„Un cântec istoric ne-aduce aminte
Că fraţii în veci vor fi fraţi
Un cântec de luptă bătrân ca unirea
Voi, compatrioţi, ascultaţi!”
De mic copil îmi plăcea să ascult poveştile rudelor despre întâmplările din timpul războiului. Mă rog, nu toate sau nu pe oricine. Depinde cine povestea şi doar când ploua sau eram pedepsit şi nu puteam să ies afară să mă joc cu copiii. Pentru că aceeaşi întâmplare putea fi extrem de interesantă sau, din contră, deosebit de plictisitoare, în funcție de povestitor.
Am copilărit înconjurat de poveştile şoptite despre familia Lutic, originară din satul Iordăneşti de dincolo de Prut, sau despre greutățile tatălui meu pentru vina de a fi avut un părinte mort pe frontul de Răsărit, dar şi de poveştile clamate despre familia mamei în care se regăseau ilegalişti şi partizani comunişti.
Cele mai savuroase erau ale lui nea Ionel, care descria întâmplările pe care le trăise în cei opt ani de armată în cadrul batalionului de vânători de munte din Predeal, dar şi, mai târ-ziu, ca director la Ministerul Petrolului. Din păcate, poveştile lui, nefiind consemnate la timpul potrivit, s-au pierdut. Îmi amintesc cum povestea că, după o tură lungă de patrulă pe schiuri, soldații erau băgați în apă fierbinte şi apoi frecați cu zăpadă. Şi repetau acest ritual de câteva ori, pentru a se căli. Mai povestea şi cum puneau cortul pe timp de iarnă. Dacă nu era zăpadă sau dacă stratul era foarte subțire, ardeau pământul, iar după ce se stingea focul puneau crengi de brad şi peste ele întindeau cortul. Dacă stratul de omăt era consistent, înlăturau zăpada pe o suprafață cât amprenta cortului, puneau brad (vârfuri de crengi), montau cortul şi îl acopereau cu zăpadă, lăsând descoperită doar intrarea.
Fratele meu, Mircea, a fost cel care a început să lucreze la arborele nostru genealogic, dar a renunțat. Am cochetat de câteva ori cu ideea continuării arborelui genealogic, fără prea mare succes. Însă, în ultimii ani, în încercarea de a completa dosarul constituit în baza Legii 290/2003, unele dintre aceste istorisiri au început să iasă din nou la iveală. Am decis să le consemnez. Nu de alta, dar cei în măsură să le spună pleacă încet-încet dintre noi şi poveştile lor se pierd. Noroc că bunicii materni au avut suficientă inspirație, încercând să țină jurnale. Acestea şi alte materiale scrise în franceză, rusă sau ucraineană au fost traduse în mare parte de mama mea, Jeanne Lutic.
Voi încerca să păstrez o ordine cronologică a evenimentelor din fiecare ramură a familiei. În ciuda aparențelor, cele ce urmează nu sunt elemente de ficțiune, ci istoria unei familii: a mea. Ştiu că unii vor spune că a trecut prea puțin timp de la Revoluția din decembrie 1989 pentru a vorbi despre comunişti şi despre suferințele lor. Că e ca şi cum aş „vorbi de funie în casa spânzuratului”. Dar, dacă putem alege orientările politice şi religioase, care sunt opțiuni pur PERSONALE, nu acelaşi lucru îl putem spune despre familie. Doar partenerul de viață îl poți alege după bunul plac. În rest, toate rudele sunt ale tale, fie că îți plac, fie că nu. Consider că nu am motive să mă ruşinez de opțiunile comuniste ale unora dintre strămoşii mei. Aşa cum nu îmi reneg nici rădăcinile țărăneşti sau moldoveneşti, chiar dacă în ziua de astăzi, pentru unii, a le spune că sunt „moldoveni” sau că sunt „de la țară” reprezintă o jignire.
Cred că pasiunea mea pentru puzzle m-a ajutat foarte mult în cercetările întreprinse în vederea scrierii acestei cărți. Până la urmă se poate spune că asamblarea unui puzzle şi genealogia se aseamănă destul de mult. În ambele situații, ceea ce trebuie să faci este să găseşti piesa potrivită şi să o pui acolo unde trebuie. Diferențele constau în timpul de punere în operă şi în inexistența unei poze martor în cazul genealogiei. Dacă un puzzle poate fi făcut într-un timp ce porneşte de la câteva minute şi poate ajunge la câteva luni în funcție de mărime şi de complexitate, un arbore genealogic, probabil, că nu se termină niciodată. Decât dacă reuşeşti să incluzi în el toate cele peste şase miliarde de persoane care trăiesc pe această planetă şi toți strămoşii lor. Pentru că, pornind de la premisa pur ipotetică şi total absurdă că cineva ar reuşi să ajungă cu descoperirea strămoşilor până la primii oameni de pe Pământ, indiferent că vorbim de Adam şi Eva sau de primele maimuțe evoluate, ar trebui, introducând toți copiii fiecărui strămoş, să revină în zilele noastre unde se formează noi cupluri şi se nasc noi copii, deci noi şi noi persoane de adăugat. Ca să continui analogia cu asamblarea unui puzzle, pe cutia acestuia ai poza pe care trebuie să o obții după ce asamblezi toate piesele. În schimb, la arborele genealogic ştii de unde începi, pentru că doar e vorba despre tine, dar nu ştii niciodată cum o să arate opera ta la final.
La început merge repede, primele goluri se umplu rapid. Dar pe măsură ce te întorci înapoi în timp constați că poveştile spuse de părinți şi bunici, seara la gura sobei, nu mai sunt suficiente sau că nu corespund realității din acte şi eşti nevoit să apelezi la diverse instituții publice sau private şi la arhive. Dacă instituțiile publice din România sunt obligate prin lege să răspundă în maximum 30 de zile, Arhivele Naționale din Republica Moldova au termene care ajung şi la două–trei luni. Şi, dacă nu te înarmezi cu multă răbdare, nu rezolvi nimic. Dacă instituțiile publice din România, mai devreme sau mai târziu, răspund cererilor, nu acelaşi lucru se poate spune despre instituțiile similare din R. Moldova sau din Ucraina de unde e posibil să nu primeşti niciodată răspuns. Din păcate şi consulatele din acea zonă s-au molipsit şi au acelaşi mod de lucru.
Oricum, în ziua de astăzi, datorită internetului şi digitalizării arhivelor, e mult mai uşor să obții informații. Cu unele mici excepții, aproape toate instituțiile publice din România sau de peste hotare au site-uri şi adrese de e-mail pentru contact. Multe informații le-am obținut pe această cale, trimițând email-uri către autoritățile despre care credeam că sunt în măsură să îmi ofere informații. Am avut plăcuta surpriză ca, pentru operativitate, unele instituții din România să mă contacteze telefonic pentru a solicita mai multe informații sau acte. Am primit răspuns la toate solicitările mele: fie primeam informațiile solicitate, fie mi se comunica instituția abilitată să îmi ofere ceea ce doresc. În lipsa unor adrese de e-mail, la termenele menționate mai sus se mai adaugă, de la câteva zile la câteva săptămâni, pentru corespondență.
E bună această tehnică modernă, dar e şi păcătoasă. Îmi place programul Legacy Family Tree, un program specializat pentru arborele genealogic. Dar ca orice program pentru calculator are şi unele neajunsuri. În primul rând, nu este disponibil pe „teren” atunci când vorbeşti cu anumite rude sau când studiezi diverse acte decât dacă ai laptop. În al doilea rând, dacă se strică computerul pierzi toate informațiile stocate pe el. Eu am pățit-o de două ori. Noroc că aveam nişte copii de rezervă şi am putut recupera unele date. Am folosit apoi site-ul ancestry.com. Are avantajul că poate fi accesat de pe orice dispozitiv conectat la internet. Şi mai oferă un avantaj major: proprietarii site-ului au dezvoltat o aplicație pentru telefoanele mobile inteligente. Puteam să adaug informații şi poze noi imediat ce le obțineam şi să nu mai stau cu frica că le pierd. Sigur există şi dezavantaje: în aplicație nu ai toate facilitățile site-ului aşa cum nici acesta nu oferă tot ce poți face cu un program specializat. Mai are, însă, un mare dezavantaj: pentru a accesa cea mai mare parte a informațiilor oferite este nevoie de un abonament lunar. Am mai încercat şi alte site-uri precum myHeritage, gedmatch sau geni dar nu m-au convins. Am descoperit apoi familysearch.org, un site gratuit care şi el are aplicație proprie şi mai are un foarte mare avantaj: se poate sincroniza cu programul Legacy!
Orice program aş folosi însă, am o mare problemă: arborele genealogic s-a dezvoltat foarte mult pe orizontală, în lățime, şi nu pot să îl printez în întregime. Cred că va trebui să îl sparg în mai mulți „puieți” genealogici legați între ei, dar încă nu ştiu cum şi pe ce criterii.
Mulțumesc pe această cale Arhivelor Naționale ale României, autorităților locale şi județene, Arhivelor de Stat ale Regiunii Cernăuți, Consulatului României la Cernăuți, Guver-nului Belgian, Unității Militare 02405 (Arhivele MApN), C.A.R.C.O.B., U.L.B., Univ. de Stat din Gand, Guvernului austriac, ONCE, Direcției de evidență informatizată a persoanelor, domnilor Florin Dyrda – istoric de la Cernăuți, Vlad Mischevca – istoric de la Chişinău şi Nicolae Şapcă – redactor şef la Monitorul de Hliboca, pentru tot sprijinul acordat. Sper că nu am omis pe nimeni.