default-logo

„Sprijinul” autorităților pentru problemele presei

     Trebuie spus de la început: presa independentă nu merge pe principiul „să ni se dea!” Dar nici nu acceptă mârșăvia celor care nu știu altceva decât „să li se ia!”. Sigur că o analiză a decăderii presei de la noi necesită o abordare complexă, dar ne vom rezuma la… contribuția constantă a autorităților locale în discreditarea și limitarea presei scrise și audiovizuale. (Model de referință: județul Cluj) 

     În cele ce urmează vom încerca să clarificăm de ce abordarea noastră, de jurnaliști, asupra relațiilor cu entitățile statului, ca prelungiri ale puterii în teritoriu, diferă fundamental de abordarea declarativă și intenționat politicianistă a autorităților față de presă. 

     Momentul apariției presei independente n-a fost primit cu același entuziasm de către masele de cititori și entitățile instituțiilor statului, acestea din urmă fiind îngrozite de posibilitatea ingerințelor celei de a patra puteri în afacerile de castă compactă a bugetarilor. Fără a minimaliza efortul unor gazetari, trebuie spus însă că, în orașele mici, de la început, presa a fost oarecum dependentă (de primării, în special). Era nevoie de spații, de un capital inițial și de susținere, de bunăvoința, în general, a aparatului birocratic din localităţile în care fiecare se cunoaște cu fiecare și, în consecință, nu prea se calcă pe bătătură. Reședința de județ, în speță, a dezvoltat o presă realmente independentă de oficialități, aici existând alte posibilități financiare și de finanțare, legături externe mult mai temeinice și o neutralitate personală, dusă până la limita anonimatului. Evident că timpul a făcut ca unele publicații să se apropie mai mult sau mai puțin față de puterea locală, dar acestea, rând pe rând, au abdicat de la statutul de „independent” și au dispărut din peisajul publicațiilor. 

     Cei care au rămas cu adevărat independenți s-au văzut obstrucționați din toate părțile – în general de instituțiile unde armata de ziariști nu prea dădea bună ziua și, când o făcea, luau la purecat situațiile cele mai sensibile. Pentru că presa se ocupa numai de… probleme, mai marii primăriei au hotărât înființarea propriilor publicații, presă scrisă, radio, publicații literare blog-uri(?), pentru a ridica în slăvi activitatea pozitivă a gestionării orașului. N-am reproșa nici cheltuirea exagerată a banului public pe niște reviste (full-color, cartonate, hârtie din cea mai bună) și nici a radioului ce aducea în spaţiul public știri în stațiile de transport în comun. Doar că prin influența lor, toate micile afaceri, care erau într-un fel sau alatul dependente de primărie dădeau reclamele la aceste publicaţii. Chiar dacă nu erau/ sunt forțate explicit, srl-urile dependente se simțeau obligate să dirijeze reclamele spre ziarele și radiourile primăriei, chiar dacă eficiența lor scădea şi ocolea publicul țintă al întreprinzătorilor. 

     O altă nemernicie premeditată de către Consiliul local a fost debandada chioșcurilor de ziare. Sub masca necesității îmbunătățirii tehnice și estetice a acestora, primăria, prin arhitecții proprii, a schimbat de mai multe ori de-a lungul anilor designul chioșcurilor de ziare. În centrul Clujului au apărut chioșcuri de închiriat atât de scumpe, încât , la un moment dat, difuzorii n-au mai rezistat să plătească chiriile arbitrare. Primăria a închiriat aceste chioşcuri unor florari și artizani, care au plecat tot atât de repede precum au venit. Și astfel, chioșcurile stau închise. Ba, mai mult: sub pretextul unor reamenajări stradale au fost desființate chioşcurile de cartierele mari ale municipiului. Textul pentru marea masă de cititori precizează că în marile orașe ale Europei nu există așa ceva. Fals! În toate orașele Europei practica chișcurilor este una generalizată. Iar spațiile aferente sunt închiriate… pe gratis. La noi, din șase chioșcuri în cartierul Mărăști a rămas una singură, cu cel mai slab amplasament, iar în Mănăștur s-a repetat scenariul, fără însă a mai apela la repararea trotuarelor. Patronii de chioșcuri și angajații au încercat o înțelegere cu câteva centre comerciale din zonă, reieșind, până la urmă, că marilor magazine li s-a interzis (?) să-i găzduiască sub o formă sau alta pe acești amărâți ai sorții. De suferit însă au suferit tirajele, cititorii și întreprinzătorii din domeniu. Întâmplător sau nu a falimentat și firma care aproviziona incintele de ziare ale mall -urilor, cauzând pierderi presei cotidiene. Și – ciudat – pe standurile acestor magazine se găsesc publicații ale presei literare (mult mai puțin frecventată de publicul larg), precum și presa de divertisment și loisir de proveniență mai mult suburbană. Colac peste pupăză: nu s-au încheiat nici până astăzi contracte de închiriere pe spațiile pe care se mai află, sporadic, câteva chioșcuri.

     Nu suntem adepții teoriilor conspiraționiste și nici nu-l acuzăm doar pe primarul Emil Boc de dispreț față de presa scrisă independentă. Nu dăm crezare nici zvonurilor după care marele edil nu mai citește nici măcar sumarul presei, trăind într-o lume paralelă a propriilor aplaudaci. Credem însă cu tărie că șuturile în fund, date sistematic presei nu înseamnă nici un pas înainte. Ci o continuă balansare la buza prăpastiei. În timp, dispariția presei scrise va afecta calitatea cetățeanului și ea în scădere, după cum se poate constata chiar la o superficială cercetare.

 

Radu VIDA / UZPR     

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.