default-logo

MARAMUREȘ – Mândru în toate anotimpurile

     Dacă ai întreba oameni din diferite regiuni ale țării ce părere au despre zona lor, se știe că bănățenii susțin că ei sunt ”fruncea”, moldovenii se mândresc cu Bucovina, cei din sud zâmbesc pentru că au fluviu, deltă și întinderi de pământuri roditoare,  bune pentru agricultură până la ”marea cea mare” dar mândru ca Maramureșul, în toate anotimpurile, nu există, spun maramureșenii. De ce oare? Pentru că aici s-au păstrat cel mai bine datinile și obiceiurile străbune. Teritoriu neocupat de romani, aici oamenii și-au continuat nestingheriți viața iar ulterior cu toată istoria încărcată și frământată fie de popoarele migratoare, fie de puteri străine s-au impus vremelnic, aici, straiul, graiul și tradițiile s-au păstrat nealterate, neinfluiențate până în prezent.

   Suntem la sfârșit de mai, început de iunie în anul 2021 la finalul unei pandemii, când – după un interval de un an de restricții, sunt invitată alături de Fundația Culturală Dana Ardelea club UNESCO, cu grupul său de adolescente, are prezintă costume populare din diferite regiuni ale țării.  Participăm la primele două evenimente culturale, la două sărbători: în 30 mai – 40 de ani de la înființarea în 1981 a unui tezaur cultural: ”Muzeul satului” din Sighetul Marmației și 1 iunie, sărbătoarea Zilei copilului intitulată ”Pe ulițele satului” în localitatea Călinești, județul Maramureș.

    După cel de al doilea spectacol, stau de vorbă cu doamna Profesoară de muzică, absolventă a Conservatorului din București, Măriuca Verdeș, artist consacrat , interpretă de muzică populară și religioasă din Maramureș și realizator de emisiuni folclorice la postul Televiziunii locale, dar mai presus de toate un bun coordonator al vieții culturale, așa cum se va vedea. De înălțime medie, cu un chip frumos, luminos și privire blândă, catifelată, totodată ageră, este încă îmbrăcată în faimosul costum maramureșan.Tenul alb al feței contrastează puternic cu culorile vii ale baticului etno cu imprimeu floral cu care își acoperă capul.

– Stimată și distinsă Maria Verdeș, în primul rând vă felicit pentru modul cum dumneavoastră vă implicați și reușiți să realizați atâtea lucruri minunate! Am asistat la impresionantul spectacol prezentat de copii. Cine și de unde sunt participanții și ce aport au adus ei la acest eveniment? 

– Dumneavoastră ați putut vedea doar o parte din școlile care participă la Proiectul intitulat ”Școala rădăcinilor străbune” care este un proiect pe bază de voluntariat. În anul 2018, cu ajutorul și susținerea autorităților locale: Prefectura, Consiliul județean, Primăriile și bineînțeles mulți dascăli care au înțeles importanța  acestui proiect, am reușit să-l introducem opțional în școli.

– În cadrul acestui opțional, ce învață copiii? Promovarea tradițiilor?

– Nu promovarea, ci învățarea lor, deoarece eu am constat cu surprindere și tristețe că școlarii de la mic la mare nu mai știau nici componentele nici denumirile costumului popular, cu atât mai mult modul cum sunt realizate.

– Când a fost începutul?

– În realitate eu am început din anul 2012 să lucrez cu copiii din școala mea, ulterior i-am convins și pe alții. Am avut atunci un gând de a-i determina să gândească altfel, adică să vadă importanța tradițiilor care conduce la bunăstare prin atragerea turiștilor. Dar a fost numai gând…Am înființat ulterior Asociația ”Rădăcinile străbune” și am devenit cunoscută prin interviurile de la radio și Tv.

În anul 2017 m-am prezentat la cinci școli și împreună cu dascălii de acolo am înființat ateliere unde toți învață despre materialele din care sunt confecționate costumele, vopsit, țesut, fetele învață să coasă, băieții să împletească … Acolo unde curicula nu permite (este vorba de un anumit număr de ore din programa scolară care nu poate fi depășit)  dascălii entuziaști au hotărât să facă un opțional pilot gratuit, așa cum am făcut eu la început, de pildă doamna directoare Crina Blidar din Băița de sub Codru, prezentă aici cu elevii dânsei. 

– Știu că sunteți o culegătoare de folclor, îi îndemnați și pe copii să afle mai multe de la cei vârstnici?

– Desigur! Ei trebuie să ”sape” să afle istoria localității lor, deoarece fiecare are specificul ei. Sunt unele localități care sunt expuse disoluției. Știți, Maramureșul este format din patru țări: Țara Lăpușului, Chioarului, Codrului și Maramureșului. fiecare cu caracteristicile ei. Populația păstrează în multe sate obiceiurile locului  nemodificate.

– Când ați folosit cuvântul disoluție la ce vă referiți? La numărul populației sau la obiceiuri? 

– La port în primul rând, pentru că aproape lumea s-a uniformizat, altfel, când sunt îmbrăcați în costume populare, noi cunoaștem din ce parte este fiecare după costum…

– După culorile țesăturii sau după alte detalii? pentru că am observat că unele zadii (piesă din costum) sunt cu dungi orizontale roșu cu negru, altele negru cu galben…

– Da! Dar nu numai asta… galben cu negru înseamnă că ești din Mara, Cosești. Și la negru cu roșu diferă și dungile de  exemplu diferă numai pentru faptul că avem o ”sprânceană” adică dunguța asta subțire dintre dungile mai groase. In Bârsana nu mai au sprânceana aceasta.

– Și acolo, dungile sunt făcute egale între ele?

– Da! Cu dungi roșii egale, știi că-i din Bârsana și n-au dunga asta de împăturire pe mijloc. Dacă ai dungi roșu cu negru și ai și  dunga de împăturire, înseamnă că ești de pe Valea Cosăului. 

– Pe Valea Izei cum este?

– Pe Valea Izei este o diversitate tot de la sat la sat, de nu se poate!

– Dar cele care au fuste înflorate?

– Pe vremuri femeile în vârstă nu mai purtau zadie ci făceau din lâna neagră  un fir subțite  pe care-l țeseau și tesătura aceea o plisau.  Fiind sărăcie, negustorii din zonă au adus materiale inflorate tot din lână,  și lor le-a plăcut că erau multicolore și au adoptat aceste fuste în locul plisăturilor.

– Revenind la participanți, am reținut Băița de sub Codru…

– Au mai fost cei din localitatea Bogdan Vodă, care au optat pentru Proiectul opțional de acum doi ani, apoi cei din Vișeu cu un opțional pilot prin care am vrut să arăt că școlile și elevii vor opționalul. Inspectoratul trebuie să țină seama și de dorința copiilor.

– Dar copiii cu care ați cântat ”Cruce Sfântă părăsită”?

– Ei sunt de la Colegiul Ferdinand din Sighet. Chiar eu mă ocup de ei.

– Au cântat ca niște îngeri, iar versurile mi-au mers la inimă, drept pentru care le voi reproduce aici: 

Cruce Sfântă părăsită/ Lîngă o margine de drum/ Coperișul tău se strică/ Cu credința de acum./Cruce sfântă, jalnic este/ Tristă stai plecată-n jos/ Și nu-i nimeni să te-ndrepte/ O, ce lucru dureros/

Oamenii nu-și mai ridică/Pălăria-n dreptul tău/Cauți la lume fără a cere/ Ceva în ajutorul tău./ Nimeni nu mai vine doară/ Să te-ndrepte iar frumos? Bate vântul, te doboară? Cu icoana lui Hristors/ Dar credința mea îmi spune/ Că mult nu va dăinui/ Printr-o tainică minune/ Crucea iar va birui.

Cu acești copii de la oraș , deși lor le place, am mai mult de lucru, pentru că dacă cei de la țară mai știu ceva, aceștia de pildă ziceau ață, la firul de lână. Fac cu ei diverse jocuri din lână, împletituri, ciucalăi…

– Adică ciucuri…

– Da! Ciucuri.

– A mai cântat foarte frumos din fluier o fetiță tare drăguță.

– Este nepoata mea. M-a rugat mult să o învăț, asta este foarte important ca să-și dorească să facă ce-i place. La ateliere îi învățăm și să cânte la instrumente.

– Referitor la invitații adulți, vă rog să-i prezentați

– Cu mult drag, sunt persoane pe care le știu mai demult și mă ajută permanent: Doamna Profesoară Natalia Lazăr de la Universitatea de Nord, Ileana Șandor, Petru Cupcea și Maria Șerba cu care am scris două cărți despre cămeșă. Acum adunăm material pentru a treia carte care va fi despre prelucrarea lânii.

–  Am văzut și un preot…

– Da!  Am invitat de la toate episcopiile: greco-catolică, ortodoxă și catolică. Intâmplarea face că nu a putut să vină decât preotul ortodox Nicolae. Vreau să adaug că în Vișeu este o doamna Ioana Tomoiagă

care nu a putut să vină, dar are rezultate excepționale, în situația aceasta când în Vișeu și Moisei sunt sate golite, distruse de modernitate, dânsa muncește mult cu elevii, pentru că de la ei trebuie să plece înțelegerea. Eu am zis așa: Dacă povestea aceasta este de la Dumnezeu vom reuși, iar mie, mi-a trimis în viața mea oameni la vreme. De pildă după ce am devenit cunoscută prin interviuri, am fost invitată în Suceava unde aveau deja un Proiect asemănător. M-a însoțit  un grup de elevi și acolo, fără să mă gândesc am zis, parcă inspirată de undeva de sus: Zece pentru Maramureș. Apoi, dacă am zis, trebuie să fac, și la întoarcere m-am apucat de implementarea opționalului în Postul Paștelui, și am cântat pricesne, că altceva nu se cântă atunci. Mulți au râs și au zis: Cu pricesne vrei tu să implementezi opționalul?  Eu mi-am văzut de planul meu, am ținut post, m-am rugat… 

– Dar după ce au trecut Paștile ați cântat și cântece de veselie, și copiii au fost atrași.

– Bineînțeles! de aceea spun că atunci când Dumnezeu vrea, se face, dar trebuie să recunosc că mergând prin sate pentru emisiunea ”Zestrea Maramureșului” mi-am câștigat mulți susținători. Alții implementează proiecte cu milioane, eu nu am avut cheltuieli mari. Eu am parteneri pe toate afișele, dar contribuie doar cu prezența, ceea ce înseamnă mult.

– Dacă la început ati avut un gând, acum se vorbește mult despre puterea gândului. Adică, până la urmă ele  (gândurile) se realizează, se materializează, ceea ce s-a și întâmplat, dar pentru viitor ce planuri aveți? Poate vă gândiți la un proiect european, extins, care să fie și el pus în practică.

– Da! Eu sunt deschisă pentru binele celorlalți. 

– Vă felicit încă o dată pentru tot ce realizați și vă asigur că a fost o zi de adevărată sărbătoare.

  În următoarea zi am vizitat localitatea parcurgând pe jos toate ulițele care duceau la obiectivele pe care le aveam de văzut neapărat, în principal biserici. A fost totodată un prilej deosebit pentru a admira Porțile maramuresene și casele din lemn.  Prima biserică vizitată spre care am urcat peste două sute de trepte, a fost Biserica din lemn din zona Josani (Căeni)  care figurează pe lista monumentelor istorice din România, acum înconjurată de o iarbă frumoasă înaltă presărată cu flori de câmp. Ea a fost ridicată din lemn de stejar în anul 1663 (inițial a fost  biserica unei mânăstiri situată la 2 Km, apoi biserica a fost strămutată în locul actual) și are hramul ”Nașterea Maicii Domnului”.  La început această biserică a fost mai mică decât acum, a fost mărită cu 3 m spre nord și i s-a adăugat un pridvor spre sud, în secolul al XIX-lea. În interiorul acestei biserici am putut admira valorosul ansamblu de picturi murale (naive) din 1774, realizat de Alexandru Ponehalschi. Când intri în biserică, atrage atenția în primul rând Cel vechi de zile (Dumnezeu Tatăl) cu un porumbel pe piept (Sf Duh), înconjurat de îngeri.

Scene din Vechiul testament si scenele din Viața lui Iisus sunt completate cu iconografia din viața sfinților Dimitrie și Nestor – prezente în majoritatea bisericilor din Maramureș.

Am mai vizitat noul lăcaș al Bisericii greco-catolice, încăpător și deosebit de curat, majoritatea locuitorilor fiind aici greco-catolici și Biserica Catolică veche, situată tot la înălțime, înconjurată de cimitir. 

 Ne-am despărțit de maramureșeni cu o stare de bine și convingerea că atâta vreme cât avem dascăli dăruiți ca în Maramureș, în frunte cu Măriuca Verdeș, avem o binecuvântare de la Dumnezeu de a reînvia din propria cenușă, precum Pasărea Pheonix. 



                                                                                      Elena Armenescu / UZPR











Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.