Dincolo de summit-uri, agende, deal-uri, programe de mai multă sau mai puțină reziliență, un fapt este cert. Omenirea se află în derivă. Viața trăită în fals și derizoriu capătă proporții apocaliptice.
De-a lungul secolelor, butada a guverna înseamnă „a minți” a străbătut nestingherită culturile mai mici sau mai mari. Încă nu ne-au invadat extratereștrii, omuleții verzi sau alte ființe energetice, în schimb, ne-au invadat șobolanii. La propriu. Purtătorii ciumei. Încă o dată se dovedește că marii scriitori ai lumii au fost niște vizionari. De data aceasta, mă gândesc la Albert Camus, scriitorul francez care a scris romanul Ciuma ( La peste), alegoria epidemiei de ciumă provocată de invazia șobolanilor în orașul Oran, port la Mediterană.
Epidemia care se instalează peste oraș este metafora răului și a decăderii umane, a unei umanități în decădere morală, subminată de iresponsabilitate, frică, lașitate, ipocrizie și ticăloșie. Și poate este o incriminare a fascismului. Povestea este scrisă din perspectiva unui medic care luptă împotriva morții. Medicul descrie teroarea declanșată de epidemie, izolarea, despărțirile, carantinările, singurătatea omului pus față în față cu sine însuși sub relativitatea timpului. Epidemia dezvoltă o cultură a morții, înaintea căreia ies la iveală slăbiciunile și carențele naturii umane.
Romanul lui Camus este oglinda în care ne vedem, astăzi, amenințați de pandemia de C19, dar și de mizeria materială și umană. Întreaga umanitate, de data aceasta, este în stare de șoc și fiecare face recurs la propria conștiință, pentru a înțelege de ce este amenințată însăși esența umană.
„În orice caz, cam în această perioadă concetățenii noștri au început și ei să se neliniștească. Fiindcă, începând din ziua de 18, uzinele și antrepozitele deșertară, într-adevăr, sute de cadavre de șobolani. În câteva cazuri, oamenii fuseseră siliți să-i omoare, agonia fiindu-le prea lungă. Dar, de la cartierele mărginașe până în centrul orașului, peste tot pe unde se întâmpla să treacă doctorul Rieux, peste tot unde concetățenii noștri se adunau, șobolanii așteptau în grămezi în lăzile de gunoi sau în șiruri lungi, prin rigole. Presa de seară luă , din această zi, în mâna ei problema și întrebă dacă municipalitatea, da sau nu, își propune să acționeze și ce măsuri de urgență înțelege să ia pentru a apăra orașul de această invazie respingătoare. Municipalitatea nu-și propusese nimic și nu avea în vedere nicio măsură, dar a început prin a se întruni în Consiliu pentru a delibera” (Albert Camus, Ciuma).
Nu ne-am propus o recenzie a cărții, dar asemănarea până la identificare a pandemiei pe care o trăim în deceniul trei al secolului 21, cu alegoria epidemiei de pestă descrisă de Camus este izbitoare. Sunt două jumătăți ale aceleiași monede.
Observațiile grave ale lui Camus ajung la concluzii năucitoare: epidemia a suprimat judecățile de valoare, a creat complicități, totul a fost acceptat fără rezerve de oamenii terifiați de amploarea flagelului adus de șobolani.
„Se poate spune că această invazie brutală a bolii a avut ca prim efect obligația pentru concetățenii noștri de a se comporta ca și cum n-ar fi avut sentimente personale”.
Desigur,șobolanii sunt una,iar C19 este alta. Degradarea morală este aceeași.Invaziile sunt premeditate și gestionarea crizelor cinică. Sănătatea fizică și morală umană nu mai contează. Dimpotrivă, este atacată prin toate mijloacele.
Subiectul ne face să ne gândim la un concept care începe să devină pregnant în societatea de astăzi, și anume, biopolitica, termen inventat de Rudolf Kjellen, cel care a inventat și termenul de geopolitică. Sănătatea publică devine o preocupare politică, într-un alt sens. Bioputerea, termen ce aparține teoreticianului social francez Michel Foucault, înseamnă extinderea puterii statului atât peste corpurile fizice , cât și politice ale populației.
Foucault a descris biopolitica ca o nouă tehnologie a puterii, care există la un nivel „diferit, la o scară diferită și are o suprafață de contact diferită și folosește instrumente foarte diferite”. Biopolitica, în concepția lui Foucault, acționează ca un aparat de control exercitat asupra unei populații ca un întreg sau masă globală.
Printre țintele controlului biopolitic pot fi enumerate : raportul dintre nașteri și decese, viteza de reproducere, fertilitatea unei populații, ș.a. Istoria termenului merge până în Evul Mediu, ea căpătând diverse conotații, în accepțiunea diferiților teoreticieni, iar ideea în sine a biologiei legate de politică se întâlnește și în Antichitate.
Același Foucault spune că termenul bioputere se manifestă prin gestionarea vieții ca mod de guvernare și organizare a populației , iar epoca este „epoca bioputerii”.
Bioputerea funcționează în două moduri principale:
* gestionarea și instruirea corpurilor la nivel individual,
* reglarea corpului în termeni globali prin controlul nașterii , mortalității, sănătății, sexualității etc.
Important este să provoci boala, apoi poți s-o manipulezi.
„Atunci când atacați un stat important, dacă puteți diviza forțele inamice, mijloacele noastre vor fi mai mult decât suficiente”, se spune în Arta războiului a lui Sun Tzu.
O să vă-ntrebați ce legătură au șobolanii, în cazul de față, cu bioputerea. Au, pentru că orice lezare a ființei umane, de orice tip ar fi ea,fizică sau adresată conștientului sau inconștientului, este de fapt un atac energetic și, dincolo de orice consecințe materiale vizibile ale bolii, acest atac slăbește sistemul de apărare al organismului. Cine țintește știe foarte bine de ce o face și cu ce urmări.
Sănătatea este expresia unui câmp de energie. Corpul se supune celor ce sunt în mintea noastră; dacă mintea este menținută în stare de negativitate, efectele se vor vedea în sănătatea fizică a corpului. Nereușita, auto învinovățirea, frica, lipsa de respect de sine, neputința, incapacitatea de a răspunde agresiunii, toate acestea lucrează în inconștient și conduc la boală.
Corpul face ceea ce mintea crede. Energia negativă se exprimă pe sine nefavorabil, prin intermediul sistemului nervos autonom și prin sistemul energetic.
Dar, revenind. Biopolitica se ocupă de corpul nostru. Oamenii, înstrăinați de corpul lor, de simțurile lor, de mediul lor fizic, devin alienați și dezorientați. Pierderea contactului cu propriul corp-pentru că alții decid ce faci cu el-, pierderea interacțiunii fizice directe ne fac să nu mai fim oameni pe de-a-ntregul.
Un concept care ar trebui legat de cel de biopolitică ar fi bioetica, cu alte cuvinte, abordarea morală a problemelor din domeniul medical. Iată, cum definea Constantin Maximilian, genetician român, bioetica: „bioetica e un punct de întâlnire al tuturor celor care urmăresc destinul uman supus presiunilor ştiinţei”.
Principiile care formează un cadru de aplicare a moralității în legătură cu problemele medicale, care ar trebui să fie valabile și astăzi, i se datorează lui Tom Bechamp și James Childress, autori ai lucrării „Principles of Biomedical Ethics, (Oxford University Press, 1979); pe lângă principiile de moralitate comună universale ( să nu furi, să nu ucizi, să nu minți etc.) principiile din bioetică sunt în accepțiunea celor doi :
* principiul respectului autonomiei ( capabilitatea persoanei de a alege),
* principiul binefacerii ( grija pentru binele persoanei),
* principiul nefacerii răului ( evitarea cauzării răului),
* principiul dreptății ( distribuția beneficiilor, dar și costurilor în mod echitabil).
Natura și legile ei nu pot fi negate. Toate mamiferele sociale, lupii, delfinii maimuțele au coduri etice pentru a reglementa viața de grup. De exemplu: când puii de lup se joacă între ei, au reguli de joc cinstit; dacă un pui mușcă prea tare sau continuă să muște un adversar care s-a întins pe spate și s-a dat bătut, ceilalți pui nu se vor mai juca cu el. Confucius, Lao Zi, Buddha, Mahavira au instituit coduri etice universale, înaintea Bibliei sau Sfântului Apostol Pavel, creștinul.
Biopolitica n-are mamă, n-are tată, ca să ne exprimăm eufemistic. Deviza sa: să uităm lecțiile trecutului! Marii gânditori și înțelepți ai omenirii, la coș!
Am parcurs orbește mii de ani clădind monstrul cu picioare de lut, numit societatea modernă.
Planul de a controla, uniformiza și aplatiza omenirea prin tehnologie și biopolitică este mai viabil ca oricând.
Dacă viitorul nostru este decis în absența noastră, consecințele asupra noastră vor fi dramatice. Cu toții avem probleme mai presante decât încălzirea globală sau criza democrației liberale, dar nu trebuie să fim indiferenți față de deciziile politice.
Ceea ce este personal, ceea ce privește individul este, de fapt, politic. Crizele, deciziile corporațiilor pun o presiune uriașă asupra moralității, dar și asupra comportamentelor noastre personale.
Fuziunea dintre tehnologia infirmației și biotehnologie ne aduce provocări nemaiîntâlnite de specia umană.
Trăim o epocă a haosului și a confuziei, vechea narațiune se destramă și nu se întrezărește o alta, benefică, care să-i ia locul. Iar bioputerea crește.
În pandemia de C19 starea de excepție a devenit paradigma normală de guvernare globală, iar biopolitica se extinde, luând forma dictaturii medicale.
30 Iunie 2021
Dr. Rosemarie Haineș / UZPR