◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

O poveste de iubire  

“Bucată cu bucată şi cărămidă cu cărămidă cetatea ADA KALEH a fost mutată pe Insula Şimian unde, din păcate este lăsată în paragină de cei care, cu sau fără voie, îngroapă istoria minunată a acestor meleaguri.”

Nu este vorba de una din povestirile Sheherazadei cusute de-a lungul celor o mie și una de nopți, deși cele două nume par desprinse din acel acolo.

Pregătită intens, plecarea mea în voiajul cu ambarcațiunea Kaptan pe Dunăre, către barajul de la Porțile de Fier, nu putea fi completă fără prezența uneia din urmașele celor strămutați de pe insula de legendă despre care, la așternerea apelor peste ea – crud inveliș acoperind o istorie de veacuri – mai amintea doar o inscripție timidă și rece ițindu-se dintr-un umăr al malului românesc al fluviului – VIADUCTUL ADA-KALEH. 

Puntea, înarmată cu șezlonguri și scaune pliante, aștepta turiști să se lase mângâiați de briza ușoară și de foșnetul valurilor – liane, ca niște brațe vâsle ale ambarcațiunii.

Stam amândouă – tăcute – în câte un scaun așezat la balustrada dublă cu vopsea trecută, straturi, asemeni scoarței unui mesteacăn. Ne podidisera gândurile despre locul spre care ne îndreptam – 

Prietena mea, Ada, a rupt prima tăcerea. 

Știi, înainte să fie acoperită de Dunare, insula mi-a găzduit pașii mici…eram copilă când mama mă purtase pe ulițele pline de vorbăria din cafenelele în strada,  unde bărbați – care mi se păreau toți bunici din cauza mustăților și a fesurilor roșii cu ciucure negru – schimbau știri și discutau afaceri. 

Bunicul – Ali Kadri – mă primea cu lokum cu nuci și cacao, pe o tavă acoperită de un șervet alb croșetat de bunica. Sărbătoare! 

Magazine cu coloniale, miros de cafea făcută la ibric, în nisip …și câte alte minuni care mi-au împlinit copilăria de basm scrisă mai ales în București dar și acolo, pe insula rămasă in viața mea ca un dar de preț al Mamei și al familiei din partea ei de lume. 

Totul până într-o zi…

Știam. Citisem despre climatul mediteranean, despre această insula a măslinilor sălbatici, purtătoare a altei lumi, nu doar pentru vegetaţie dar şi prin pitorescul oriental al populaţiei, moştenire a trecerii turcilor și a imperiului Habsburgic prin această parte a Europei. Considerată țintă a eroismului în poemele despre argonauți și loc în care ar fi poposit Hercule, istoria Ada Kaleh-ului ar trebui sa fie studiată de generațiile de azi.  Pentru că povestea ei plină de meandre neașteptate ale timpului nu trebuie ștearsă din inima pământului. 

Să nu o uităm, chiar dacă ziua în care fâșia lungă de numai 1750 m și lată de 400 a fost înghiţită de apele lacului de acumulare de la Hidrocentrala Porţile de Fier a făcut ca Dunărea să devină o lacrimă uriașă a urmașilor locuitorilor ei. 

 Îmi aduc aminte – continuă Ada – o zi în care mama,

Profesoară, aflată în excursie cu elevii (așa cum suntem noi astăzi) – evident mă luase și pe mine – i-a adunat în jurul ei și le-a spus privind valurile: aici, sub ape, se află ulița copilăriei mele și pământul străbunilor mei. 

O ascultau în timp ce ea le crea din doruri după cei trecuți în legendă, povestea dragostei pentru insula Ada Kaleh – Insula Fortăreață. 

O poveste de dragoste pe care v-o aduc și eu în dreptul inimii.   

 

Mada CAZALI / UZPR

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *