default-logo

Jurnalismul online

Miza și esența unei profesii

Suntem la finalul primului an – epuizant! – de pandemie. Pandemie de multe. Printre altele, și de Covid 19. Dar nu neaparat noul tip de coronavirus (acum, nici măcar nou nu mai este!) va fi primul care ne va veni în minte atunci când vom rememora anul 2020, cât închiderea economiei, izolarea, însingurarea, frica paralizantă de moarte, care pusese stăpânire pe lumea-ntreagă în primăvara-vara anului trecut, frenezia dezinfectării, teama noastră de a mai ieși din casă, de a mai trece unul pe lângă celălalt la magazine sau chiar pe stradă, fobia de atingeri, ce să mai vorbim despre îmbrățișări!

Cam așa cred că va rămâne în istorie anul 2020. Anul fricii pandemice, care, totuși, a avut și o latură bună, accelerând o serie de schimbări care oricum începuseră cu ceva ani în urmă. Din comoditate sau din lipsă de timp, începuserăm de o bună bucată de vreme să ne facem cumpărăturile și online; pentru optimizarea profitului, multe companii permiteau deja angajaților să își mute biroul – una sau două zile pe săptămână, în online – și să lucreze, astfel, de acasă, dintr-o cafenea sau chiar dintr-un parc, de pe o plajă ori din vârf de munte.

Ba, de câțiva ani, își ridicase capul în lume, semeț, și jurnalismul online. Când tirajele cotidianelor – atât din presa centrală, cât și locală, au început să șchioapete, din varii motive, tot mai mulți jurnaliști – mai ales dintre cei tineri, urmați însă, în scurt timp, și de numeroși seniori – și-au căutat refugiul ori chiar supraviețuirea profesională în mediul online. 

Așadar, cumva, chiar fără să știm, eram destul de bine pregătiți să facem față tulburatului și tulburătorului an 2020!

Sub ochii noștri (ațintiți pe ecrane de telefon, tabletă, computer) s-au născut, anul trecut, medicina online și învățământul online. Și n-am fost prea uimiți, nu-i așa? Terenul era deja bătătorit de comerțul online, de munca (parțial) online și, da, de jurnalismul (tot mai) migrator spre online!

Însă, inevitabil, în online, nici medicina, nici învățământul și nici comerțul nu funcționează fără cusur. Ba dimpotrivă! Dar asta nu înseamnă că învățământul este mai puțin învățământ, medicina mai puțin medicină ori comerțul mai puțin comerț. În fiecare dintre aceste domenii, la partea de organizare sunt încă foarte multe de făcut. Dar la fel este și în cazul desfășurării clasice a activității…

Bunăoară, în cazul învățământului online, infrastructura este cea care dă părților implicate cele mai mari bătăi de cap – fie lipseșteaccesul la rețeaua de electrificare sau de internet, fie unor categorii defavorizate de elevi le sunt încă inaccesibile dispozitivele necesare participării la cursuri – telefon, tabletă, computer. Iar când unii dintre profesori, nu prea familiarizați cu tehnologia, nu se pot adapta noii modalități de a face școală, impresia generală poate fi unade haos, de lipsă de soluții… Și totuși, cursurile se țin, mediile se încheie, examenele se organizează, școala, chiar șchiopătând, merge înainte…

Dar dacă este să fim obiectivi, nici în școala clasică lucrurile nu erau, până la începutul lui 2020, tocmai roz… Sate fără școli, drumuri impracticabile sau lipsa mijloacelor de transport, școli care stau să cadă, neîncălzite sau fără apă curentă și cu toaleta în curte, profesori prea puțini sau prea puțin pregătiți ș.a.m.d.…

În cazul medicinei, lucrurile sunt și mai complicate, pentru că la mijloc sunt vieți! Medicul, din fața computerului, nu mai poate pune diagnosticul palpând sau auscultând pacientul, ci este nevoit să se bazeze pe descrierea, de profan, a simptomelor, oferită de pacient, după cum se pricepe. E departe de a fi un mod perfect de a practica medicina. Ba cred că nici măcar bun nu e! Dar acestea fiind condițiile, aceasta este, deocamdată, soluția.

Dar și în cazul medicine practicate clasic, cu medicul și pacientul față în față, ne amintim câte probleme sunt? Medici prea puțini sau care ajung rar în localități mici ori izolate… La oraș, multe dintre spitale sunt atât de vechi, încât sunt, practic, improprii funcționării.

Iar în ceea ce privește comerțul, nu cred să fie persoană care să fi cumpărat online și să nu fi fost nevoită să returneze măcar o dată un produs! Fie pentru că n-a corespuns măsura, fie culoarea a fost alta decât pe site, fie materialul avea o cu totul altă textură. Au făcut aceste neajunsuri să dispară comerțul online? Dimpotrivă! Pare tot mai prosper de la lună la lună, iar politica acestor magazine virtuale, de a facilita selecția, expedierea și returul produselor, pare a fi însuși motorul acestei expansiuni rapide. Iar dacă ne ajunge dorul de cumpărăturile clasice, în magazinele fizice, să ne amintim, onest, și de programul uneori constrângător în raport cu propriul program, de neplăcerile interacțiunii cu personal lipsit de abilitatea de a interacționa optim cu clienții, de dificultatea returnării unui produs (drumuri în plus, discuții contradictorii cu personalul magazinului, dificultatea restituirii banilor etc). 

Așa și cu jurnalismul online! Reglementările necesare în acest domeniu, atâtea câte vor fi necesare, dar și posibile, prin raportare la dreptul fundamental la liberă exprimare, vor migra, și ele, către spațiul virtual, așa cum au făcut și normele din comerț sau din învățământ. Ca în fiecare domeniu nou apărut, se vor căuta soluții pentru problemele ce vor apărea – de pildă, cum poate fi prevenit și/sau combătut fenomenul fake news sau care ar trebui să fie regimul sancționator la derapajele de opinie ori de limbaj. Pe măsură ce acest segment, al presei online se va dezvolta, vor apărea – la fel ca în cazul comerțului și învățământului, mecanisme de reglare a funcționării sale optime. 

Ca în orice domeniu, însă, și aici trebuie plecat de la prezumția de bună-credință a jurnalistului, dat fiind că jurnalismul – fie el clasic sau online, este și ar trebui să rămână un spațiu prin excelență al adevărului și al creativității. Singurele îngrădiri acceptabile sunt principiile acestei profesii – corectitudinea, imparțialitatea, plurivalența de opinie, deschiderea către toate părțile implicate, transparența, căutarea adevărului, folosirea informaţiilor factuale, dezvoltarea calităților umane, menținerea legăturilor comunitare (asumarea rolului de liant social), integrarea noilor elemente și tehnologii.

După părerea mea, jurnalismul online nu este cu nimic mai puțin jurnalism decât cel clasic–tipărit sau audio-vizual, dacă i se aplică, în mod corect, același sistem de evaluare. Nu forța instituției de sancționare trebuie să dea măsura valorii unei profesii, ci utilitatea pentru societate a rodului activității ei. De altfel, dacă e să fim sinceri, s-a dovedit, în cei peste 31 de ani trecuți de la evenimentele din Decembrie 1989, că hățișul de legi și puzderia de instituții cu rol punitiv nu au prea reprezentat stavile în calea celor care au încălcat grav și au sfidat repetat norma! Cu cât mai multe și mai înalte stavilele, cu atât mai multe și mai rafinate breșele!

             Și-apoi, să fim drepți, jurnalismul clasic are, și el, destule neajunsuri! Faptul că aceeași știre este reflectată, în două sau multe articole/reportaje, în mod diferit, în funcție de interese obscure sau din cine știe ce alte motive, nu poate fi ignorat. Faptul că spațiul audiovizualului dispune de un cerber nu înseamnăcă nu asistăm, mult prea des, la derapaje de opinie sau de limbaj greu de imaginat. 

Ca o concluzie, dacă învățământul online este recunoscut ca învățământ, fiind practicat tot de profesori, dacă medicina online e tot medicină, pentru că e practicată, firesc, tot de medici, iar dacă magazinul online e aproape unanim acceptat ca magazin, chiar de n-are standuri și nici vânzători amabili (sau morocănoși, după caz!), de ce, atunci, nu am accepta că jurnalismul online e la fel de jurnalism, chiar dacă a migrat de pe hârtie/ ecranul televizorului / din radioul clasic în spațiul virtual? În majoritatea lor, cei care activează azi în presa online sunt aceiași care au scris la gazetă sau pe care i-am văzut la tv sau auzit la radio. Sper să nu greșesc… Și, cred eu, acestor temerari care au plecat în online le va reveni și misiunea de a-i forma pe tinerii care aspiră la o carieră în acest tip de jurnalism. În fond, faptul că miza nu va mai fi tirajul, ci numărul de accesări nu ar trebui să schimbe cu nimic esența jurnalismului…

Deși, în legătură cu acest ultim aspect, aș avea o simplă observație: în zorii erei migrației către online, tactica de a câștiga facil click-uri a fost de a da articolelor titluri cât mai bombastice, dacă nu de-a dreptul șocante. Dar ca orice minune, n-a ținut prea mult. Când totul este ,,halucinant”, ,,bombă”, ,,șoc”, ,,breaking”, ,,carnagiu” – acest termen nici măcar corect nu e, pentrucă Dex consacră substantivul ,,carnaj”! – ,,năucitor”, ,,uluitor”, ,,dramatic”, ,,doliu în România”, ,,tragedie”, ,,umilitor”, ,,distrus”, ,,demolat” ș.a.m.d.– nu mai insist, ați prins ideea… – cititorii au înțeles rapid că în spatele acestor titluri se găsește… mainimic. Jurnaliștii se vor afla în fața provocării de a găsi noi tactici pentru a-și câștiga cititorii. Ca orice piață, și aceasta se va autoregla și își va optimiza, prin mecanisme proprii, funcționarea și dezvoltarea. 

Plecând de la ideea că nimeni nu deține toate răspunsurile la noianul de întrebări pe care le naște activitatea dintr-un anumit domeniu, soluția pare a fi să se meargă înainte, cu bună-credință, așa cum se poate în condițiile date la un moment dat și, lucrând împreună, să se descopere, pe parcurs, și soluțiile la problemele ivite.

              Aşadar, fără alte reguli decât cele existente, adaptate la specificul spațiului virtual, jurnalismul online își va găsi neîndoielnic drumul, iar de supraviețuit, vor supraviețui  aceia care vor găsi, în infinitatea spațiului virtual, calea dreaptă –cea mai scurtă! – către un număr cât mai mare și mai stabil de cititori.

 

Cristina-Tatiana MIRICĂ

 

Revista UZP nr. 21/2021








Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.