default-logo

Tipuri ciudate de diplomație

Diplomația nu înseamnă întotdeauna întâlniri formale de oameni în costume care își servesc amabilități și își zâmbesc fără să creadă o vorbă din ceea ce spun. 

Există ceva numit diplomația Panda, instituită de pe vremea lui Mao Zedong. În 2011, Guvernul Scoției a semnat un acord de 2,6 miliarde de lire sterline cu companii din China la scurt timp după ce primise câțiva urși Panda. La rândul lor, Australia, Canada sau Franța au vândut uraniu Chinei după ce au primit câteva exemplare. 

Gastrodiplomația este practic folosirea mâncărurilor pentru a crea relații bilaterale armonioase între state. State ca Tailanda sau Coreea de Sud își învață viitorii diplomați să gătească feluri naționale înainte de a-i trimite în Occident, și mai ales în misiuni în SUA. Văzând succesul gastrodiplomației, fostul secretar de stat Hillary Clinton a avut o intenție similară, lansă în așa-numit „ambasador chef”, un corp de 80 de bucătari de top care să gătească pentru diplomați străini și înalte oficialități din alte țări. Toate acestea sunt doar variațiuni moderne pe tema unui obicei care vine din Roma antică, în care romanii își invitau inamicii la bufet. Încă de atunci se știa ceea ce au confirmat și studii de ultimă oră – părerea unei persoane despre o cultură străină este cu atât mai pozitivă cu cât mâncarea este mai apetisantă. 

Dintre diplomațiile mai puțin amabile se numără cea numită „gunboat”, „arătatul mușchilor”, în fața unei țări mai mici de regulă, pentru a o determina, prin intimidare, să joace cum i se cântă. SUA au folosit acest tip de diplomație de-a lungul timpului, în vremea lui Theodore Roosevelt, care a trimis nave de război pentru a intimida guvernele din Haiti, Panama, Colombia sau Nicaragua, apoi acest tip de diplomație a fost reactivat în timpul Războiului Rece, vizând anumite state ale Americii Latine. 

Există, de asemenea, și diplomația numită „capcana datoriilor”, manieră tipic chinezească, pe care v-am detaliat-o într-o emisiune anterioară și care presupune acordarea de împrumuturi și, în cazul în care statele care iau banii nu-i pot da înapoi, plătesc cu resurse sau cu pământ, depinde ce au mai bun și care poate fi de folos Chinei. În 2011, Tadjikistanul a cedat teren de la hotarul său cu gigantul Asiatic pentru că nu și-a putut plăti datoriile, iar în 2017, Sri Lanka era nevoită să cedeze pentru 99 de ani un port, în contul unui împrumut de un miliard de dolari pe care nu l-a mai putut returna. Țara nu a învățat nimic – în 2018 a mai luat de la China un împrumut similar. Muntenegru, Fiji sau Tonga sunt alte state care au dificultăți mari în a da înapoi Chinei banii împrumutați – Muntenegru chiar a cerut sprijinul Uniunii Europene, care a refuzat să intervină. 

China mai are un tip special de diplomație – ping-pong. Așa au început relațiile dintre statul asiatic și SUA. În 1971, echipa de ping-pong a Chinei a invitat echipa similară de peste Ocean să facă un tur al Chinei. A urmat trimiterea secretarului de stat Henry Kissinger într-o vizită în China, care a fost considerată un mare succes, președintele Nixon însuși făcând un drum până la Beijing, în 1972. În același an, echipa chineză de ping-pong vizita Statele Unite. 

Foarte inventiva China mai are un sistem special de diplomație, destinat exclusive Africii – diplomația stadioanelor. În calitatea sa de mare investitor în Africa, statul asiatic s-a obișnuit să construiască stadioane și facilități sportive pentru a obține favoruri de la diverse guverne. În 2010, China construise deja 50 de arene sportive în multe state africane. În funcție de ceea ce dorește de la statul respective, China poate construi adevărate monumente dedicate sportului, cum este stadionul de 42.000 de locuri din Capitala Mozambicului, cea mai impresionantă arenă din istoria modernă a țării. 

Diplomația cricketului este unul dintre puținele lucruri pe care le au în comun India și Pakistanul. Turneele de cricket sunt mai mult decât simple competiții și ambele state au recurs, în timp, la acest sport pentru a-și regla relațiile bilaterale. Este cu atât mai remarcabil cu cât fostul președinte al Pakistanului, generalul Muhammad Zia-ul-Haq, anunța India că țara sa are arme nucleare în timpul unu turneu de cricket din 1987.

Mai există diplomația elefanților, specifică statului Sri Lanka, care nu oferă așa ceva decât statelor cu care se ală în relații foarte bune în 2013, de pildă, președintele Mahinda Rajapaksa oferea Japoniei o pereche de elefanți. Iar diplomația urșilor koala este tipică Australiei, care a realizat chiar un ghid de îngrijire a urșilor koala, pentru statele care primesc astfel de cadouri cu greutate pentru relațiile bilaterale. Urși koala pe post de cadouri au ajuns inclusiv la Brisbane, unde a avut loc, în 2014, un summit G20.

(Roxana Istudor)



Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.