default-logo

Eminescu – laudă de amiază

       Orice vorbire despre Eminescu este azi, pentru noi toți, un act de penitență. 

Iar faptul de a ne căi mereu în marele poet dovedește că nu vor fi niciodată suficiente rezervele noastre de pietate față de suferința cristică a celui ales de poporul român să-i urce, până la starea de fruct cosmic, toate sevele sale. 

        Nu vom putea fi niciodată destul de recunoscători față de acela care prin viața și opera sa ne-a înălțat pe toți de la condiția de ins la aceea de ființă, cum spune Constantin Noica.

         Nu vor fi niciodată destule serbările Ediției PRINCEPS a poeziilor eminesciene, actul de naștere al poeziei române moderne.

         Va rămâne întotdeauna față de Mihai Eminescu un rest, care va purta în viitor și alte înfățișări, peste aceea a cuvântului nostru de azi.

          Prin poeziile lui Eminescu geografia spirituală a patriei s-a îmbogățit cu încă o stradă cu plopi fără soț, cu încă un mijloc de codru, cu încă o margine de mare.

          În toată poezia sa, mai mult decât în a oricărui alt poet, e artistul însuși, ascuns.fie într-o pasăre răzlețită de stol, fie într-un tânăr revoltat de mizeria morală a lumii, fie în feminitatea plină de așteptări și de doruri neînțelese.

          Peste toate reprezentările artiștilor noștri, noi ni-l putem imagina fizic pe Mihai Eminescu, fiind într-atât de pierdută partea lui de trup în evanescența cuvintlor.

          Fie, de aceea, să halucinăm mereu îngerul lui Eminescu, deasupra sufletelor noastre, din aripi fâlfâind! 



 Nicolae Drăghici / U.Z.P.R.

Despre autor

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.