Ţara mea de dincolo de Prut,
Mi s-a dat poruncă să te uit.
Să te şterg din minte c-un burete,
Patria mea pusă la perete.
Şi, ca-n anii noştri cei mai trişti
Iar să mă prefac că nu exişti,
Iar să mă prefac că nu pot plânge
Şi că alta-i ruda mea de sânge.
Numai lacrima dacă-ţi mai este scut,
Numai dorul te mai apără de rele,
Ţară tristă-a Pruturilor mele.
Să bocesc cu câteva cuvinte.
Trec pe stradă, necăjit, şi-mi zic:
Of, mai bine mut – decât peltic!
Mi se zice c-ar fi pline de minciuni
Şi că viitorul meu a fost trecut,
Ţara mea de dincolo de Prut.
Am să-ncerc, dacă-am să pot să uit;
Şi, cum scriu la carte-naintaşii,
Am să-ncerc ca să-mi iubesc vrăjmaşii.
Nu mă părăsi, nu mă lăsa –
Când chema-mă-va la Dânsul, Dumnezeu,
Te implor să spui că sunt al tău.
Mi s-a dat poruncă să te uit.
…Dar de-o fi să mi te uit, suflet al meu,
Uite-mă pre mine Dumnezeu!
Un comentariu pentru “˝Ţara mea de dincolo de Prut˝ / Nicolae DABIJA”