◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro28.03.2024

Angajaţii MTS vor intra în grevă generală la 8 august, anunţă Sindicatul Naţional Sport şi Tineret

Sindicatul Naţional Sport şi Tineret (SNST), afiliat la Federaţia Publisind şi membru al Blocului Naţional Sindical, a anunţat, marţi, într-un comunicat de presă remis AGERPRES, organizarea mai multor acţiuni de protest care se vor încheia cu greva generală a angajaţilor Ministerului Tineretului şi Sportului programată pentru 8 august.

„Sindicatul Naţional Sport şi Tineret protestează în numele a peste 3.500 de salariaţi din Sport şi Tineret care s-au săturat să fie bătaia de joc a conducerii ministerului. Astăzi, în urma aplicării prevederilor Legii salarizării 153/2017, 70% din personal, indiferent de vechime, studii, funcţie, este plătit cu 1.300 lei net/lună. Membrii noştri au aşteptat suficient după promisiunile mincinoase al reprezentanţilor MTS şi MMJS şi sunt hotărâţi să înceteze munca pe o perioadă nedeterminată”, se arată în comunicatul semnat de preşedintele sindicatului, Andy Nagy.

Acţiunile de protest ale SNST se vor desfăşura în perioada următoare după următorul program:

27 iulie – Grevă de avertisment, ziua I, încetarea activităţii între orele 10,00-12,00 în Sport şi Tineret, în intervalul menţionat, salariaţii vor protesta în faţa propriilor instituţii, va fi oprită întreaga activitate.

2 august – Grevă de avertisment, ziua a II-a, încetarea activităţii între orele 10,00-12,00 în Sport şi Tineret

2 august – Între orele 10,00-12,00 miting de protest la MTS, vor participa 400 de persoane din Bucureşti şi din ţară, protestul va fi urmat de un marş spre Camera Deputaţilor şi Guvern. O parte dintre protestatari vor pleca spre Parlament, iar alţii vor merge la Guvern, unde vor depune revendicările, în acest interval, salariaţii din teritoriu protestează în faţa propriilor instituţii

8 august – Grevă generală, încetarea totală a activităţii în Sport şi Tineret până la soluţionarea revendicărilor.

Pe perioada grevei, angajaţii vor respecta legislaţia în vigoare şi vor asigura serviciile esenţiale aflate în sarcina instituţiei, reprezentând cel puţin o treime din activitatea normală.

Revendicările SNST sunt cele susţinute în comunicarea cu factorii decidenţi încă de la începutul anului: egalizarea salariilor la nivelul maxim aflat în plata, conform Deciziei CCR nr.794/2016, reîncadrarea personalului conform Legii nr.153/2017 (diferenţiat pe funcţii, răspundere, vechime), plata muncii în zilele de sâmbătă şi duminică, sărbătorile legale şi a orelor suplimentare, acordarea sporului de 25% pentru antrenorii care au sportivi la lotul naţional, acordarea sporurilor – aplicarea regulamentului de sporuri, egalizarea salariilor celor din federaţiilor sportive naţionale, la nivelul celor din subordonatele MTS, acordarea voucherelor de vacanţă pentru salariaţii federaţiilor sportive naţionale, suplimentarea numărului de angajaţi, deblocarea posturilor vacante şi prelungirea contractului colectiv de muncă.

AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *