DACI NEMURITORI / Ana Calina Garas

Nobil dac (Decebal?), porfir roșu + marmură, 2,20m, Giardino di Boboli, Firenze

În cartea Daci Nemuritori am scris despre un subiect vast, plin de poezie, fapte adevărate dar şi fabuloase, în dorinţa de a reda vremii noastre o lume apusă cu aura adevărului istoric.

Am scris-o dintr-un interes al meu de a scormoni la rădăcinile noastre identitare, de a contribui cu ceva la descifrarea miracolului dăinuirii multimilenare a neamului nostru în ţarina strămoşească, pe care o încinge Dunărea şi o adăpostesc Carpaţii. Iar pentru cititori, am vrut să fie o reîntoarcere la copilăria fiecăruia, când va fi aflat prima dată despre strămoşii traco-geto-daci.

Cartea se desfăşoară ca o poveste auzită de la cineva, nu ca o controversă, şi totuşi aduce dovezi istorice, încercând să reconstituie universul spiritual traco-geto-dac.

Multe dintre aspecte sunt ipotetice, altele imaginare, dar am folosit şi documente care aduc dovezi credibile şi inedite despre existenţa unei mari culturi pe aceste meleaguri, dintr-o perioadă când oamenii trăiau în armonie şi în deplin acord cu energiile creatoare ale naturii, iniţiaţi fiind în nemurire de Zalmoxe.

Crezându-se nemuritori, vitejii strămoşi şi-au apărat locul până când asupra lor au venit romanii cu o imensă concentrare de forţe, împotriva unui popor până atunci de neînfrânt, dacii nemuritori.

ARC PESTE TIMP

Soldatul Tudor a fost rănit foarte rău de o grenadă care a explodat în timpul unui exerciţiu militar. A fost dus la spitalul de urgenţă din oraşul unde făcea armata.

Medicii l-au consultat, l-au pansat şi urma ca a doua zi să-i mai facă nişte intervenţii. Dar la vizita de dimineaţă, în ziua următoare, a fost stupoare generală pentru că Tudor nu mai avea nicio rană. L-au căutat la morgă, crezând că soldatul acela a murit şi a venit altul în patul lui. L-au interogat, dar el spunea că nu-şi aduce aminte să i se fi întâmplat ceva.

L-au luat din spital şi l-au ţinut sub observaţie la trupă, dar au informat serviciile secrete. Au sosit câţiva medici militari, care i-au pus tot felul de întrebări, dar el răspundea corect la toate, avea informaţii despre orice, cunoştinţe ieşite din comun, în special de istorie. Cunoştea profund ce exista demult, parcă dădea gândul înapoi şi părea să vadă ceea ce ochii celorlalţi nu vedeau.

S-a constituit o echipă de experţi, un arheolog, un profesor de istorie, un ofiţer de securitate, iar pe el l-au îmbrăcat în haine de gradat. În fiecare dimineaţă venea o maşină să-l ia de la cazarmă. El îi saluta cu „Să trăiţi“, domnule profesor, domnule inginer, domnule ofiţer, domnule şofer.

Îl duceau în anumite locuri strategice, în temple sacre sau centre energetice, iar la întrebările lor el dădea răspunsuri care uimeau.

Căutau morminte, tumuli, gorgane, gâlme, lăcaşuri, temple acoperite de ţărână, iarbă, păduri şi le notau pe o hartă. Între dealuri erau aşezate sate, iar în adâncime se aflau probabil tezaure şi scrieri vechi.

Comorile erau vânate şi scrierile şterse de cei care nu voiau să ne cunoaştem trecutul, deoarece puteau să fie îndrumări pentru urmaşi.

Cei din echipa care îl însoţea au remarcat că, după ce dădea răspunsuri, Tudor uita total cele ce le spunea, sau se prefăcea că uită pentru a nu da explicaţii exacte. În rest, nu se plângea de oboseală, avea o rezistenţă fizică ieşită din normal şi era tot timpul vesel.

Când era întrebat care-i sunt părinții, Tudor le vorbea cu plăcere de doi bătrâni, spunând că a fost cel mai fericit copil de pe pământ, cu cei mai buni părinți.

A cerut o permisiune să-i vadă, măcar pentru 24 de ore, să-i liniștească, dacă au aflat cumva că a avut un accident.

Ajuns la părinți, casa îi apărea scăldată în razele soarelui și culorile florilor de la ferestre se potriveau cu gingășia inimii părinților. Cu taica și cu muica, în seara aceea, s-au pus la taină în jurul focului, peste care muica arunca flori plăcut mirositoare. I-a întrebat atunci cine era el pentru ei, poate nepot sau poate l-au înfiat, copil nu putea să le fie, pentru că ei erau în vârstă.

Bătrânul lui tată i-a spus că e destul de mare să știe că s-au trezit cu el la sălașul lor când era mic și n-au aflat nici până azi de unde a apărut.

  • Parcă ai căzut din cer, să ne mângâi bătrânețea, a spus muica. Părinții și-au așezat cu gingășie palmele peste mâinile lui și au rămas așa împreună câteva clipe în liniștea inimii. Privirea lor curată, lumina din ochii lor aduceau pacea și linișteau ființa lui Tudor.

„Parcă ai căzut din cer, parcă ai căzut din cer“, cuvintele se repetau în mintea lui.

  • Am fost binecuvântați și, din prima zi când ai apărut, trăim bucuria darului ceresc primit, a spus muica.

Tudor s-a întors la unitatea militară din orașul în care îl mutaseră, unde avea o cameră, haine de schimb și hrană când nu era plecat pe teren.

KOGAION – CENTRU DE CULT

Echipa de experţi s-a dus cu Tudor pe Dealul Grădiştei, Muntele Sacru al dacilor, Kogaion din Munţii Orăştiei, unde sunt cele 8 sanctuare: 3 rotunde, 5 rectangulare. Aici, strămoşii îl venerau pe zeul Zalmoxe, care întemeiase cultul iniţiatic al nemuririi.

Acolo, Tudor simţea o radiaţie iubitoare, parcă se acorda cu inima de taină a muntelui. Percepând vibraţia acelor locuri, îşi dădea seama că ceva se întâmplă cu el, dar nu-i era clar ce. Deodată, au început să i se desluşească înţelesuri ascunse, parcă i se întăreau puterile. A avut atunci o viziune clară.

Îl vedea pe Decebal măreţ şi ferm, cu lumina văzduhului cel înalt pe chip. De pe Muntele Sfânt, veghea ca un vultur asupra întinderilor. Parcă se bucura de firea înconjurătoare, de aerul tare al muntelui, de cântecul păsărilor şi de foşnetul pădurii seculare, de tot ce ochii lui vedeau, mulţumind Creatorului pentru viaţa pe care i-o dăruia cu fiecare respiraţie. Acolo venea Decebal mereu, pe Kogaion, ca la un izvor nesecat de sacralitate unde îşi reînoia energia.

Tudor era uimit de acea imagine atât de reală de parcă a mai văzut-o cândva, înţelegând importanţa acelui loc într-un timp trecut.

Le-a spus însoţitorilor că pe Kogaion a fost locul de cult al traco-geto- dacilor, cu cele opt sanctuare, unde se ţinea serviciul divin, solemn, de către sacerdoţi abstinenţi la cele lumeşti, care se rugau sau observau alcătuirea boltei cereşti.

Când vorbea despre timpuri îndepărtate, Tudor ţinea atenţia încordată şi simţea o comunicare intensă cu întâmplările de atunci şi cu firea înconjurătoare. Privea parcă prin ochii păsărilor, prin frunzele copacilor mari, era una cu Totul. Privea, şi întâmpările de demult se desfăşurau, curgeau ca un râu, vedea cetăţile vremii, acele măreţe edificii din piatră locuite de daci. Revedea parcă acele vremi ca unul care trăise printre daci. În zilele următoare l-au purtat şi prin celelalte cetăţi dacice: Costeşti,

Blidaru, Luncani-Piatra Roşie, Băniţa, Căpâlna.

La Costeşti, unde a fost prima capitală a Imperiului lui Burebista, era întrebat de comori şi de pietre scrijelite, crestate cu simboluri şi semne sacre, purtătoare de taine. 

Repede a realizat Tudor că avea misiunea uriaşă de a-i opri pe aceşti „mercenari“ tocmiţi să şteargă urmele unei civilizaţii, să distrugă memoria pietrelor şi a neamului. A înţeles că ce e săpat în piatră e întru folos pentru cunoaşterea trecutului şi ştiinţă pentru viitor.

Limba sacră veche au scrijelit-o în lut şi au cioplit-o în piatră înţelepţii, şi astfel unele semne esenţiale ne-au rămas nouă pe urcioare şi alte vase, pe veşminte, pe podoabele de aur, pe mobile, pe ciopliturile, însă oamenii le-au rătăcit înţelesul sacru.

Dar cei care vin după noi vor putea folosi înţelepciunea dobândită de la zeul Zalmoxe şi, chiar dacă nu o vor desluşi, îşi vor da seama că a fost aici o mare civilizaţie şi cultură.

Dar cei care vin după noi vor putea folosi înţelepciunea dobândită de la zeul Zalmoxe şi, chiar dacă nu o vor desluşi, îşi vor da seama că a fost aici o mare civilizaţie şi cultură.

După câteva zile l-au dus din nou pe Dealul Grădiştei, unde Tudor a continuat să susţină că nu a fost capitală, nu avea ziduri de apărare, doar ziduri împrejmuitoare nu mai înalte de un stat de om. Acolo era centrul de cultură al dacilor numit Kogaion, numele venind de la o sectă sacerdotală numită Koghai sau Goghjanierni. În acea zonă sacră se făcea filosofie, se studiau ştiinţe ale naturii, logică, morală şi astronomie, dar şi cercetare ştiinţifică. Era un fel de academie culturală a sacerdoţilor, unde aceşti specialişti ai sacrului au prelungit tradiţia misterică a cultului lui Zalmoxe.

Pe platforma de sus era un turn, probabil pentru observarea nocturnă atât a astrelor, cât şi a împrejurimilor. Sacerdoţii aveau obligaţii militare, ca străjeri, dar şi activităţi meşteşugăreşti specializate, olărit, metalurgie, sticlărie, monetărie. Lucrau şi în ateliere de siderurgie, unde erau cuptoare de topit minereu, pentru obţinerea fierului din care se prelucrau armele.

– Parcă văd ritualul, spune Tudor, cum topirea cu ajutorul focului era un proces însoţit de cântece şi descântece pentru naşterea metalului.

Aici, meşterii şi-au dat măsura talentului atât în făurirea armelor şi podoabelor, cât şi în ornamentarea lor, tinzând spre perfecţiune. Era o preocupare şi pentru multiplicarea echipamentului de luptă: săbii, topoare, vârfuri de lance, pumnale, apărătoare de braţ, din bronz şi fier.

Aplică de harnașament, aur, sec. IV î.Hr., Cucuteni-Băiceni (Iași)

Încă din timpul lui Burebista şi apoi al lui Decebal, s-a intensificat prelucrarea aurului, datorită dezvoltării unei elite sociale rafinate, ale cărei concepţii despre bogăţie evoluau. Era dornică de a-şi arăta rangul prin diferite obiecte: topoare, vârfuri de săbii masive din aur, inele, brăţări, pandantive. Se pare că sacerdoţii daci cunoşteau taina spirituală a aurului, pe care îl considerau, de fapt, lumină condensată. Aurul era obţinut fie prin spălarea nisipurilor din albia râului, fie prin exploatarea filoanelor aurifere.

Pe Kogaion, terasa de sus, existau un loc de iniţiere, un aşezământ de cult şi unul civil cu centre meşteşugăreşti în jur.

Profesorul: Despre frumuseţile acestui loc, înconjurat de pădure, au vorbit autori antici şi au fost rezumate în Getica lui Jordanes.



Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.