" /> Azi, tot doisprezece | Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
default-logo

Azi, tot doisprezece

De când ai plecat să-i citeşti poeme şi Celui de Sus, inima mea nu mai zâmbeşte. Iar durerea mă mănâncă pe dinăuntru ca o carie care-şi roade lemnul. 

Şi încă nu cred…

Nu cred că poţi să nu mai fii! Eşti doar plecat până acolo, Sus, şi iată că te vei întoarce cât de curând ca să-mi povesteşti noi întâmplări sau să-ţi aminteşti iarăşi ceva din copilăria mea. Şi apoi, ne vom ţine din nou de mână şi ne vom plimba ca altă dată prin pădurile de la Codreni.

De când ai plecat să stai de vorbă cu îngerii, mă plimb pe străzi ca un lup singuratic şi nu mai sunt aceeaşi. De-atâta tristeţe, am îmbătrânit. Şi-n sufletul meu s-a făcut atât de frig, ca într-o cameră în care nu mai doarme nimeni.  Iar ziua de 12 martie o trăiesc continuu. În fiecare zi e doisprezece. 

Şi de câte ori intru în biroul tău întunecos şi singur, mă aşez vis-a-vis de scaunul unde obişnuiai să stai şi-ţi vorbesc cu necuvinte. Iar când închid ochii, şi acum îţi simt mâna caldă cu care-mi mângâiai de atâtea ori, obrazul, fruntea. Şi da, sunt geloasă pe îngeri, pentru că ei te au în preajma lor, iar eu–nu.

Acum, regret că nu ţi-am spus cât mai des cât de mult te iubesc şi poate că nu te-am îmbrăţişat destul.

Azi, chiar dacă este ziua ta, pentru mine este tot doisprezece, ziua în care am devenit orfană.

Intru în biroul tău trist şi rece, ca să-ţi aşez pe masă o creangă înflorită de tei şi să-ţi şoptesc din nou: ,,TE IUBESC!”

 

Doina DABIJA – UZPR

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.