Cine este prima femeie din clubul miliardarilor din ţara noastră

Cifră de afaceri (2020, agregată): > 9 mld. lei• Profit: 325 mil. lei • Număr de angajaţi: N/A

—   Cea mai importantă lecţie pe care am învăţat-o în pandemie:

Pandemia ne-a arătat fragilitatea lumii în care trăim şi ne-a demonstrat că orice criză sanitară va fi de acum o problemă a lumii, nu doar a unor grupuri, că trebuie să învăţăm să comunicăm şi să acceptăm expertiza.

—   Cea mai importantă decizie pe care am luat-o în ultimul an:

Decizia cea mai importantă pe care am luat-o şi eu, şi mai toţi antreprenorii pe care îi cunosc, a fost aceea de a pune viaţa şi sănătatea echipelor pe primul plan, întreaga activitate a companiei fiind reorganizată în jurul acestui deziderat. Siguranţa colegilor noştri a dat încredere comunităţilor unde aceştia îşi desfăşoară activitatea, iar oamenii au înţeles care sunt acele gesturi simple care îi protejează.

—   Cum mi-am menţinut colegii motivaţîn ultimul an:

În ceea ce priveşte motivaţia colegilor mei, aceasta a rămas, ca şi în cazul profesiei medicale: dorinţa de a ajuta şi de a-şi face munca bine. Farmaciştii, asistenţii de farmacie, toţi colegii au înţeles că este o perioadă de mari provocări, s-au susţinut reciproc şi şi-au dat curaj. Energia mea şi a colegilor a venit din această dârzenie colectivă, această hotărâre a tuturor de a nu ceda în faţa fricii, a necunoscutului.

—   Work from home sau de la birou?

Lucrul de acasă a fost posibil pentru un număr restrâns de angajaţi ai grupului, deoarece majoritatea sunt în farmacii, în contact direct cu publicul, în depozite sau pe şosele, asigurând logistica firmei. Activitatea profesională desfăşurată de acasă este recomandată când ocupaţia permite acest lucru – astfel se reduce riscul de contaminare specific spaţiilor închise –, doar că, în servicii şi sănătate, nu este posibil.

—   Persoana care m-a inspirat cel mai mult în această perioadă:

Persoane pentru care am avut o mare admiraţie şi respect, cum ar fi marile noastre doamne ale criticii de artă Doina Păuleanu şi Ruxandra Garofeanu, precum şi ziaristul şi caricaturistul Octavian Andronic, s-au stins în această perioadă. Este o pierdere uriaşă şi mi-am dat seama cât m-au inspirat aceşti oameni atât de optimişti, care aveau atâta cultură şi cu care credeam că vom construi multe proiecte în continuare.

—   Putere vs. feminitate:

Cred că nu se poate face diferenţa între femei şi bărbaţi în ceea ce priveşte puterea şi energia, forţa de a depăşi momente grele. Dar am admirat mult femeile care au avut atâtea sarcini în plus în această perioadă, legate mai ales de «şcoala de acasă», probleme noi de aprovizionare a familiei, grija pentru siguranţa casei şi a membrilor familiei, asigurarea de măşti şi dezinfectante, noi şi noi reguli. Au rămas calde, zâmbitoare, neînfricate, practice şi optimiste.

 

businessmagazin.ro

Despre autor

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.