default-logo

Jurnalistul Mircea Lepădatu a plecat dintre noi

Este foarte greu să scrii despre jurnalistul Mircea Lepădatu la timpul trecut pentru că despre el s-a spus, întotdeauna, că este un om de acţiune, un formator de tineri şi un ziarist care ştie să se reinventeze în ritmul alert al presei, chiar dacă ajunsese deja la 75 de ani.

Într-un interviu acordat colegului Ioan Vasiu şi publicat de UZPR, Mircea Lepădatu spunea despre sine: Dacă stau să socotesc bine, sunt cam 48 de ani (de când lucrează în presă, n.r.). În anul 1973, prin vară, nu mai știu exact luna și ziua, deși ar trebui, mi-a apărut primul meu articol, publicat în ziarul județean, care în acea vreme se numea Drumul socialismului. (…) Acum, după aproape o jumătate de secol de când trudesc în această profesie, pot spune că destinul a lucrat în favoarea mea. Adică, m-a adus exact pe drumul care mai mult ca sigur îmi era hărăzit, să ajung să practic profesia spre care eram chemat, și pe care n-am înșelat-o, n-am trădat-o niciodată, căreia i-am dăruit tot ce am avut mai bun din mine, uneori cu sacrificii, cu nervi și supărări, dar niciodată cu gândul de a o părăsi, deoarece aici este vorba de o iubire, de un legământ pe viața”.

În anul 1990 a fondat săptămânalul „Week-end Magazin”, care ajunsese la un tiraj de 25.000 de exemplare, apoi a coordonat redacţia publicaţiei „Oglinda”, echipa de la cotidianul „Hunedoreanul”. În anul 2006 lansa „Mesagerul hunedorean”, ziarul de care era foarte mândru şi la care a lucrat până mai zilele trecute. Pot spune, chiar dacă voi fi acuzat de lipsă de modestie, că MESAGERUL HUNEDOREAN, cotidianul pe care l-am creat, l-am lansat și îl conduc din în iunie 2006, la această oră este cea mai apreciată, mai puternică și mai influentă publicație din județul Hunedoara. (…) Da, lucrez în continuare, deoarece cum spuneam mai devreme, iubesc această profesie, cred că am avut chemare pentru ea, și am avut norocul să ajung să o practic. Deși este o profesie al naibi de stresantă, care de multe ori te stoarce din punct de vedere psihic și fizic, pentru cei ca mine, cei care trăim pentru ea, și înăuntrul ei, pentru noi ea este Regina, căreia i te-ai subordonat pe viață, și de care nu te poți despărți decât atunci când nu mai poți ține condeiul în mână”, se destăinuia Mircea Lepădatu. 

Am lăsat la final un fragment dintr-un articol publicat pe pagina personală de Facebook de un senior al presei hunedorene, Nicolae Stanciu. 

„La Înalta Celebrare a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, Mircea Lepădatu și-a aflat sfârșitul. Și, mi-am amintit un episod petrecut tot de Sfintele Paști, într-o altă vreme, în care tocmai la asemenea sărbători eram trimiși pe teren în agricultură, întregul colectiv al ziarului, pentru a consemna modul în care se muncea în agricultura cooperatistă la marile praznice. Iar Mircea al nostru, aflat undeva în… Câmpul Pâinii, pe lângă Orăștie, a fost… interceptat de un secretar județean al partidului, aflat în supra control… Și, văzându-l pe Mircea îmbrăcat mai îngrijit, ca la sărbători, i s-a adresat cam așa: „Iată și presa e prezentă, îmbrăcată la țol festiv!” La care ziaristul i-a răspuns: „Nu, dom’ne. Ce e în dulapu’ de acasă e și pe mine”.

Doamne, odihnește-l pe Mircea Lepădatu!

 

Despre autor

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.