Epuizarea profesorilor – o problemă pentru planurile de recuperare a materiei pierdute în pandemie – analiză EdWeek

Vacanța de vară va fi esențială pentru recuperarea pierderilor de învățare în pandemie, dar planurile de activități remediale sunt afectate de o problemă aparte, anume epuizarea profesorilor, după șocul produs pandemie, de trecerea la școala online și de refacerea în întregime, pe alocuri, a modului de predare, arată publicația americană de specialitate Education Week. Aceasta își bazează avertismentul pe cercetări care au loc în învățământul american, precum acelea privind bunăstarea mentală a profesorilor pe parcursul pandemiei, studii ce arată o degradare rapidă în ultimul an.

EdWeek arată că pregătirile pentru programele remediale de peste vară sunt în toi, deja, în circumscripțiile școlare din America, unde școlile își prezintă ofertele de recuperare educațională, iar guvernul federal a alocat peste un miliard de dolari pentru astfel de activități.

 
  • Dar epuizarea profesorilor este o mare problemă și un obstacol iminent în acest proces, arată EdWeek, în condițiile în care mulți profesori refuză să ia parte, în pofida ofertelor, de a preda peste vară. Sunt date exemple de profesori care spun că nu mai pot participa la asemenea cursuri, după ce, în ultimul an, au fost nevoiți să se adapteze la predarea online, să urmeze programe de instruire specifice, să contribuie la programele școlilor de predare și recuperare.

Publicația citează un sondaj pe care ea însăși l-a desfășurat la începutul acestei luni, potrivit căruia trei sferturi dintre profesorii din America apreciază că starea mentală și moralul personalului didactic în general este mai scăzut decât cel anterior pandemiei. Cifra este mai mare decât cea înregistrată într-un sondaj similar la începutul pandemiei, dar mai mică decât cea de la sfârșitul anului trecut, când epuizarea atinsese un nivel maxim.

Situația vine în conflict cu necesitățile educaționale, în condițiile în care școlile au nevoie de profesori care, peste vară, să deruleze activități de recuperare a materiei și de sprijin pentru copiii din primii ani de școală, pentru cei care sunt pe cale să intre în noi cicluri școlare și cei din mediile defavorizate.

Iar secretarul american al Educației, Miguel Cardona, a îndemnat circumscripțiile școlare să prioritizeze bunăstarea socială și emoțională în programele estivale, mai ales pentru comunitățile dezavantajate.

  • Pentru a crește atractivitatea participării la programele școlare de vară, directorii școlilor apelează la măsuri diverse, de la plata cu ora crescută cu 30% – 100%, în funcție de disponibilități, cu ajutorul fondurilor alocate suplimentar de guvernul federal; limitarea numărului de elevi la clasă; recrutarea noilor absolvenți în astfel de programe, înainte să fie angajați efectiv, din toamnă.

edupedu.ro

Despre autor

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.