Poetul Costache Conachi a fost considerat de către unii critici și istorici literari „părinte al poeziei române”, specificul liricii sale fiind „alunecarea continuă și savantă între mistic și profan”, după cum remarca în scrierile sale de istorie și critică literară, George Călinescu.
Ambianța romantică, boemă, caracteristică sec.XVIII era trăită la Slănic-Moldova, la cea mai mare intensitate și ardere lăuntrica de către protipendada moldovenească venită la odihnă și tratament. Printre cei dintâi vizitatori de faimă ai stațiunii s-a aflat și Costache Conachi, care o va întâlni în mijlocul naturii încântătoare pe frumoasa Zulnia, numele de alint al Smarandei Negri (născută Donici, mama marelui om politic și patriot român, Costache Negri).
- Conachi s-a întâlnit pentru prima oară cu Zulnia în stațiunea de la poalele Nemirei, în urmă cu 210 ani și la 10 ani de la descoperirea la 20 iulie 1801, a primului izvor mineral, de către serdarul Mihalachi Spiridon
Dragostea dintre C. Conachi și Zulnia înfiripată la Slănic-Moldova, pe la 1811, îl va determina pe poet să-i dedice iubitei mai multe poezii (mai ales „Scrisoarea către Zulnia” și „Amorul din prieteșug”), care reprezintă în viziunea lui Nicolae Manolescu „prima autobiografie lirică erotică de la noi, în spirit trubaduresc și balcanic”.
Ca amintire a primei sale întâlniri, poetul va încrusta în coaja unui copac, sentimentele sale alese pentru cea care avea să-i fie soție. După 14 ani de la moartea Zulniei (1831), poetul, împovărat de vârstă și neîmpăcat cu gândul morții iubitei, care îi devenise pentru scurt timp soție, căuta zadarnic pomul pe care își încrustase darurile tinereții și care acum, nu mai exista (Conachi avea 34 de ani când a cunoscut-o pe Zulnia la Slănic-Moldova și 50 când a condus-o la altar).
El scrie atunci, una dintre cele mai bune poezii ale sale, în care inspirația anacreontică (în genul poeziilor de dragoste ale poetului antic Anacreon, n..a.), se îmbină cu lirica lăutarească a vremii: „Apoi dar scris a fost încă/ Să te mai văd, dar vai mie/ Nu cu draga mea Zulnie/ Ci singur, ca vai de mine,/ Alb și rece ca și tine”. În „Scrisoarea către Zulnia”, o primă epistolă literară la noi, poetul moldovean se află sub influența poeziei lui Petrarca, prin fidelitatea declarată până la moarte, ființei iubite: „Giurământ îți fac din suflet ca și ceriul și pământul,/ De s-or strămuta, Zulnio, eu nu mi-oi schimba cuvântul./ De-a te iubi pân la moarte, de-a nu avea supt soare/ Altă stea de proslăvire, alt luceafăr de-nchinare./ Dar ce folos, vai de mine, că n-am nici o mângâiere,/ Petrecerea mi-i în lăcrămi, în suspinuri și durere,/ Aș vrea să mor, dar și moartea ce poate fi pentru mine,/ Când, perzând a mea viață, perd mai mult, te perd pe tine.”
Biografie, fragmente din opere/documente, citate, impresii (selectiv)
Costache Conachi (14 oct. 1778, Țigănești, Galați – d. 14 febr. 1849, Țigănești), poet, scriitor, traducător, om politic. Mare boier și mare proprietar, dar și ctitor de biserici, figură contradictorie în epocă pentru că pleda pentru luminarea poporului, Costache Conachi a făcut un proiect de reformă a învățământului în Moldova pe principiul „studiul trebuie să aibă un scop moral”. Iar scrisorile lui către domnitorul Ioniță Sandu Sturdza și către mitropolitul Veniamin Costache sunt edificatoare prin conținutul unor idei înaintate cu privire la problemele cultivării limbii române și ale emancipării culturale a țării.
În calitatea sa de delegat ales de Divanul Obștesc al Moldovei, a luat parte la redactarea Regulamentului Organic, formulând unele articole care aveau în vedere unirea Principatelor.
O dovadă în acest sens o reprezintă documentele aflate în Arhivele Naționale Iași și în care vornicul Costache Conachi vorbește despre relațiile dintre locuitorii Moldovei și cei ai Țării Românești (1829-1830):
„Preaputernica ocrotitoare, împărăția a tuturor Rosiilor, cu primirea și
bunăvoință a Înaltei Porți otomanicești, prin al 5-lea articol al tractatului de Adrianopole înnoind părăsita capitulație a prințipaturilor Moldo-Valahia cu Înalta Poartă, au înnoit a lor firești și idicești însușiri, înființându-le granițile și hotarele vechi, slobozindu-le tot felul de negoț și plutirea fără de nici o oprire și plată pe toată Dunărea și ridicându-le toate asupririle câte din vreme s-au fost vârât asupra prințipaturilor.
Dintr-un prințipion ca acesta purcegând de sine, izvorăsc dreptățile pentru amândouă prințipaturile de a-și căuta și cerceta între dânsele însușirile și folosurile vecinătății lor, de la care sâla și nerânduiala cetățenilor serhatlâi, și nedumerirea streinilor domni le depărtasă. Așadar, ca niște noroade coborâtoare dintr-o spiță, închinătoare de o lege, vorovitoare de o limbă, cu aceleași pravili, obiceiuri și port, aceste sânt principiile a tăcutei dreptăți ce pururea au avut lăcuitorii unui prințipat cătră altul, de a fi primiți în slujbe, de a dobândi dreptățile evgheniei și a proprietății, și altele ca aceste, unii în țara altora. Și tot aceste sânt principiile a împărtășirilor mărginenilor, fără de nici o împiedecare. Ele acum pășăsc cu cea mai bună cugetare de prietenie și liniște cătră următoarele de îmbe părțile îndatoriri…”
Pavel Kiseleff i-a acordat lui C. Conachi distincția ,,Ordinul Sf. Vladimir clasa a III-a”, pentru contribuţia sa la lucrările de redactare a Regulamentului Organic. Vorbitor fluent a cel puțin şase limbi străine, poetul a tradus o serie de opere semnificative pentru ideologia luminilor, aparţinând lui Pope („Încercare de voroava asupra omului”), Marmontel, Madame Cottin („Mathilda”, I-I1I, 1844), Pierre dHerbigny („Privire politicească a Evropii din anul 1825”) şi altele. Costache Conachi a fost considerat şi „cel mai bun inginer hotarnic din Moldova”, arătându-şi astfel complexitatea intelectuală.
A intrat de timpuriu în cariera administrativă, suind treptele până la cele mai înalte demnităţi: ispravnic de Tecuci (1806), vornic de poliţie al Iaşilor (1814-1818), coresponsabil al Visteriei, cap al Departamentului Afacerilor Străine (1823-1827), mare logofăt al Dreptăţii (1831-1838).
Costache Conachi a fost și epitrop general al Casei Spitalelor şi Ospiciilor „Sf. Spiridon” din Iaşi (1835), epitrop al Bisericii Banu din Iaşi și ulterior, preşedinte al Eforiei aşezămintelor „Sf. Spiridon” din Iaşi (1840).
Citate: „… Nici un neam nu s-au luminat în adevărate luminări, dînd odată; … dimpotrivă, grăbirea aduce şi sminteli şi greşeli care nu se pot îndrepta nici tămădui”; „Viaţa mea este o mare care nu se linişteşte”; „Valoarea caracterelor şi nu mulţimea cunoştinţelor constituesc adevăratul progres.” (Costache Conachi)
Impresii: „Înainte de Eminescu n-a mai existat un suflet mai cutremurat decât cel al lui Costache Conachi”. (Emil Iordache); ,,Costache Conachi este, poate, poetul neoclasic ce a inaugurat în literatura română o scriitură erotică, o scriitură ce caută să înregistreze cele mai subtile modulaţii ale stării de dragoste şi, totodată, să fixeze în vers tulburătoarele ritmuri ale sentimentului. S-ar părea că dragostea inventează, prin ecourile sale afective, o scriitură nouă, infinit nuanţată, o scriitură îndrăgostită, modulată în ritmuri şi frazări variate, ce are acces la cele mai tainice înţelesuri ale fiinţei”. (Iulian Boldea)
Alături de frații Văcărești, Costache Conachi rămâne în istoria literaturii ca un înaintaș ai liricii românești de la sfârșitul secolului al XVIII și începutul secolului al XIX-lea.
În municipiul Tecuci există un bust al lui Costache Conachi și tot aici se organizează anual, Festivalul Național de Poezie ,,Costache Conachi”.
Sursa: www.tiparituriromanesti.wordpress.com – ,,Vornicul Costache Conachi despre relațiile dintre locuitorii Moldovei și cei ai Țării Românești (1829-1830)” – Sursa transcrierii: Gheorghe Ungureanu, Dumitru Ivănescu, Virginia Isac, Documente din arhive ieșene, vol. I, București, 1976; www.infoghid.ro; Costel Crângan – ,,Viaţa tumultuoasă a primului poet moldovean recunoscut de critici. Poeziile lui au devenit şlagăre lăutăreşti”, www.adevarul.ro, 4 decembrie 2016; Romulus Dan Busnea – Povestea unui colț de rai Slănic-Moldova, Editura ,,Magic Print”, Onești, 2013.
Romulus-Dan BUSNEA / UZPR