" /> Imaginea în piatră a Marii Profesoare Zoe Dumitrescu-Bușulenga | Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
default-logo

Imaginea în piatră a Marii Profesoare Zoe Dumitrescu-Bușulenga

Marea profesoară Zoe Dumitrescu-Bușulenga – cărturar român care se naște o dată la o sută de ani – s-a născut la București, la 20 august 1920 și s-a mutat la cele veșnice pe 5 mai 2006, la puțin timp după Sfintele Paști. Sunt și astăzi lupi care și-au întors blana pe dos, s-au pus (sau au fost aleși) „comunismului”, că, vezi Doamne, „s-ar fi dat ” cu Ceaușescu. Înțeleptul filozof (sic!) Mircea Flonda (n 1932, în Supuru de Sus, județul Satu Mare, Membru corespondent al Academiei române, 1992) aduce limpezire privind consimțământul înalților oameni de cultură de a accepta responsabilități privind îndrumarea/conducerea unor instituții culturale: „Dacă oamenii responsabili, care aparțin elitei în domeniu de activitate, își dau seama că un sistem dictatorial a câștigat un anumit grad de stabilitate și că, prin urmare, opoziția fățișă față de sistem nu poate aduce rezultatele dorite, ei nu vor putea exercita o influență pozitivă decât în cazul în care au încrederea autorităților politice. Cu alte cuvinte, dacă fac unele concesii în lucruri mai puțin importante, vor putea exercita influența în cele mai importante” (Cf. Radu Voinea, Crâmpeie de viață, vol. I, p.159). Facem această precizare pentru cei care nu sunt bine informați privind personalitatea acestui greu de egalat reprezentant al culturii române, dar și pentru mințile înguste care denigrează valorile naționale. Ceea ce vreau să „spun” este că Marea mea Profesoară de la Filologia bucureșteană, care-și petrecea verile la Văratec – locul mirific plin de sfințenie, devenit un adevărat templu al culturii care aduna intelectuali uniți de spiritul înalt, dragostea de Țară și Dumnezeu, a-mbrăcat haina monahală la Mânăstirea Petru Vodă de lângă Piatra Neamț, după o pregătire de doi ani, sub numele de Maica Benedicta. Părintele Iustin Pârvu i-a spus „Ne vom ruga împreună vreme de doi ani și, de va fi să primesc un semn divin, vă voi anunța”. L-a primit și a anunțat-o la Văratec. A respectat, deci, sacralitatea primirii hainei monahale. Slujba de tundere în monahism a fost oficiată de Părintele Iustin Pârvu. A avut binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist. Era în anul 2002 (mai multe lucruri privind acest subiect și multe altele, nespuse până acum, cred că putem afla dintr-o carte, scrisă tot de un fost student al Marii mele Profesoare Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Anton Fabian, despre care mi-a vorbit custodele Muzeului „Constantin Brâncoveanu” de la Brebu – jud. Prahova, Răzvan Radu, unde am făcut o vizită pe 21 iulie a.c. Maica Benedicta n-a purtat hainele monahale decât la ocazii speciale și după ce a trecut hotarul vieții pământești. Si, cum lucrurile s-au petrecut la altă mânăstire, „la ceremonia religioasă de la Putna, reprezentantele Mânăstirii Văratic nu au întreprins nimic din ritualul religios care să legitimeze călugăria, așa cum, din exces de zel și apetit pentru pitorescul facil și de circumstanță, unele publicații au lăsat să se înțeleagă” (MONITORUL din Târgu Neamț, sâmbătă 13 mai 2006, p.4, articol semnat de Ioan Amironoaie). Marea Profesoară lăsase o notificare testamentară în care își exprima dorința ca, în funcție de locul unde se va întâmpla „evenimentul”, să fie înmormântată la Mânăstirea Cernica, acolo unde-și doarme somnul de veci Părintele scriitor Gala Galaction, sau la Mânăstirea Putna, acolo unde veghează Ștefan cel Mare și Sfânt asupra întregii Țări Românești.

Demn de știut este și faptul că Maica Benedicta i-a servit, drept model, sculptorului Gh. Anghel (1904-1966), pentru o statuetă pe care acesta o voia la mormântul său de la Mânăstirea Pasărea. E sculptorul care a executat, printre altele, statuia lui Eminescu din fața Ateneului Român (el a gândit statuia respectivă ca fiind amplasată în fața Bisericii Crețulescu), precum și „Cărturarul” – Monsegnorul Ghica (lucrarea a intitulat-o astfel la o expoziție retrospectivă), „Maternitate” etc.
Statueta, pusă inițial la mormântul sculptorului, reprezintă o călugăriță, în haine monahale, într-o atitudine pioasă, ducând mâna spre frunte, cu cele trei degete împreunate, pentru a-și face semnul sfintei cruci. Profesorul meu, Șt. Cazimir a văzut-o acolo și a mărturisit, ca om avizat, asemănarea cu Doamna Zoe – cum o numea Mihai Zamfir – colegul meu de an de la Filologie.
Pentru încheierea lucrării noastre „Lumină din Lumină. Marea Profesoară Zoe Dumitrescu-Bușulenga” (apărută în 2007 la Ed. Printeuro din

Ploiești), m-am dus înarmată cu aparat de fotografiat, la Mânăstirea Pasărea unde mergeam încă din anii studenției, să-i sărut mâna PĂRINTELUI Petru, ocrotitorul familiei mele, cu 7 copii, pe vremea când își îndeplinea sarcinile primite de la Patriarhie, la via de pe Valea Popii din Valea Călugărească, vie vecină cu a bunicilor mei. Atunci am cunoscut-o pe Măicuța Lucia Dumbravă pe care, apoi o vizitam în mod curent; a fost stareța Sfintei Mânăstiri timp de 40 de ani (1966-2006), și acum i-am cerul ajutorul. Am solicitat-o și pe Maica Mihaela Costache, stareță de curând (atunci) a Mânăstirii; cu multă amabilitate, m-au lămurit: cu doi-trei ani înainte niște hoți au reușit „să-i păcălească” pe paznici și au furat obiectele metalice din cimitir, precum lanțurile grele de bronz ce împrejmuiau monumentul de marmură neagră al colonelului Macca, dar și statueta de pe mormântul sculptorului. Din fericire, cum prada era prea grea, au ascuns statueta în spatele bisericuței (capelei) din cimitir, probabil cu gândul s-o recupereze. Măicuțele, care trebăluiesc zilnic pentru menținerea în bună stare a cimitirului, au descoperit-o la timp și au pus-o la loc sigur, în muzeul Mânăstirii, unde mi s-a permis s-o fotografiez și s-o includ în volumul închinat Marii mele Profesoare. Pe mormântul sculptorului, a fost așezată o statuie albă, o copie a „Maternității”, pentru care a servit ca model, o călugăriță catolică. Sâmbătă, 30 iunie 2018, am vizitat-o pe Măicuța Lucia Dumbravă, care s-a sculat cu greu din pat, s-a îmbrăcat cum „se cuvine” (sunt cuvintele stavroforei) și m-a primit, ca totdeauna, cu prietenie și cu laude (în exces, zic eu) pentru scrierile mele. Are aproape 89 de ani, dar gândirea, credința în Dumnezeu și cuvioșia i-au rămas neștirbite. Am amintit de Doamna Zoe pe care o regretă, aceasta a fost de multe ori la Mânăstirea Pasărea; acum e prezentă, în muzeu, unde cu capul plecat, ridică mâna spre a-și face semnul crucii.

2 iulie 2018

 Elis Râpeanu / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.