“Uzina 1 Mai Ploiești, în documentarele epocii”- proiecție de film documentar și dezbatere

Miercuri, 23 iunie, KineDok powered by One World Romania vă invită la evenimentul “Uzina 1 Mai Ploiesti, în documentarele epocii”. De la ora 18:30 la Filarmonica Paul Constantinescu din Ploiești vor fi proiectate și discutate trei documentare din arhiva Sahia Vintage: Reportaj de la Steagul Roșu (Alexandru Sîrbu / 1956 / 19min), Uzina (Slavomir Popovici / 1963 / 18min), Iosif Lisowski (Eugen Popiță, Pantelie Tuțuleasa/ 1963/ 7 min).

Uzina ca loc al producției materiale și de organizare a muncii era un reper în viața locuitorilor. În același timp, uzina susținea o serie întreagă de echipamente civice, de la club, bibliotecă, dispensar pînă la baze sportive sau ștranduri. Astfel, uzina și cartierul funcționau ca două piese ale aceluiași angrenaj ce împreună produceau orașul.

Despre toate acestea vom vorbi cu ocazia acestui eveniment, după ce vom vedea împreună cele trei scurtmetraje ce povestesc despre Uzina 1 Mai din Ploiești și despre oamenii care au lucrat acolo, dar și despre cartierul Steagul Roșu din Brașov. Discuția va fi moderată de Claudius Dociu, președinte UZPR Prahova iar pe scenă se vor afla Victor Săvulescu, fost primar al Ploieștiului și inginer în cadrul Uzinei 1 Mai, Alex Axinte și Alin Tomozei, ambii implicați în proiecte de recuperare a istoriei locale și totodată urmași ai unor personaje din filmele prezentate.
Accesul publicului va fi liber, în limita locurilor disponibile.

  >>>>>>>> 

 KineDok este un program unic în Europa prin amploarea sa, desfășurându-se concomitent în 6 țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Bulgaria şi România, unde este coordonat de către Asociația One World Romania, în strâns parteneriat cu festivalul de film. Fiecare dintre țările participante contribuie cu cele mai noi documentare, care rulează apoi în sute de locații din toate cele 6 ţări, generând astfel o comunitate culturală impresionantă.

Proiectul se face remarcat prin abordarea sa aparte, proiecțiile fiind sub formă de cineclub și desfășurându-se pe tot parcursul anului în spații cât mai accesibile. Publicul are șansa să vadă o selecție deosebită de filme, care nu circulă în cinematografele obișnuite și la care altfel nu ar avea acces. Mai mult decât atât, KineDok trece dincolo de experiența pasivă a sălii tradiționale de cinema, organizând după proiecțiile de film dezbateri angrenante între public și diverși invitați locali și internaționali. Publicul are astfel ocazia să se implice activ în discuții cu regizori, protagoniști și specialiști din diferite domenii, și să rămână astfel conectat nu doar la actualitatea românească ci și la evenimente curente de natură culturală, socială și politică din întreaga lume.

ORGANIZATOR LOCAL: Filarmonica Paul Constantinescu

ORGANIZATOR NAŢIONAL: Asociația One World Romania

ONLINE:  festival-oneworld.ro | kinedok.net 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.