Presa a devenit, ca prietenia, mai mult virtuală. Jurnalismul nu se mai face cu școală – nici măcar cu experiență.
Gazetăria a coborât de pe piedestal, amestecându-se printer plebei (rog să nu se ia sensul peiorativ al cuvântului). Iar efortul documentării „la firul ierbii” se disipă în teren și se întregește ca un argint-viu înapoi în presă.
Oamenii au acum telefoane cu camere video sau camere video de bord, ce surprind realitatea în locul unui jurnalist care nu poate fi ubicuu, în orice colț de lume. Jurnalismul pentru cetățeni a căpătat deci și sensul invers – cetățenii pot fi parte din jurnalism, surprinzând frânturi de realitate, aducându-le la cunoștința opiniei publice, expunând moravurile și, eventual, obținând o rezolvare a unei probleme, la presiunea presei și a opiniei publice.
Astfel că granițele spre accesul la informație s-au spulberat, forțate de progresul tehnologiei, de comprimarea timpului, de mărirea vitezei fluxului de știri care trebuie „fabricate” încontinuu. Lumea nu mai are răbdare să aștepte ziarul de a doua zi ca să afle ce trebuie să știe azi, chiar ieri, dacă se poate.
Ziarul și-a făcut site, ziariștii și-au făcut site, căutând propria platformă de exprimare, ziaristul și-a făcut blog ca să-și aștearnă gândurile, viziunea și „să nu mai fie sclavulunui patron”, ci „să devină propriul patron“. Depinde de aspirația fiecăruia la credibilitate pentru a-și masca parti-pris-urile, sub titlul de „independent” și sub acoperirea unui contract de publicitate, marcat sau nu ca atare.
Evident, nu orice scriitor pe blog sau pe site se poate numi jurnalist. Te implicit în viața comunității? Faci mai mult decât să numeri sirenele care trec pestradă? Cauți hibele societății, îi descoperi nestematele? Le pui în valoare? Cauți să reprezinți și să ajuți omul de rând, neînsemnat, dezinteresat, la fel de dedicat precum o faci interest pentru un om cu potență financiară? Sau îți promovezi doar partenerii de contract, servindu-le interesele, până la expirarea înțelegerii, după care întorci armele?
Altfel spus, alegem calea aceasta de comunicare – propriul blog, propriul site, propria publicație – doar pentru a ne satisface ego-ul? Atunci nu „PRESA” este cuvântul care te definește, căci nu treci de primele două litere și rămâi la „PR”.
Când vei apăra un om fără putere în ciocnirea cu autorități obtuse și absurde, când vei ajuta un om fără sprijin să se ridice și să depășească un obstacol al societății, când vei îndrepta un pas strâmb spre binele comunității – atunci vei putea spune că faci JURNALISM.
Sub orice formă – scrisă sau audio-vizuală, tipărită sau online.
Aceasta trebuie să fie PRESĂ, nu PR.
Sînziana Ionescu
UZPR Constanța
Revista UZP nr. 21/2021