◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

Atmosfera politică românească

„Da, sîntem ultraprogresişti, da, sîntem liber-schimbişti!”

                                                                               Nae Caţavencu

Adevărul este că procesul consolidării democraţiei postcomuniste din România a fost subminat de la bun început de către actorii politici a căror principală responsabilitate era tocmai gestionarea respectivului proces este un adevăr extrem de cunoscut, dar care nu a fost încă analizat și înţeles pînă la capăt. Dacă ar fi fost înţeles, s-ar fi evitat repetarea compulsivă a erorilor grosolane tipice pentru copilăria democraţiei.

Pluralismul moderat favorizează stabilizarea sistemului politic, iar prin aceasta contribuie la consolidarea democraţiei. În relaţia dintre sistemul de partide şi sistemul politic, cel din urmă este variabila dependentă, iar primul este variabila independentă, dacă ne referim la acest context al relaţiei. Însă în relaţia dintre sistemul politic şi regimul democratic, sistemul politic este variabila independentă, iar regimul democratic este variabila dependentă. Relevarea acestor conexiuni nu ţine doar de planul retoric, al simplelor precizări, ci reprezintă un demers pragmatic, întrucât realizarea acestor conexiuni trebuie promovată public, iar ele trebuie ridicate la rang de norme ale consolidării regimului democratic.

Democraţia nu se poate construi decît în cunoştinţă de cauză, prin competenţă democratică, prin competenţă civică, prin competenţă administrativă. În lipsa competenţei democratice, a competenţei administrative este imposibilă realizarea eficienţei guvernamentale. 

Lipsa sistematică a competenţei democratice în politica autohtonă este o malformaţie politică sau handicap intelectual, fiind chiar una dintre explicaţiile pentru care mecanismele democratice sînt disfuncţionale sau inutile.

Pe surse deschise de informaţii, în presa scrisă, pe canalele de televiziuni şi de radio, pe agenţii de presă sau chiar în tabloide, pe reţelele de Internet şi reţelele de socializare, a apărut o cantitate imensă de informaţii, nenumăratele mărturii publice ale oamenilor care lucrează în administraţia locală, care demonstrează fără putinţă de tăgadă cîteva dintre caracteristicele negative sau chiar malefice ale sistemului politic românesc care a permis existenţa şi înflorirea unei monstruozităţi instituţionale precum UNPR-ul. Cele mai multe dintre aceste informaţii şi mărturii indică acţiuni, comportamente şi mentalităţi imorale, dar multe sînt fapte de natură ilegală, criminală, penală. 

Amestecul în chestiuni de natură partizană şi de partid a unor instituţii ale statului – servicii secrete, procuratură, agenţii de control ministerial şi guvernamental, alte instituţii de stat –, au reprezentat distorsiuni grave ale statului de drept, încălcarea principiului fundamental al democraţiei (principiul separării puterilor în stat), iar în ultimă instanţă coruperea şi subminarea democraţiei și deturnarea procesului consolidării democratice.

Începând cu 1990, anul în care cetăţenii români din Diaspora au putut vota pentru prima dată la consulatele şi ambasadele României din afara ţării, dar în special după 2002, când au fost ridicate restricţiile de călătorie în spaţiul Uniunii Europene, o categorie din ce în ce mai importantă a electoratului românesc a fost reprezentată de cetăţenii din străinătate. 

În sistemul juridic şi constituţional românesc, drepturile electorale sunt drepturi constituţionale de care se bucură nu numai cetăţenii rezidenţi pe teritoriul ţării, ci şi cei care trăiesc în străinătate. Dezbaterea privind creşterea accesibilităţii şi a gradului de reprezentare a cetăţenilor din Diaspora a căpătat amploare în România îndeosebi în mediile politice pe măsură ce „bazinul” electoral al alegătorilor externi s-a extins, captând astfel interesul anumitor partide dornice să câştige capital electoral.

„Din momentul în care s-a instituit domnia ereditară în locul celei elective, şi s-a pus puterea politică a statului la adăpost de înverşunatele lupte de partid, s-a pus, în principiu cel puţin, la adăpost de patimile şi de asprimea intereselor momentane şi trecătoare, însăşi ideea statului, adică armonia intereselor naţionale. Asta e, în esenţă, deosebirea dintre monarhia constituţională şi republică. În republică domneşte, îndeosebi, interesul individual, în genere interesul de partid. Partidul, şi numai partidul, alege pe capul (conducătorul n.n) statului, el formează voinţa statului în articole de legi, epoca poartă, pe deplin, caracterul unui grup de interese predominatoare”. (Mihai Eminescu, Din momentul în care, în Opere, vol. XI, pag. 22)

Sau, cum spune Ion Luca Caragiale, “îndrăzneală multă, lipsă de orice scrupule, renunţare la demnitatea personală, la onoarea familiei, infamie chiar, dacă trebuie, şi puţintel noroc – şi cariera strălucită e gata. Aşa se face concurenţa, aşa se parvine, aşa se intră în rangurile nobiliare ale oligarhiei române (oligarhiei din România n.n.), care, mai nesocotită (inumană n.n.) decât nişte seminţii barbare în trecere, fără frică de Dumnezeu, legiferează, administrează, calcă astăzi legile pe care le-a făcut ieri, preface (modifică n.n.) mâine legile făcute azi, ca poimâine să le calce şi pe acelea, fără spirit de continuitate, şi fără altă sistemă decât numai împăcarea momentană a exclusivelor (exclusivistelor n.n.) ei interese, pentru perpetuarea sacrei organizaţii numite, aici, democratice…

Fireşte, între politicienii români(;), se găsesc şi mulţi oameni de inimă, de caracter şi de ispravă. Ei văd şi deplâng, ca şi noi (poporul truditor n.n.), răul patriei. Dar, pierduţi în mulţimea celor răi, n-au puterea să răstoarne blestemata sistemă în care sunt ţinuţi captivi cu zălogirea intereselor lor vitale” (Ion Luca Caragiale, 1907. Din primăvară până în toamnă, în A fi conservator, pag. 123, 124)

Aşa am ajuns că astăzi,  “toate numirile se fac cu susţinere politică sau pe bani. Nu pe criteriul competenţei. Efectul e cel care se vede şi se propagă: şi femeia de servici este membră; iar politicienii sunt cei care deţin puterea. Oamenii se tem pentru locurile lor de muncă, pentru că şomajul reprezintă mizerie, iar dincolo de şomaj este sinucidere. Oamenii corecţi, harnici, sunt disperaţi; ceilalţi, lichelele sunt în elementul lor.

Schimbări fulgerătoare, produse în istoria recentă a ţării noastre, ne-au degradat zguduitor conştiinţa naţională. Râvnim fleacurile, mărunţişurile sclipitoare şi suntem foarte comod de influenţat în dauna şi paguba nostru. Opinia noastră publică trebuie făcută să înţeleagă clar şi desluşit prezentul cu ajutorul cunoştinţei exacte a trecutului. Ea îşi va redobândi normalitatea şi neatârnarea numai preţuindu-şi firul continuităţii sale istorice; numai înţelegând că în dezvoltarea popoarelor nu intervin niciodată salturi, precum acestea nu intervin nici în celelalte fenomene ale naturii.

Românul de astăzi este convins că, pe el, nimeni nu-l mai poate ameninţa. El n-are nimic cu acel trecut mizerabil în care numai şoapta că vin turci, ruşi sau tătari, producea teroare. O nu! Românul de astăzi n-are trecut, el a fost de când se ţine minte – şi ştim de când ţine el minte – sigur pe pământul lui. De aceea nu se mai interesează când scriu alţii despre originea neamului! Şi nu se mai emoţionează când apare o publicaţie în limba românească! Asemenea emoţii erau potrivite pentru o altă personalitate, pentru aceea a unui popor mic, ameninţat; pentru un biet popor moldo-vlah, care se mândrea cu câte o cărticică de rugăciune scrisă în limba lui. Dar, pentru un popor care a ajuns la atâtea tomuri de discursuri parlamentare, desigur, potriveala nu mai poate să fie!

Succedarea acestei conjuncturisau ipostaze  se pare a fi un mare pericol pentru viitorul ţării. Pierderea direcţiunii ce se observă în mai toate ramurile activităţii noastre publice este urmarea, în mare parte, a acestei răvăşeală cu brambureală a conştiinţelor sociale… S-a zis, pe drept cuvânt, că fiecare popor îşi are guvernul pe care îl merită… Dacă în mintea fiecărui cetăţean este dezordine şi neprevedere, cum ar putea fi guvernul său un model de ordine şi prevedere!

Pentru a asigura ţării o dezvoltare normală, trebuie început prin a face educaţiunea acestei conştiinţe sociale atât de zdruncinată prin uitarea personalităţii sale trecute. Se cuvine şi se impune ca aceasta să fie, cât mai degrabă, readusă la starea de a înţelege şi preţui firul continuităţii sale istorice, să fie convinsă că în dezvoltarea popoarelor nu intervin, niciodată, salturi, precum acestea nu intervin nici în celelalte fenomene ale naturii… Trebuie educat publicul nostru în sensul de a-l face să înţeleagă, limpede, prezentul cu ajutorul cunoştinţei exacte a trecutului. Să se adâncească în mintea publicului cât mai multe cunoştinţe exacte despre trecutul nostru.

Prin ea, subliniază Nicolae Iorga, “trecutul, sănătos şi plin de cuviinţă, ne va fi sfătuitor şi îndreptător la tot pasul. Cu el, ne vom înţelege iarăşi, iar înţelegerea aceasta nu ne va duce la ură oarbă şi stearpă, ci la iubire iertătoare, înţelegătoare şi muncitoare”( Nicolae Iorga, Prefaţă la volumul Mihai Eminescu, Icoane vechi şi icoane nouă, Tipografia Neamul Românesc, Vălenii de Munte, 1909, în A fi conservator, pag. 159)

Prin urmare, „o ţară nu se guvernează cu aforisme, ci cu sisteme; iar sistemele nu se improvizează de pe o zi pe alta, ci trebui să rezulte din starea reală a ţării, din natura poporului” (Domnul C.A. Rosetti are circularomanie…, Timpul, 1 iulie 1881, in Opere, vol. XII, pag. 241)

Şi, mai mult, completează Dumitru Stăniloae, “o politică înţeleasă în funcţia ei justă, ca strădanie de menţinere şi împlinire a neamului pe linia destinului său, pe linia tradiţiei misiunii sale, trebuie să se considere ajutată şi de către lumea de dincolo, care ne-a pus în constituţia noastră (în fiinţa organică a fiecăruia dintre noi n.n.) acea misiune. O politică ce se menţine pe linia tradiţiei, coboară (utilizează n.n) neapărat elementul religios(;) ca ajutor în străduinţele sale. Unde politica s-a secularizat, privindu-se ca o îndeletnicire rotunjită (circumscrisă n.n.) cu totul în imanenţă şi în tehnică, (ea n.n.) nu mai este pe linia şi în slujba tradiţiei, nu mai este strădanie de a ţine neamul pe linia misiunii şi aspiraţiunilor sale de totdeauna – şi nu mai e în stare să realizeze nimic mare pentru apărarea şi consolidarea existenţei naţionale” (Dumitru Stăniloae, op. cit., pag. 130)

Cântarul istoriei va avea nevoie de comoara inepuizabilă a sufletului românesc, pentru a-i reda Occidentului, pietrificat în dogme ştiinţifice, viaţa şi sensul uman. Când naţiunile europene, obosite de scotociri înşelătoare, se vor vedea ameninţate de pericolul alunecării fatale pe panta materialismului, şi nu vor mai găsi în ele însele nici o scânteie regeneratoare, poporul român, generos şi înţelegător, îşi va începe adevărata sa misiune în această lume.

 

Viorica Nicolescu/UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *