Cu o tematică bogată și diversă, cu o prezentare grafică elegantă și modernă, cu colaboratori de cea mai înaltă competență, revista pune în discuție teme de actualitate, dezbateri teologice, istorice, literare, lingvistice, politice, documente și mărturii, analize, comentarii de cel mai larg interes, într-o ținută de excelență profesională ireproșabilă.
Astfel, la rubrica TEOLOGIE, Pr. Prof. Univ. Dr. Theodor Damian publică un text „Despre păruta discriminare, care poartă motto-ul:”Cel ce are va mai avea, iar cel care nu are va pierde și ceea ce i se pare că are”. ( Luca, 8, 18). Acest cuvânt al Mântuitorului Hristos ne pune în dificultate. Ceva pare că nu este în regulă. Totuși, realitatea confirmă această dilemă. Se pare că e împotriva oricărei logici.
Domnul Hristos răspunde la această problemă dintr–un punct de vedere deosebit. El dă pilda talanților. Iată pilda: un servitor a primit cinci talanți de la stăpânul lui, altul a primit doi , altul, un talant. Un talant însemna atunci o sumă enormă de bani. Stăpânul pleacă într-o țară îndepărtată și încredințează averea slugilor lui. În acest timp, cel cu cinci talanți a făcut zece, cel cu doi a făcut patru, iar cel cu unul, niciunul, pentru că l-a îngropat în pământ, de teamă să nu i se fure.
Pilda talanților, cu distribuția lor inegală, este o metaforă. un simbol al inegalităților psihologice și sociale din lumea în care trăim. Chiar dacă venim cu toții în lume cu același număr de calități, cine ne spune că unul are mai multe calități decât altul? Dumnezeu dă fiecăruia daruri, dar unii le descoperă, alții nu, unii descoperă cinci, alții zece. Altfel spus, conform proverbului:”Ce poți face astăzi, nu lăsa pe mâine”. Dumnezeu nu ne-a creat în mod discriminatoriu. Pe de altă parte, Dumnezeu îți dă, dar în traistă nu îți bagă”.
La rubrica STUDII, Ion Haineș publică un eseu despre „Limba română în mass-media”, cu numeroase observații critice la adresa degradării limbii flosite în spațiul public, în mass-media, în primul rând.
Cătălina Hașotti publică un eseu despre „Misterul Nichita”. Nichita a fost un mister frumos, trăit și simțit prin opera lui prin aura așezată deasupra capului lui, prin felul prietenos cu care se purta cu toți. A fost un mit viu. El a fost Poet toată viața, dar mai ales este Poet toată moartea. El face ruprura dintre poezie și cuvinte,eliberând fantezia , imaginația, dar și logica precum o exlozie. El rămâne, în esența lui, un romantic neîncadrabil, nonconformist. Un cald elogiu adus marelui poet.
La rubrica EMINESCIANA, Dan Toma Dulciu publică un text despre „Șerban Eminescu la Wurzburg?.
Pe baza unor cercetări personale minuțioase, întreprinse în presa vremii din Austria și Germania, Dan Toma Dulciu completează puținele date despre fratele lui Eminescu cu informații noi, pe bază de documente, mergând pe urmele studentului în medicină, viitor doctor ( născut în 1841, primul copil al familiei Eminovici). Autorul ne dă informații prețioase despre învățământul universitar din Germania secolului al XIX-lea, despre localitatea Warzburg, oraș german, situat pe râul Main, în partea de nord-vest a Bavariei. ( Azi, un centru al culturii muzicale germane).
M.N. Rusu dezleagă niște „Enigme eminesciene” la rubrica DOCUMENTE ȘI MĂRTURII. Este vorba despre legenda (enigma) „sărăciei” poetului, care avea un prieten bancher, Dr. Ioan Cleaje, al cărui palat există și astăzi la Ploiești, vizitat de Eminescu.
Constantin Severin publică „Amintiri despre Cenaclul literar Amfiteatru”. Cenaclul „Amfiteatru”, înființat și condus de M.N. Rusu prin anii `80 ai secolului trecut, a promovat cu curaj tineri poeți care aspirau la gloria literară, cultivând spiritul liber, fără compromisuri, într-o perioadă când cenzura poitică funcționa fără reproș. Autorul aduce un cald elogiu lui M.N. Rusu, cel care a patronat acest cenaclu și a promovat talentele autentice.
- N. Rusu, în articolul „Anonimii Unirii”, scoate din anonimat numele unui patriot, scriitor și pamfletar, revoluționar pașoptist, Dimitrie Ciocârdia Matila, care a avut un rol important în Unirea Principatelor, prin publicarea (sub anonimat) a unor broșuri care militau în favoarea Unirii de la 1859.
Tudor Nedelcea publică un articol elogios despre „Un filantrop și patriot autentic-Emanuel Gojdu”.
El prezintă, pe scurt, biografia lui Emanuel Gojdu, studiile sale, funcțiile administrative și politice.
Emanuel Gojdu a intrat în istoria neamului său prin celebrul Testament din 4 nov. 1869. publicat în „Telegraful român”. În esență, întreaga sa avere o lasă „acelei părți a națiunii române din Ungaria și Transilvania care se ține de legea răsăriteană ortodoxă”. El lasă dispoziții precise cum să fie administrată această avere a Fundației Gojdu. Din păcate, dispozițiile sale nu au fost respectate întocmai. România mai pierde unul din drepturile sale legale, printr-o monstruoasă trădare.
Miron Scorobete repune în discuție „Vechimea Mioriței (care) iese din ceață”. El aduce argumente de natură tehnică, demonstrând vechimea Mioriței, care exista încă în secolul I î. H. și chiar mai adânc în timp.
Clelia Ifrim scrie un frumos text despre Sfintele sărbători , care, dincolo de bucurie și lumină, ne ajută să ne regăsim pe noi înșine, să regăsim limbajul esențial, matern, autentic, model normal de comunicare cu ceilalți. (Leagăn legănel…).
La rubrica CĂRȚI ÎN AGORA, Mihaela Albu scrie un eseu despre Constantin Pădureanu-„Un scriitor, martor al lumii de astăzi pentru lumea de mâine”.
Dan Anghelescu descrie un portret literar al criticului și istoricului literar Mircea Anghelescu, în calitatea sa de martor în favoarea fenomenului literar al exilului românesc, ignorat de critica literară actuală. (Mircea Anghelescu sau Viața ca o carte).
Tudor Rățoi scrie despre ‘Eminescu în viziunea lui Tudor Nedelcea”, critic și istoric literar, prozator, jurnalist, editor, care publică ediția a Ii-a, revăzută și adăugită, a cărții sale, Eminescu, Editura Tracus arte, București , 2020. (1013 P.). Cartea adună în paginile sale un material imens, scris de-a lungul câtorva decenii.
Alte eseuri interesante publică Octavian Mihalcea , despre volumul de versuri Stare de urgență (2020), de Dan Anghelescu, Nicolae Mareș despre ” Un volum insolitdespre critica expresiei poetice în postmodernitatea mileniului III”. Este vorba despre volumul lui Ioan Gâf-Deac, „Fizica și metafizica poeziei”.
Un ciclu de AFORISME publică Alexandra Roceric.
La rubrica IN MEMORIAM, Marian Nencescu scrie despre ” un învățător al neamului, Acad. profesor Alexandru Surdu.”.
La rubrica RECENZIE, Ioan Gâf-Deac scrie despre Marcel Miron ( „Poeme din anticamera vieții”), Maxim Moraru despre Dacian But -Căpușan, Nicole Smith despre „Theodor Damian – un misionar polivalent”
Revista publică multă poezie. Amintesc câteva nume: Nicolae Jinga, Marcel Miron, Nicolae Dan Fruntelată, Gellu Dorian, Dumitru Chioaru, Dana Opriță, Roxana Pavnotescu, Marian Floarea, Silvia Bodea Sălăjan, Sabina Măduța, Carolina Boldea, Twan, Alexandru Cazacu, Victor Marola, Alina Chicet, Victor Albu, Mariana Păduraru, George Râurel Bălan, Rahim Karim Karimov, Maria Do Sametro Barroso,
Dorel Cosma. Proză publică Florentin Popescu („Clopotarul”).
În final, ca de obicei, un interesant FOTOALBUM, cu imagini care vorbesc mai mult decât o mie de cuvinte.
În concluzie, o revistă de excepție, care face un imens serviciu culturii și literaturii române pe atâtea meridiane. Meritul îi revine, în primul rând, Pr. Prof. Univ. Dr. Theodor Damian, directorul revistei.
ION HAINEȘ / UZPR