default-logo

83 de ani de la trecerea în eternitate a lui Ovid Densusianu

            Lingvistica românească și filologia din țara noastră la începutul secolului trecut a fost dominată de trei mari filologi: Sextil Pușcariu, la Cluj, Alexandru Philippide, la Iași și, Ovid Densusianu, din București. Aceste personalități au publicat numeroase lucrări de importanță națională în cultura țării noastre.

            Ovid Aron Densusianu al cărui nume  de familie se pronunță Densușianu s-a născut la . 29 decembrie 1873 în  Făgăraș, decedând la. 9 iunie 1938, în București fiind un filolog, lingvist, folclorist, istoric literar și poet român, a fost membru titular al Academiei Române și profesor la Universitatea din București.

            Datorită talentului său în domeniul lingvisticii românești tânărul Ovid Densusianu s-a impus de tânăr, în țară și străinătate, în urma unor capacități intelectuale și a unei susținute activități de cercetare științifică și literare. Acest lingvist a întruchipat trăsăturile de marcă ale unui mare lingvist, ca un filolog de talie europeană și ca pedagog în universitatea București.

            Acesta a făcut studiile liceale la Liceul Național din Iași, continuând la Universitatea din capitala Moldovei, unde s-a distins, ca student eminent, cu serioase și variate cunoștințe în domeniul umanistic, iar mai târziu s-a remarcat în Germania și în Franța.Toată viața sa a avut un mare interes pentru istoria, limba și literatura româmă făcându-l pe Ovid Densusianu să conceapă o metodă, aflate la baza unor contribuții științifice remarcabile.A avut o mare erudiție și intuiție pentru marele spațiu al domeniului filologic pe care o acoperă activitatea sa , pasiunea pentru sinteză, abordarea unor aspecte neelucidate sau uitate, spiritul viu, polemic, claritatea și căldura multor pagini dedicate unor probleme de strictă specialitate-,  acestea sunt câteva din dominantele activități științifice a ilustrului filolog.

      Din activitatea sa laborioasă, complexă și variată, ca scriitor, folclorist, estetician, dialectolog, etnograf și istoric literar, știința românească omagiază- la 83 de ani de la trecerea în eternitate a acestui mare om de știință.Acesta a publicat, de-alungul vieții, următoarele cărți și  studii: Histoire de la langue Roumaine – Istoria limbii române (2 volume, Histoire de la langue roumaine – Les origines 1901, si Histoire de la langue roumaine – Le XVIème siècle 1938), prima mare operă de sinteză consacrată originii și evoluției limbii române (până în secolul al XVI-lea inclusiv),,Graiul din Țara Hațegului (1915), Flori alese din cântecele poporului. Culegere. București, 1920, Sufletul latin și literatura nouă (2 volume, 1922), Viața păstorească în poezia noastră populară (2 volume, 19221923), Raze peste lespezi, Paris, D’Arthez; București, 1924, Literatura română modernă (3 volume, 19291933), Dicționarul etimologic al limbii române. Elementele latine, în colaborare cu I.-A. Candrea (19071914),Graiul nostru, împreună cu I.-A. Candrea și Theodor Speranția, o culegere de texte dialectale românești (2 volume, 1906-1907)..

            Ovid Densiusianu a ]mbinat studiul literaturii cu cel al limbii rom\ne, a urmărit de-alungul vieții faptele lingvistice în raport de cauzalitate și condiționare reciprocă, a studiat graiurile și dialectele românești din perspectivă istorică și geografică, a raportat, cu fină intuiție sau sigură cunoaștere, limba noastră la latina populară vorbită la Dunărea de jos și, îndeosebi, la limbile romanice surori, este cel dintâi la noi care remarcă legătura unor fapte lingvistice  sau etape din istoria limbii române cu transhumanța și folclorul. Acest savant a abordat în lucrările sale aproape toate domeniile filologice românești ale vremii în care a trăit: gramatica și ortografia, dialectologia, limba literară, lexicologia, etimologia, stilistica, toponimia și lingvistica romanică, filologie și lingvistică indoeuropeană.

             Este ales membru corespondent al Academiei Române. În 1905 este distins cu Premiul „Bibesco” al Societății de Lingvistică din Paris. Înființează la București Societatea de Filologie, în cadrul căreia prezintă comunicări cu tematică lingvistică pe care le va publica mai târziu în „Buletinul Societății Filologice”. Împreună cu I.-A. Candrea, publică Dicționarul etimologic al limbii române. Elementele latine (A – putea). Îl preocupă problema ortografiei limbii române, aducând la cunoștință Academiei părerile sale în legătură cu normelor limbii literare iar în 1913 întemeiază Institutul de Filologie și Folclor. Ține, în perioada 1914-1916, la Universitate un număr de prelegeri asupra simbolismului francez. 1918 devine membru activ al Academiei Române, unde va ține discursul de recepție Școala latinistă în limba și literatura română. Barbu Delavrancea.

Între anii 1921-1922 se află la Praga. 1923 este ales membru de onoare al Societății de Etnografie iar un an mai târziu devine membru al Societății de Lingvistică de la Paris. Înființează o nouă revistă, „Grai și suflet” (1923-1928), publicație a Institutului de Filologie și Folclor. În 1925 inițiază convocarea unui Congres al filologilor români și susține comunicarea Vorbirea populară din puncte nouă de vedere.

Se stinge din viață la 8 iunie 1938, fiind înmormântat la cimitirul Bellu. Apare volumul II, Le seizième siècle, din Histoire de la langue roumaine.

Ovid Densusianu a întemeiat și a condus revistele Viața nouă (1905-1925) și Grai și suflet (1923-1938). A studiat fenomenele de limbă în strânsă legătură cu folclorul și etnografia. Este creatorul școlii lingvistice de la București. Studiile sale se remarcă prin bogăția documentării, claritatea expunerii, prin grija pentru obiectivitatea științifică, alterată însă uneori de limitele mecaniciste ale concepției neogramatice căreia i-a fost atașat. În domeniul literaturii, Densusianu a fost unul dintre promotorii curentului simbolist în România (în opoziție cu școala literară bucolică existentă atunci în România), el însuși publicând poezii sub pseudonimul Ervin.

      Despre Ovid Densusianu au scris: Al Popescu Telega, Ovid Densușianu, Craiova, Editura Ramuri, 1934, Dicționar enciclopedic român, București, Editura Politică, 1962-1964,,Marin Bucur, Ovid Densusianu, București, Editura Tineretului, 1967,Jana Balacciu, Rodica Chiriacescu, Dicționar de lingviști și filologi români, București, Editura Albatros, 1978, p. 108-111, Marin Buga, Ovid Densusianu, folclorist, București, Editua Grai și Suflet – Cultura Națională, 2003, Ovid Densusianu în amintirea și conștiința critică românească, ediție îngrijită de Ion Diaconu și Ioan Șerb, studiu introductiv de Ioan Șerb, București, Editua Grai și Suflet – Cultura Națională, 2005, 

      Varietatea și bogăția de lucrări, erudiția, interesul pentru istoria poporului nostru, precum și pentru graiurile populare, deschiderea spre sinteză și inedit, fac din acest mare savant o personalitate de prestigiu al culturii românești.

                                                                                 

  Al.Florin Țene / UZPR

 

 

 

Despre autor

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.