A fost și protos, „adică mai marele Sfetagorei”, un prim-stareț al republicii federative a Sfântului Munte Athos. E autor al întâii lucrări istoriografice a Țării Românești „Viața și traiul părintelui nostru Nifon, Patriarhul Țarigradului”, alcătuite în limba greacă în 1517.
Din cartea lui Gavriil Protul aflăm că Sfântul Nifon a fost Patriarh ecumenic ales în 1502. Radu cel Mare (1495-1508), care venea în fiecare an la Constantinopol, „ca să plătească dările împărătești și să sărute mâna sultanului”, îl cunoscuse și, atunci când, în urma unor intrigi, acesta e destituit din scaunul de Patriarh, îl invită în Țara Românească, unde e ales mitropolit.
Când între mitropolit și domnitor a izbucnit un conflict (a refuzat să o cunune pe sora domnitorului cu boierul moldovean Bogdan, fugit în Țara Românească să scape de pedeapsa voievodului Ștefan cel Mare pentru trădare, pentru că acesta avea soție și copii în Moldova), își părăsește postul de mitropolit și pleacă în taină mare la Sfântul Munte Athos.
Nu spune nimănui că a fost patriarh la Constantinopol și mitropolit al Țării Românești și se călugărește la mănăstirea Dionisiu.
În mănăstire exista un canon rânduit chiar de Sfântul Dionisie, ctitorul mănăstirii, că oricine venea să se călugărească era întrebat de stareț dacă primește mai întâi să fie îngrijitor de catâri, să care lemne și să facă orice altă ascultare. Și dacă primea, abia atunci i se permitea să intre în mănăstire fiind tuns călugăr. Sfântul Nifon a bătut metanie și a primit să îngrijească de catâri și să facă curățenie în grajd mai mult timp, până „prin arătare îngerească” frații din mănăstire au aflat cine era cu adevărat acel îngrijitor de animale. După obștescul sfârșit din 1508, a avut loc trecerea lui Nifon în rândul sfinților Bisericii, fiind prima canonizare care s-a făcut în Țara Românească.
Gavriil Protul a venit în Țara Românească în fruntea egumenilor Sfântului Munte Athos la sfințirea Bisericii Curtea de Argeș din 1517, invitat de domnul Neagoe Basarab, a mai vizitat Mănăstirea Cozia pe care o descrie.
Lucrarea conține și o cronică a Țării Românești cu istoriile a patru domnii: Radu cel Mare (1496-1508), Mihnea cel Rău (1508-1510), Vlad al V-lea (1510-1512) și Neagoe Basarab (1512-1521).
[Mihnea cel Rău, portret]
Și cum apucă domnia,
îndată se dezbrăcă lupul de pielea oaei
și-și astupă urechile ca aspida
și ca vasiliscul,
iar arcul și-l încordă
și găti săgeți
de săgeta,
și sabia și-o fulgera
și mâna și-o întărea
spre rane…
…iar el se îmbogățea
și creștea
ca cedrul până la cer
și-și umplea
toată voia sa.
[Biserica de la Curtea de Argeș…]
Biserica de la Curtea de Argeș
nu iaste așa mare și sobornică
ca Sionul, carele îl făcu Solomon,
nice ca Sfânta Sofia
carea o făcu marele împărat Iustinian,
iar cu frămsețea iaste
mai predesupra acelora.
1517
Mănăstirea Curtea de Argeș
Notă:
- Russo, Studii istorice greco-române. Opere postum. Tomul I, București: Editura pentru Literatură și Artă, 1939, p.17-34.
Lucrarea lui Gavriil Protul a fost publicată de B. Petriceicu-Hasdeu în 1865 după un manuscris românesc, care se presupune că a fost compus inițial în limba greacă.
Din volumul: Poezia românească dinainte de Dosoftei, în curs de apariție. Antologie, selecție, traduceri și note de
Nicolae DABIJA