default-logo

PRESA ONLINE, ÎN PAPUCII SINERGICI AI UNOR AI UNIVERSURI CONSONANTE…

Ofensiva continuă a cogniției, internetul, spațiul cibernetic, înalta tehnologie, tehnologia informației (îndeosebi, prin produsul ei esențial, computerul), inteligența artificială și, peste toate, eterna conflictualitate inter și intra-umană au dus și au adus societatea oamenilor într-un punct critic, din care, sau după care, s-ar deschide n universuri infinite, sau ele, aceste sau acele universuri, care se învârtesc în jurul nostru precum planetele în jurul Soarelui și stelele în jurul unor megastele din galaxiile Marelui Univers, s-au hotărât, în fine, să aducă și la noi, aici, pe Pământul nostru, al oamenilor, într-un mod încifrat și contagios, mesajul lor interstelar, așa cum o face, spre exemplu, Uniunea Europeană pentru statele ei satelitare, unele dintre ele  invizibile ca istorie, valoare, formă și conținut. 

Această frază lungă și îmbârligată, precum siajul unei balene albastre în Oceanul semi-dezghețat din Sud, este, sau ar putea fi, un fel de preludiu, în abstract, la posibila destrămare a unui mit – mitul „câinelui de pază al democrației”, presa, mitul soldatului etern din garda de onoare a Adevărului –, care și-au cam trăit traiul și iluzia că ar fi fost ce i s-a spus, i se mai spune și își tot spune că a fost ceea ce este și că este ceea ce a fost. 

Toate reperele de bază ale cavalerilor unui adevăr aproape absolut, cândva idealizat și zeificat (desigur, ca într-un teatru al absurdului), toate punctele de sprijin ale acestui mit al cavalerilor cuvântului scris, vorbit sau exprimat prin imagine, deși niciodată n-au fost ocolite de furtuni, se năruiesc azi, încet dar sigur, nu doar prin ofensiva ticăloșiei și hidoșeniei minciunilor în care supraviețuiesc, de milenii, oamenii, ci tocmai prin clamarea libertății absolute a cuvântului și abstractizarea și fluidizarea adevărului. 

Astfel, multiplicarea, uzura și, în același timp, păruiala cuvintelor, ajunse la entropie aproape zero, se pare că sunt pe cale de a-și epuiza resursele interne de mișcare, de generare a acelor tensiuni din care se hrănesc mișcarea, ființa și ființarea civilizației umane și chiar a ființei umane. 

 

Același univers și, totuși, altul

Astăzi, există cvasi-convingerea sau, mai degrabă, iluzia că Internetul, rețeaua, IT-ul și tot arsenalul implicit, explicit sau contingent asigură, pe de o parte, o informație consistentă și în timp real și, pe de altă parte, un sistem comunicațional coerent, permanent, mai mult sau mai puțin transparent, dar foarte rapid și foarte eficient. Ceea ce este, în mare parte, adevărat. 

Desigur, lumea merge înainte, iar în avangarda acestei mișcări se află tehnologia, știința și creația. Presa a fost, dintotdeauna, nu numai un purtător extrem de eficient de informație – este rațiunea ei e a fi – ci și un creator de informație, un mediator între faptul de viață și cunoașterea lui, între ceea ce fac oamenii și ceea ce trebuie să afle și să știe oamenii despre ceea ce ei înșiși fac. Cel puțin, așa se iluzionează jurnaliștii și toți slujitorii calificați ai comunicării prin cuvântul scris, vorbit sau însoțit, întărit sau substituit de imagine.  

Relația aceasta complicată, și nu totdeauna ușoară și comodă, se pare că este una care se află la baza construcției deopotrivă sublime și dramatice a civilizației oamenilor. Ei, bine, rețeaua comunicațională (și nu numai comunicațională, ci și generatoare de efect descoperitor și, deopotrivă, devastator) revoluționează pur și simplu modul de a trăi al oamenilor. Ieri, cetățeanul aștepta în liniște jurnalul, îl citea pe îndelete, la cafenea sau în pridvor, rumega știrile, mai ales când erau scrise adânc, și le comenta cu vecinul său sau cu oricine altcineva la un pahar de vorbă sau de necaz. Azi, tot omul stă în fața ecranului sau a smartfone-ului și află în timp real ce se întâmplă prin lume. Adică ce i se spune sau i se arată că se întâmplă. Adică tot așa ca întotdeauna. În același univers și, totuși, în altul.

Ieri, jurnaliștii erau pe alese. Inteligenți, culți, trecuți prin școli, capabili să scrie, să zbenguiască și să concentreze în texte interesante, purtătoare de informație, cuvintele. Ei erau argintul viu al știrii, al noutății, al informației. Era greu să devii jurnalist. Era însă și mai greu să rămâi jurnalist, să găsești mereu cuvintele potrivite, să nu te autopastișezi, să ai tot timpul zvâc, să arzi, să nu te epuizezi niciodată. Și, mai ales, era greu să fii liber, obiectiv, imparțial. Mulți nu reușeau să reziste tentației de a nu se sustrage influențelor de tot felul. Dar unii reușeau. Jurnaliștii și redacțiile aveau monopolul scrisului, al comunicării publice etc. Sau poate doar se iluzionau că îl au. Interesul și banul au fost, și ieri, ca și azi, coordonatele oricărei puteri și vectorii cei mai sofisticați ai informației, ai nedeterminării înlăturate și chiar ai gurii târgului. Dar presa era -sau părea a fi – mereu câinele care latră și mușcă, spaimă și speranță, vorbă și cuvânt. 



Comunicarea directă, în pas de marketing

Din păcate, epoca aceea a cam trecut. Așa cum a trecut, cum se crede că a trecut, și epoca romanței, a sensibilității, a romantismului și a înțelepciunii. Fără a diminua formal nimic din valorile presei, epoca modernă, cea de consum și post-consum, cea a începutului cognocivilizației, operează mutații substanțiale și în modul de a face presă. E drept, presa a fost întotdeauna un soldat credincios și, câteodată, chiar un general fălos în acest veșnic război – și prin cuvinte – al oamenilor contra oamenilor, dar parcă mai păstra câte ceva din onoarea și demnitatea scrisului, a exprimării și apărării adevărului adevărat. 

Azi, rețeaua și noile mijloace de realizare a produsului jurnalistic sau cvasi-jurnalistic, se pare că trec în derizoriu truda pe crearea de text inteligent și îndelung elaborat, de produs auditiv și/sau vizual, pe șpalt sau la gura rotativei, și aduc în prim-plan vectorii direcți către publicul-țintă, în primul rând, în calitatea lui de consumator și, abia după aceea, în calitatea lui de gânditor, de cunoscător, de om al cetății și al omenirii. Corporațiile, băncile și întregul sistem al așa-zisei societăți deschise, al societății de consum și post-consum au adus, prin intermediul rețelei și înaltei tehnologii, spiritul comunicării directe, de marketing, al reclamei și captării consumatorului, prin fel de fel de universuri consonante. 

Obiectivul politic, economic, financiar, educațional, strategic, operațional și tactic al acestui tip de societate (expresie concretă a unui nou tip de civilizație – civilizația de consum, civilizația alienării endemice) este accelerarea informației de marketing până la crearea dependenței totale de produs și, pe această bază, crearea unui comportament de consum, de dependență consumatoristă. Omul, azi, este complet depășit și suprasaturat, chiar agresat și terorizat de o ofertă insistentă, diversificată, contaminantă și, într-un fel, chiar virusată. 

Într-o astfel de societate, valoarea omului nu constă în nivelul lui de cultură, în cunoștințele și abilitățile lui, ci în măsura în care răspunde și corespunde cerințelor calității de consumator și, legat de aceasta, și a aceleia de consumator de credite bancare. Omul modern, omul societății de consum, trebuie să fie neapărat îndatorat (dependent de credite) și consumator. Chiar și producătorul trebuie să fie și să devină în permanență dependent de credite (deci, dator) și de consum (deci, consumator).

De aceea, și presa actuală, mai exact, media actuală, în toate formele, formulele și componentele ei, trebuie să răspundă noilor cerințe. Din acest motiv (dar și din altele care țin de resetarea comunităților umane și a trebuințelor acestora, de fenomenul migraționist și, în general, de dinamica economică și socială din ce în ce mai accelerată și extrem de fluidă și de complexă), meseria de jurnalist cunoaște o nouă reconfigurare, poate cea mai interesantă și, într-un fel, cea mai dramatică dintre toate. 

 

Arsenalele unei noi ere

Dintotdeauna, jurnalismul a fost o meserie interdisciplinară, o meserie cu obiectul muncii în lumea geniilor, a elitelor, a palatelor și bordeielor, a producătorilor și consumatorilor de orice fel, dar și în lumea interlopă, în cea a răufăcătorilor și criminalilor etc., adică peste tot unde sunt oameni care gândesc, care trudesc, care fac legi, care respectă sau încalcă aceste legi, adică peste tot pe Terra și, dacă va fi cazul, și dincolo de ea. 

De aceea, toate formele cunoscute de a face presă (scrisă, radio, televiziune, socială, privată, de stat, de grup, profesională, culturală, economică, politică, educațională etc.) trebuie să-și adapteze arsenalele la noua eră, la era cibernetică, la era cognitivă. 

Astăzi, statele, dar și marile trusturi de presă, marile agenții, marile jurnale și chiar marile posturi de radio și mai ales televiziunile sunt nevoite să se adapteze noilor condiții, generate nu numai de cerințele societății de consum și ale viitoarei cognocivilizații, ci și de noua eră tehnologică și informațională, de apariția spațiului cibernetic, a pericolelor, amenințărilor și riscurilor legate de acesta, precum și de noile trebuințe de informare și de cunoaștere ale oamenilor. 

E drept, dincolo de aceste cerințe obiective ale unei societăți în mișcare, care duc lumea înainte, spre era cognitivă, acționează și grupurile de sub linie, marile identități obscure, marii manipulatori, marile minciuni, marile interese dominatoare, multe dintre ele perverse și chiar criminale și multe, multe altele.  

Astăzi, mai mult ca ieri, cuvântul pare a fi cât se poate de liber, chiar criminal de liber. Comentariile care se fac pe site-uri la unele articole din presa on line sunt atât de diversificate și de scăpate de sub orice control, încât ai impresia că te afli în cel mai cumplit război al veninului din cuvinte, ale rărunchilor putreziți, ai maidanelor și ai suburbanului. Probabil, cu timpul, asemenea enormități de vor diminua sau vor dispărea, dar, din dorința de a avea cât mai mulți vizitatori și cât mai mulți comentatori, unii manageri de site, încă le tolerează. Este o etapă care se va estompa cu timpul. Oamenii vor înțelege – toți sau aproape toți – că libertatea cuvântului include, în mod obligatoriu, în mod absolut necesar, în mod vital, și responsabilitatea folosirii lui… 

…La ora actuală, în fiecare unitate (identitate) politică, economică, socială, educațională și militară etc., de stat sau privată, există un compartiment de relații publice, care are, între altele, și atribuții redacționale, sau, oricum, de pregătire și gestionare a informației publice destinată mediei și nu numai. Spre exemplu, în fiecare bază militară americană, există un compartiment de publics affaires, care are, în principiu, două atribuții esențiale: managementul informației publice și redactarea unor publicații de informare internă sau zonală. Specialiștii din aceste compartimente – care sunt jurnaliști militari, în acest exemplu – pregătesc și verifică orice informație destinată spațiului public. Inclusiv cuvântul comandantului la diferite evenimente care se desfășoară în spațiul public este pregătit de acest compartiment (după indicațiile comandantului), sau, în situația în care comandantul vrea și poate să și-l pregătească singur, este verificat de acest compartiment. Acest compartiment funcționează însă și ca redacție, întrucât, cu sponsorizări din afară, redactează și o publicație destinată bazei militare respective sau unui public mai larg. 

Ei, bine, aceste compartimente de relații publice există în toată lumea, sub o denumire sau alta. Ele sunt formate din jurnaliști (care sunt și specialiști în domeniul în care lucrează) și nu fac altceva decât să intermedieze sau să asigure accesul presei scrise, radio, tv, clasice sau on line, la informația respectivă.

Fiecare corporație de pe Terra pregătește și difuzează, pe toate canalele posibile (presă scrisă, radio, televiziune, mediu on line) produse jurnalistice (scrise, audio, tv etc.) unde prezintă produsele pe care urmează să le scoată la vânzare sau pe care le produce. În același timp, elaborează și pune în operă strategii de marketing și, în general, desfășoară o acțiune mediatică multifazică, multirol, de un înalt profesionalism jurnalistic. 

Practic, o identitate care nu are politici și strategii comunicaționale coerente, inteligente și operaționale, nu este vizibilă, deci nu există. Așa fac și instituțiile statului care își înțeleg și își respectă rostul, și cele din mediul de asistență socială, și cele din mediul educațional și cele care asigură apărarea, securitatea și ordinea publică. 

Aceste structuri mediatice ar trebui să fie încadrate cu jurnaliști de profesie, de preferat și cunoscători sau chiar specialiști în domeniu în care lucrează, așa cum trebuie să fie încadrate și redacțiile. Aceștia pot fi procurați din mediile respective, așa cum fac și armatele pe filiere indirecte. De exemplu, un absolvent a unei facultăți de cibernetică poate deveni membru într-un compartiment militar de apărare cibernetică, după absolvirea unui scurt program de pregătire militară generală și specifică acestui domeniu.  

 

Necesara cultură a rețelei

Publicațiile actuale, care apar în sau și în mediul on line, au, sau pot avea, mai multe opțiuni între care se situează și următoarele: 

– încărcare (de regulă, a fiecărui articol) pe rețele de socializare;

– încărcare pe site a formei pdf, cu coperte, a publicației deja tipărite (oricum, în tipografie, se trimit coperțile asamblate și conținutul, adică forma printabilă, de regulă, pdf, dar nu numai, a publicației respective); este o formă hibrid, folosită azi pe larg, prin care se păstrează, practic, toate caracteristicile formei tipărite și, de aceea, o astfel de formulă este nu numai utilă, ci și necesară în această etapă, întrucât o publicație trebuie să-și păstreze, și în format on line, grafica, valoarea, frumusețea și personalitatea; 

– încărcare, pe articole pdf, în baze de date și, mai ales, în baze internaționale de date (BDI);

– încărcare (de regulă, pe articole) în alte formate (html, txt, document HMA, text open document etc.); 

– încărcare, pe articole (Word, pdf, html etc.) în diferite directoare (folder), în situația în care revista are un site doar pentru ea, concept în acest fel etc. 

Publicarea în mediul on line nu este totuși haotică și lipsită de orice modalitate de control și evaluare, ci, dimpotrivă, având o vizibilitate extrem de mare (practic, în toată lumea), exigențele sunt foarte mari și cotele de impact deosebit de importante. Totuși, după părerea noastră, presa on line, în măsura în care putem vorbi de o astfel de presă sau numai de o ramură a ei, nu are aproape nicio valoare, dacă nu există și presa tipărită. Parfumul cernelii de tipografie, simțirea hârtiei jurnalului în degetele iubitoare de foaie de ziar și de filă de carte, savurarea informației în liniștea lecturii la lumina ce cade pieziș pe cuvintele care joacă în șaua cuadraților nu vor dispărea din când din mintea și trebuința consumatorilor de carte și de jurnal.  

E drept, la ora actuală Internetul, deși este încă haotic și extrem de redundant (apar sute de mii de variante ale unei informații, care generează nu numai enervarea, ci permit și dezinformarea, pierderea în hău sau rătăcirea intempestivă), începe, totuși, să ofere și modalității ceva mai eficiente de acces direct și chiar rapid la informația căutată. În acest sens, este necesară, pentru căutătorul și consumatorul de informație și de produs jurnalistic on line, o cultură în ceea ce privește rețeaua și efectele ei. 

Iar, pentru capacitarea, judecarea și evaluarea activității jurnalistului on line, există suficiente repere și, mai ales, destule criterii obiective, întrucât produsul jurnalistic este nu numi în văzul întregii lumi, ci și la îndemâna specialiștilor și, mai ales, a… cârcotașilor. Iar de ăștia n-ai cum să scapi. 

 

Gheorghe VĂDUVA

 

Revista UZP nr. 21/2021

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.