare albastră / Totul este trist în lume”. Dar, ultimul vers sună categoric diferit, adică „Totuși, este trist în lume”. Diferența dintre cele două versuri este una totală, de la Cer la Pământ, sau invers. În poezia lui Tudor Arghezi, atenția analizei merge pe titlu, De ce-aș fi trist (fără semnul întrebării), dar mai ales pe ultimul vers „De ce-aș fi trist….și totuși!”. Analiza se centrează comparativ pe cele două ipostaze, eminesciană și argheziană, ale lui TOTUȘI. În cazul poeziei Plumb, autorul pleacă de la toate înțelesurile cuvântului  „plumb”, dezvăluindu-i semnificațiile lui poetice tacite, adică subînțelese.  Ca tehnică de analiză generală, mai menționăm caracterul ei pluridisciplinar, care merge de la Psihologie, prin Stilistică, până la Sociologie (mai ales cu romanul Răscoala). În acest sens, am citit de câteva ori poezia Floare albastră și am constatat că autorul se centrează pe diverse versuri sau expresii, încercând să reconstituie nu doar psihologia, ci și posibila biografie (virtuală) a celor DOI îndrăgostiți. Dacă am face câțiva pași mai departe, probabil că am putea scrie și un roman despre cei DOI.

Am citit cele două cărți cu plăcere și, cum spuneam, cu un interes dezinteresat. Dacă este vorba și de unele rezerve, aș menționa aici doar două. Mai întâi, există un exces critic la adresa altor comentatori, mai ales a autorilor de manuale. Aici m-a surprins că nu este citat Vladimir Streinu, care are un comentariu de excepție la Floarea albastră, unde distinge clar între „totul” și „totuși”. Apoi, textele conțin și un oarecare  exces gramatical și ortografic, pe care l-am remarcat și în cazul prozei „Firimituri literare”. Dar, vocea lingvistului – cea din vârful piramidei – este mai puternică și omniprezentă. 

Numirea autorului ca „Membru de onoare” al UZPR este o recunoaștere a întregii sale activități, puse în slujba limbii române, atât prin publicații cât și prin implicarea concretă în perfecționarea predării limbii române în sistemul de învățământ.

 

 Tudor Cătineanu

(Revista UZP nr. 21/2021)

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.