default-logo

În Maramureș : Pe urmele piticilor cu coșurile pline de aur

Privit din inima orașului Baia Mare, Dealul Crucii pare a-ți spune că își justifică numele, deoarece are patru muchii, este ca o cruce. Puțini băimăreni știu că, până în secolul al XVI- lea, s-a numit Muntele Săsar. În dubla mea calitate, de jurnalist și membru al Clubului de Speologie ”Montana” din Baia Mare, am făcut echipă în mai multe rânduri cu colegii din club pentru a descoperi galerii de mină foarte vechi, pe care le-am explorat și cartat. Impresionantă a fost expediția din Galeria de Fum, situată în Dealul Crucii. Pentru a ajunge la gura galeriei, am urcat muntele țuguiat până aproape de vârful lui, care are altitudinea de 600 de metri. La baza unui abrupt stâncos , este intrarea, care se face în poziția ghemuit, atât de jos fiind tavanul. După vreo zece metri de mers în semitârăș, galeria se înalță, coborâm peste niște blocuri de piatră și intrăm într-o sală mare, cât interiorul unei catedrale.Teodolitul ne dă datele: lungimea: 100 de metri, lațimea: 20 de metri, înălțimea: 15 metri. Deși suntem în subpământ, putem stinge lămpile. Pentru că, din tavan, pătrunde lumina zilei prin niște hornuri rotunde, cât roata unui autoturism. Din loc în loc, în tavanul și pereții imensei săli se văd ”galeriile piticilor”. Niște galerii cu diametrul nu mai mare de o jumătate de metru. Bătrânii mineri spuneau că au auzit de la bunii lor că acele galerii au fost săpate de pitici, aduși aici la săpat de galerii pentru a scoate aur. Dar geologii spun că aceste galerii au fost săpate de oameni normali, care au tot săpat pe filonul bogat în aur nativ, din aproape în aproape, numai târâș, așa formându-se galeriile atribuite, prin legende, piticilor.
În capătul imensei săli este un povârniș care duce la o galerie ca o diaclază, lată de 2 metri, înaltă de 7-10 sau chiar 15 metri. Și această galerie, lungă de 300 de metri, a fost săpată tot de-a lungul filonului de aur. Atât pereții sălii, cât și ai acestei galerii sunt negri ca tăciunele. De te freci cu hainele de ei, ți le faci negre de funingine, ca ale hornarului. Se presupune că aceste cavități s-au săpat cu mult înainte de descoperirea dinamitei. Pe-atunci, pentru a sparge piatra, minerii făceau foc mare la baza ei, până când o înfierbântau, după care aruncau pe ea oțet sau apă rece. Roca se crăpa, după care minerii o luau la sfărâmițat cu ciocanele și țâncușele. Se văd și acum pe pereții multor galerii urme care spun că au fost săpate manual, cu dalta și țâncușul. Dar cum extrăgeau ”piticii” aurul? După ce dislocau minereul bogat în aur din pereți, îl cărau afară cu spinarea. Minereul bogat era sfărâmat și spălat la șteamp. Apa îndepărta pulberea de cuarț, lăsând aurul nativ. Acesta era amalgamat (amestecat cu mercur). Mercurul are proprietatea de-a aduna aurul, cum magnetul adună fierul. Mai peste sute de ani, restul minereului, ceva mai sărac în aur, dar un concentrat, se transporta la topitorii, unde se scoteau aurul și argintul. Una dintre cele mai performante topitorii de pe cuprinsul Imperiului Austriac se afla la Cavnic, unde era adus minereu nu doar din Baia Mare, ci și din Munții Matra, din Boemia și chiar din Grecia. Spun acum specialiștii în minerit că , de la vechile șteampuri, în care se spălau minereurile bogate în aur, ”sterilul” era dus și depozitat pe malurile râului Săsar și pe multe terenuri virane. Numai că acel material numit atunci ”steril” nu este deloc steril, ci conține încă mult aur! Așa că multe din cartierele Băii Mari, construite pe acele halde de ”steril”, se află acum pe grămezi de aur. La tehnologia modernă, extragerea aurului din aceste halde ar fi o joacă ce i-ar îmbogăți pe mulți.
Speologii cercetează cavitățile natural, peșterile. Ce au ei cu minele? Valorificarea cavităților antropice foarte vechi, precum a minelor săpate cu sute și mii de ani înainte de descoperirea dinamitei, este o preocupare foarte extinsă în Europa. Și are character atât științific, pentru cunoașterea istoriei mineritului, cât și practic, pentru amenajarea acestor atracții ale subpământului ca locuri de vizitare pentru turiști. Uniunea Internațională de Speologie are o comisie care se ocupă de cercetarea cavităților miniere foarte vechi. În Austria și Germania, în mine foarte vechi, s-au amenajat trasee turistice, pentru a se vedea pe viu cum se făcea mineritul în Evul Mediu. În împrejurimile Băii Mari, speologii băimăreni au descoperit galerii săpate manual, nu mai late de 80 de centimetri, nu mai înalte de 1,80 metri, lungi și de 200 de metri. Din loc în loc, din pereți apar săpate multe galerii mici, în care omul nu poate intra decât târâș, ”galeriile piticilor”. Galeria din Dealul Dongaș are profilul hexagonal, în forma galeriilor romane de la Roșia Montana. Oare romanii să fi făcut aici primele săpături? Limesul de la Zalău este la o aruncătură de băț de Baia Mare…Arheologii încă nu s-au pronunțat asupra vechimii acestor galerii, care, iată, devin foarte valoroase prin mesajul pe care pot să ni-l transmită peste timp. Mai valoroase chiar și decât o piramidă alcătuită din lingouri de aur…

(Fotografiile autorului)

Alec PORTASE / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.