Destinul omului este creația. Poetul este nu atât un mânuitor cât un mântuitor al cuvintelor. El scoate cuvintele din starea lor naturală și le aduce în starea de grație.” – Lucian Blaga
Acum 126 de ani, la data de 9 mai 1895, s-a născut Lucian Blaga, poet, dramaturg, filosof, eseist, traducător, jurnalist, profesor şi diplomat; membru titular al Academiei Române din 1937.
Lucian Blaga s-a născut la Lancrăm, lângă Sebeş în 9 mai 1895. Face şcoala primară germană la Sebeş (1902–1906) şi Liceul „Andrei Şaguna” la Braşov (1906–1914). Debutează în ziarele arădene „Tribuna” cu poezia Pe țărm (1910) și „Românul” cu studiul Reflecții asupra intuiției lui Bergson (1914). Urmează cursurile Facultăţii de teologie din Sibiu şi Oradea (1914–1916). Studiază filozofia şi biologia la Universitatea din Viena (1916–1920), obţinând titlul de doctor. Revine în ţară în ajunul Marii Uniri. Publică la Sibiu placheta de versuri Poemele luminii şi culegerea de aforisme Pietre pentru templul meu (1919). Citește integral aici.
„Poeziile lui Blaga sunt bucăți de suflet, prinse sincer în fiecare clipă și redate de o superioară muzicalitate în versuri care, frânte cum sunt, se mlădie împreună cu mișcările sufletești înseși. Această formă elastică permite a se reda și cele mai delicate nuanțe ale cugetării și cele mai fine acte ale simțirii. E și filosofie înăuntru, o melancolică, dar nu deprimantă filosofie, care leagă împreună toate aspectele dinafară ale naturii și, înlăuntru, toate mișcările prin care și noi îi răspundem.” – Nicolae Iorga, Rânduri pentru un tânăr, în „Neamul românesc” 1 mai, 1919.
„Lucian Blaga este poate cel mai original creator de imagini pe care l-a cunoscut literatura română până acum: imagini neasteptate și profund poetice. Pentru a reda impresia liniștei, el cel dintâi a auzit zgomotul razelor de lună bătând în geamuri. Imaginea nu este unul din elementele poeziei lui Lucian Blaga, ci pare poezia lui însăși. Din poezia lui Blaga reiese o bucurie de a trăi, un optimism, nu conceptual, ci pur senzorial; senzația proaspătă întreține mulțumirea vieții. Găsim deci în poet și o unitate sufletească și o oarecare atitudine.” Eugen Lovinescu, Critica și literatura, IV, „Sburătorul literar”, anul I, nr. 22, 11 febr. 1922.
„Lirism gnoseologic, lirismul lui Blaga se constituie din aspirația spiritului său la cunoașterea totală. Descoperind pretutindeni în lume numai taine nedezlegate, ciudățenii (sensul vechi, slavon), adică minuni, poetul este un miraculat. El a dat de cu vreme de izvoarele propriei poezii, pe care, formulându-le mai întâi ca pe niște enunțuri de teoreme ale misterului cosmic, le va demonstra liric în versuri și teoretic într-o operă de gânditor, care este și cea mai cuprinzătoare și înaltă construcție rațională, ce a fost impusă vreodată iraționalului.” – Vladimir Streinu.
„Se poate, totuși, vorbi și de o reală invenție de mituri proprii în poezia lui Lucian Blaga? Răspunsul este pozitiv dacă ne gândim la o formă de gândire mitică, manifestându-se atât în scenarii mitice, cât în comportamente specifice, adică actualizând tocmai ceea ce gânditorul numea «latențele mitice» ale unui obiect empiric sau ființă individuală.” – Ștefan Augustin Doinaș, Lectura poeziei, București, Editura Cartea Românească, 1980.
Vezi: Debutul lui Lucian Blaga
Lucian Blaga în ediții multilingve, la Editura Ars Longa, articol de Costin Tuchilă
”Mărturia lui Lucian Blaga despre Unire” de Daniela Șontică, la rubrica Memor
Grafică de Rudy Roth la volumele Pașii profetului (2008) și Lauda somnului (2010), ediții multilingve, Editura Ars Longa