default-logo

Un jurnalist acuză: „Premierul Greciei și elita financiară m-au transformat în țintă”

Jurnalistul grec Kostas Vaxevanis a reacționat la aflarea veștii că există o persoană care intenționează să-l asasineze și arată cu degetul spre guvernarea impregnată de corupție aflată la putere în Atena. 

O sursă l-a informat pe Vaxevanis că există un contract pentru a fi lichidat împreună cu un alt coleg. Toate acestea după ce jurnalistul Giorgos Karaivaz a fost împușcat mortal, pe 6 aprilie. Persoanele arestate pentru complotul de a-l asasina pe Vaxevanis neagă toate acuzațiile, iar jurnalistul declară că „tot ceea ce știe este că el și publicația pentru care lucrează, Documento, sunt ținte ale guvernului și elitei financiare. „Atunci când jurnaliștii sunt portretizați ca dușmani ai societății, este doar o chestiune de timp până când cineva apasă pe trăgaci”, spune Vaxevanis. 

Jurnalistul a publicat date despre tratamentul preferențial de care se bucură din partea sistemului bancar premierul Kyriakos Mitsotakis și despre faptul că soția acestuia ar gestiona companii offshore care sunt în afara controlului financiar al statului. „Ca urmare, premierul mă portretizează ca pe un jurnalist corupt și a intervenit personal pentru ca publicația la care lucrez să nu mai primească publicitate”, detaliază Vaxevanis, care se află sub protecția poliției încă din anul 2015. Doar că jurnalistul a publicat și anchete referitoare la legăturile unor șefi ai Poliției cu organizații mafiote. „Ce îi ține pe jurnaliști la adăpost nu este protecția poliției, ci mediul instituțional în care evoluează profesional și care ar trebui să aibă anumite reguli. În Grecia, acest mediu nu există. Mass-media sunt deținute în mare parte de câțiva oameni care au agendă financiară, nu jurnalistică, și care ridică și coboară guverne fără ca măcar să ascundă asta”, conchide jurnalistul. Euractiv a abordat autoritățile elene pentru un punct de vedere în legătură cu afirmații atât de grave despre puterea politică a unui stat membru al Uniunii Europene, dar nu s-a primit vreun răspuns…

Între timp, Uniunea Europeană intenționează să lanseze, spre sfârșitul anului, un set de reguli care să întărească protecția jurnaliștilor.

R.I.

Despre autor

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.