Criza prin care trecem în prezent ne afectează profund viața de zi cu zi.
Nu știm ce să mai facem, cum sã o depășim. Dar credința ne este afectată de aceastã crizã?
Iatã o teribilã întrebare care ne frãmântã, care ne provoacã si care poate nici nu cautã rãspuns, ci mai degrabã clarificare.
Ceea ce pentru vremurile pe care le trãim înseamnã foarte mult.
Sunt momente în viața noastră când am simțit cã lucrurile stagnează, cã totul a devenit rutinã si cã am vrea sã evadam cumva din ea. Am simțit nevoia de evadare din propria viață nu doar când simțeam stagnarea ci si în cazul experiențelor dificile, intense din punct de vedere emoțional.
Si nu au fost puține in ultimul timp.
Deși simțeam cã trebuie sã schimbam ceva, uneori nu stiam ce, iar alteori ne era teamã sã facem un pas cât de mic în afara zonei de (asa zis) confort.
Teama de schimbare, de necunoscut. Ascultându-ne propriile povesti dar si pe ale celorlalți, constantăm un lucru simplu dar important: cã experiențele pe care le trãim le percepem ca fiind dure sau chiar traumatizante în acel moment, dar, cu trecerea timpului, percepția ni se schimbã astfel încât putem ajunge sã le vedem drept necesare sau chiar benefice pentru devenirea noastrã.
Pentru a deveni mai buni, mai blânzi, mai constienti. Toate perceptiile noastre, toate lucrurile care ne înconjoarã par, câteodatã, sã ne copleșească. Asteptãm renașterea naturii, primãvara, care echivaleazã cu renașterea spiritului omenesc : arborii îmbracã strai nou de verdeatã si de floare, iar noi suntem gata pentru un nou început.
Obosiți de a fi nefericiți spectatori ai propriilor noastre destine incomplete, asaltați de suferință neîmplinirii, înconjurați de o realitate incertã si compromisã de zeul crud al relativitãtii, ne refugiem în credintã.
Ne adãpostim în credintã, crezând si sperând în zile mai bune.
Credem în evoluție si sperãm ca selectia naturalã sã ne facã pe toți mai buni si mai capabili.
Credem în libertate si suntem gata sã ne oferim viata pentru ca libertatea noastrã si a semenilor noștri sã fie respectatã.
Credem în Dumnezeu si ne rugãm pentru tot ceea ce nu avem.
Credem în rațiunea noastrã si, paradoxal, rațiunea noastrã încearcã sã ne convingã, cu dovezi solide, cã actul de a crede nu are baza rationalã.
Dar chiar si rațiunea trebuie sã se încline în fata credinței.
Pentru cã fãrã credință nu am avea puterea sã trecem mai departe atunci când rațiunea insistã sã ne spunã cã totul este pierdut.
Credem în viată si ne strãduim sã o facem cât mai bunã cu putință pentru noi si pentru cei din jurul nostru. Credem în Paradis si în Iad.
Credem în existenta unui scop ultim al vieților noastre si nu ne sfiim sã îl cãutãm, sã-l urmãrim atunci când îl descoperim undeva în inima noastrã.
In pandemie, avem nevoie de credintã, sperantã si multã iubire. Iubire de noi, iubire fațã de cei dragi, iubire de semeni..
Primãvara aduce pentru sufletele noastre , Floriile si Sãrbãtoarea Sãrbãtorilor – Sfintele Pasti.
Sãrbatoare a [nceputului vieții spirituale a creștinătății. Pastele comemorează in egalã măsură moartea, rãstignirea lui Iisus si resurecția,
Invierea Sa, a treia zi, „dupã scripturi”, cãci orice sf@rsit înseamnă nu mai putin un inceput.
Ne dorim sãnãtate deplinã, ca oamenii sã-si recapete viața normalã, sã aibã bucurie si belșug in toate cele folositoare.
Sã ne luminãm cu prãznuirea, unii pe altii, sã ne imbratisãm, mãrturisind, prin aceasta, credinta nezdruncinatã in vremurile care urmeazã si cã vom asista la biruinta noastrã asupra tuturor încercărilor.
Dumitru Puiu Popescu