default-logo

Destructurarea valorilor culturale

    Fără a cădea în capcana multiplelor definiții ale culturii, trebuie să constatăm că valoarea acumulărilor culturale este dată (și) de nonvalorile adunate în coșul de gunoi al societății. Mai pe înțelesul tuturor, un mare scriitor este certificat în comparaţie cu unul de mai mică importanță, un judecător în comparație cu colegul lui, un avocat cu ceilalți componenți ai baroului…

     Doar că, astăzi, avem o problemă: relativismul moral și corectitudinea politică subminează decantarea valorilor ba, mai mult, răstoarnă fundamentele pe care s-a clădit cultura, recunoscută ca adevărată. Din păcate, de la teoriile manipulatoare ale Școlii de la Frankfurt s-a ajuns, în zilele noastre, la o punere în practică a unor mesaje maladive, conturându-se atacuri la slova scrisă de mari înaintași, contestarea unor sculpturi ce au atins sublimul universal, maltratându-se, cu bună știință, idei axiomatice, validate ăn timp, și respingându-se concepte care au avut darul de a aduce un plus culturii. Dacă în secolul trecut, slogane ca „Eu când aud de cultură îmi vine să scot pistolul” (Goring)”, Jos cultura!” (țâpurituri ale revoltelor studențești din 1966 de la Teatrul Odeon din Paris), sau  „Este interzis să interzici!” erau considerate manifestări excentrice ale unei lumi aflate în degringoladă. Astăzi, hedonismul politicienilor de pe mai toate meridianele lumii proslăvesc, sub o formă sau alta, nemerniciile teoretice ale acelor vremuri și pecetluiesc sub literă de lege valori după care, mii de ani, s-au ghidat făuritorii societăților omogene. Cu toate diferențele de comportament, creștinii sau musulmanii, budișatii sau shintoiștii au promovat atotputernicia necuprinsului, cultul familiei, binefacerile slovei scrise sau vorbite întru socializare constructivă, artele în toată diversitatea lor ca hrană a spiritului. Accentuarea globalizării nu a condus – așa cum ar fi fost firesc – la acumularea unor noi valori, ci, din contră, a instaurat dictatorial nonvalori ce aduc grave atingeri armoniei sociale și dezideratului de a face pași spre o tot mai accentuată dezvoltare sănătoasă a înțelegerii între semeni. 

     Ne preocupă, din ce în ce mai mult, culoarea pielii, relațiile sexuale nefirești, dictatura libertinajului,   negarea valorilor trecutului, contestarea firescului. Acceptarea culturii celuilalt n-ar fi trebuit să îndemne la prozelitism în ceea ce privește o viitoare posibilă extincție a umanității, promovarea minorității n-ar fi trebuit să instituie călcarea în picioare a temeinicitelor experiența ale majorității covârșitoare, iar succesiunea curentelor artistice n-ar trebui să ducă la anihilarea voinței de a crea pentru spirit. Să spui că matematica e sexistă, că Shakespeare e rasist, iar homofobii ar trebui să conducă lumea e una, și cu totul altceva să inoculezi asemenea aberații în sălile de clasă, să dărâmi statui, să promovezi devianțe care duc la coborârea ștachetei culturale mai jos decât au făcut-o extremele roșii sau maro, din prea negrul secolului trecut.

     Una dintre cele mai grave forme de destructurare a valorilor culturale este, fără îndoială, legiferarea minciunii și demobilizarea competențelor. Orice hotărâre judecătorească individuală nedreaptă produce nonvaloare, dar cele cu caracter general aduc atingere chiar credibilității în ordinea socială. La noi, motroșirea dosarului „10August” sau abrogarea unei părți a OG 580/2021, care condiționează participarea la evenimente publice de dovada vaccinării sau a unui test negativ PCR, fac ca încrederea mulţimilor în justul raport dintre acțiunile statului și cetățean să fie puse sub semnul întrebării. Acest fel de decredibilizare ar trebui să atragă judecarea… judecătorilor, cu acuzația de gravă destabilizare a ordinii sociale (similară cu subminarea economiei naționale, dacă vreți).

     Evident că, pe Pământ, nu există instanța instanței,  cu alte cuvinte nu există un judecător absolut care că judece faptele celuilalt și să dea verdictul corect. Iar pomana judecății Divine nu pare nici ea să rezolve problema. Acolo, sus, e mereu tăcere, când vine vorba despre dilemele morale în care ne zbatem. Dar ar trebui să funcționeze bunul simț terestru și, mai ales, dreapta credință că demolând nu facem altceva decât să aruncăm în derizoriu tot ceea ce este frumos, drept și adevărat în noi și în relațiile dintre oameni. 

     În aceste cazuri, inamovibilitatea pentru vorbă și faptă ar trebui sever penalizată. De către validarea în timp a valorilor perene.

Radu VIDA  / UZPR

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.