Cu capul în Lună

Pământul este plat. Genul unei persoane este o chestiune de opțiune proprie, nu depinde de cum ai fost lăsat de natură, ci de cum vrei să tu să fii. Dacă îți trăsnește prin cap  să te dai bărbat chiar dacă ai toate caracteristicile anatomice și fiziologice de femeie, atunci ești bărbat, și reciproca. Credințe bazate pe concluzii năucitoare, de te crucești, incredibile, greu de explicat, dar nu imposibil.

Observăm că orice concluzie aruncată în spațiul public, oricât de năstrușnică, să nu zic năroadă, ar fi ea găsește întotdeauna susținători și, desigur, contestatari. De ce? Pentru că în general, omul are nevoie de concluzii după care să se orienteze și un grup căruia să-i aparțină. Se vor forma astfel, aproape instantaneu, fără multă gândire cele două grupuri, al susținătorilor și al contestatarilor concluziei respective. Foarte puțini vor fi aceia dispuși să judece cu capul lor, să analizeze datele problemei și să ajungă la o concluzie proprie.

Din comoditate și în concordanță cu tipicul după care s-a clădit educația și instruirea noastră, adică prin asimilarea unor modele, paradigme, lozinci, scheme și tipare, majoritatea va căuta repede să adopte o concluzie gata făcută de alții pe care să o îmbrățișeze cu convingerea autoindusă că, de fapt, ea le aparține lor și nu celui care a emis-o, ceea ce îi face să se simtă, desigur, importanți, deștepți și originali. Celor care îmbrățișează o astfel de concluzie le va fi apoi foarte greu, dacă nu imposibil, să mai renunțe la ea. Ar însemna să recunoască faptul că au greșit și să treacă în tabăra celor cu opinie diferită, adică a celor pe care în timp au ajuns să îi urască, să îi dușmănească pentru faptul că sunt de altă părere.

Câte persoane cunoașteți care și-au schimbat preferințele sportive din fotbal, să zicem, că de la susținători ai echipei „Rapid” au trecut în tabăra celor de la „Dinamo”? Sau că de la susținerea unui partid și-au mutat simpatiile la un partid advers? Nu vorbesc aici de cei care, dezamăgiți, n-au mai ținut cu nici un partid, îngroșând rândul neparticipanților la vot, ci de cei care de la P.S.D., să zicem, au trecut la U.S.R. sau la P.N.L. Mă refer la masa votanților, la cei care își pun nădejdea în politicienii pe care îi votează, nu la politicienii pentru care traseismul este o condiție a succesului.

Mai departe. Dacă o astfel de concluzie năstrușnică sau chiar năroadă, fabricată și lansată în spațiul public va fi impusă cu autoritate de la centrul său de emitere, ea, concluzia în cauză, va fi îmbrățișată de și mai multe persoane. Unele o vor accepta din motivele expuse mai sus, altele de frică, alte atrase de noutate, iar altele din mândrie. Acestea din urmă, în primă instanță se vor simți jignite de falsitatea concluziei, dar realizând că nu se pot opune și neputând recunoaște față de ei înșiși și față de alții că acceptă o prostie, vor pretinde că este vorba de un adevăr, negând cu vehemență realitatea pe care în sinea lor o știu prefăcută. Așa s-a ajuns la acceptarea de către majoritatea germanilor a ideilor fasciste sau la acceptarea de către majoritatea populației din țările socialiste a ideilor comuniste. Tot așa se va ajunge și la acceptarea ideilor globalizării, cu toate corolarele ei privind familia, statul, religia, genul, moneda, proprietatea etc.

Promotorii ideilor false lansate în spațiul public sunt conștienți că acceptarea și susținerea acestora vor slăbi în timp prin pierderea interesului față de ele, prin banalizare și revenirea la impulsurile și rânduielile naturale. De aceea vor căuta să profite la maximum de timpul în care ele vor rămâne la modă și vor urmări să le promoveze cât mai mult, prin noi și variate metode care, în același timp, să blocheze tendințele unor nemulțumiți de a încerca să treacă prin filtrul gândirii proprii valabilitatea ideilor respective. Pentru blocarea libertății de gândire, pe lângă propaganda partinică se vor induce în mase sentimentele de culpabilitate și teamă.

Culpabilizarea va folosi aceleași afirmații umflate, fabricate și distorsionate ca în procesul de instrumentare a ideii principale. Astfel se vor răspândi și susține inclusiv sau mai ales prin mass-media afirmații de genul că toți suntem vinovați pentru crimele socialismului sau ale hitlerismului sau ale sclavagismului datorită faptului că nu ne-am opus noi sau înaintașii noștri și că astfel, prin lipsa de rezistență, le-am fi acceptat tacit, le-am fi favorizat și legitimat existența.

Teama va fi indusă atât prin măsuri de forță precum amenințări, amenzi, restrângeri de drepturi și libertăți, cât și prin răspândirea preponderentă de știri panicarde precum extratereștri, încălzire globală, inundații, canicule, incendii, crime, războaie, inflație, secete, foamete, boli și pandemii, concedieri, șomaj etc. astfel încât inițiativele personale să fie cât mai mult atrofiate, omul rămânând să fie preocupat numai de siguranța lui imediată și să fie mulțumit că lui, încă, nu i s-a întâmplat nimic rău.

Un alt mijloc de disipare și canalizare a atenției maselor către teme false, consumatoare de energii refulate este instigarea. Sunt instigați toți împotriva tuturor. Se instigă împotriva unui subiect declarat dușman comun ales de preferință din țările concurente sau din cele care resping tezele și măsurile promotorilor și susținătorilor ideilor globalizării cu orice preț, gen Putin, hackerii ruși, rușii în ansamblul lor, chinezii, nord-coreenii. Dacă nu se găsește un personaj care să fie stigmatizat și demonizat se inventează, se creează și se alimentează unul cum ar fi islamiștii, ISIS, Iran, Saddam Hussein cu armele sale nucleare inexistente.

Instigarea se promovează nu numai la nivel național, de învrăjbire a națiunilor între ele, dar și între rase. Sub falsul slogan că se dorește o reparație istorică față de populația neagră exploatată secole întregi de către albi, se zgândărește o rană care începuse să se închidă odată cu trecerea timpului. Prin repunerea pe tapet a acestui subiect, populației negre i se aduce aminte de suferințele îndurate de strămoșii lor, realimentându-le ura și dorința de răzbunare pe urmașii coloniștilor albi asupritori, iar prin măsurile aberante de așa-zisă reparație prin care albilor li se demolează și li se desființează simboluri definitorii ale civilizației și istoriei lor, precum eroi naționali, artiști, filozofi, lideri sau conducători ale căror statui sunt dărâmate fizic, iar numele lor șterse din cărți, operele lor interzise sau schimbate în subiect și denumire, pentru vina că ar fi folosit sclavi sau modele și personaje negative ori numai secundare dintre cei de rasă neagră, nu face decât să îi instige pe albi la sentimente de ură și de revoltă față de rasa neagră care, iată, le pune sub semnul existenței întreaga lor istorie.

În interiorul aceleiași rase se instigă tinerii împotriva bătrânilor, femeile împotriva bărbaților, copiii împotriva părinților sub motivul pretins că, de fapt, se urmărește egalitatea dintre subiecții de orice fel. În politică, lupta nu se mai bazează demult pe confruntarea de idei, pe programe sau orientări sociale, filozofico-economice, ci ea se dă prin instigarea alegătorilor la contestarea oponenților, la nesupunere față de aceștia în situația în care ei sunt cei care au câștigat alegerile.

Tehnici de menținere în ordine și ascultare a mulțimilor au fost folosite în toate epocile istorice străbătute de omenire. Ele s-au bazat pe trei piloni principali, aparat de represiune (armată, legislație), religie-educație și familie ca microsistem social de bază ce prefigura macrosistemul social, care macrosistem la rândul său se reflecta în microsistemul familial. În felul acesta era asigurată ordinea mondială definită de trei dimensiuni, familie, națiune, religie. 

În ciuda acestor metode generale pentru impunerea și menținerea unui tip de ordine socială, din când în când energia maselor înregistrează totuși o creștere ce poate să devină periculoasă dacă se amplifica și se transforma în mișcare contestatoare, de aceea trebuiau găsite metode pentru disiparea acestei energii. Printre metodele de acest gen au fost găsite olimpiadele, circul și spectacolele sălbatice din teatrele de luptă cu gladiatorii, coridele, carnavalurile, întrecerile sportive în ansamblul lor, cu deosebire fotbalul din vremurile noastre.

Cu toate aceste anomalii omenirea a supraviețuit, și-a vindecat rănile, le-a uitat sau le-a iertat și a trecut mai departe. Situația de astăzi prezintă însă o periculozitate deosebită pentru că îmbină două tendințe ce se anihilează reciproc. Pe de o parte există efortul de a continua menținerea echilibrului social existent, bazat pe familie, religie și națiune, iar pe de altă parte de distrugere a acestuia pentru instaurarea unei noi ordine globaliste, în care să nu mai existe nici familie, nici religie, nici națiune. Tragedia rezultă din faptul că adepții noii ordini mondiale globaliste se concentrează numai pe rezultatele și avantajele obținute după instaurarea acestei noi ordini, nu și pe mijloacele și metodele de obținere a ei.

Prin metodele descrise mai sus, prin denaturarea adevărului, deformarea realității, evidenței și naturalului, prin distragerea atenției și atrofierea reacțiilor de conservare, prin intimidare și culpabilizare, folosind și adâncind slăbiciunile omului obișnuit, se lucrează asiduu la distrugerea a ceea ce există de generații și de secole, crezându-se că prin simpla distrugere a vechilor rânduieli, a familiei, a religiei și a națiunilor, automat se vor fi instaurat rânduielile noi, globalizarea și integrarea absolută în rase, sexe, nații, religii, impozite, monede, cultură, limbă, obiceiuri și preferințe, istorie, morală, legislație etc.

Este adevărat că resursele planetei noastre nu sunt inepuizabile, iar noi ca civilizație s-ar putea să fi ajuns în punctul de trecere de la nivelul I (atunci când sunt suficiente rezervele de energie ale planetei) la nivelul II (când este necesară exploatarea resurselor energetice ale sistemului solar), moment în care există pericolul autodistrugerii, dar noua ordine a globalizării urmărește ca scop principal tocmai impulsionarea economiei mondiale prin eliminarea barierelor de orice fel, deci, într-un fel, accelerarea gradului de consum a rezervelor planetare.

Fără un plan de parcurs etapizat, cu obiective locale funcție de specific și generale, cu măsuri graduale și posibilități de corectare, cu variante asiguratorii și compensatorii, edificarea noii ordini globaliste se va transforma într-un Turn Babel, unde fiecare va face ce vrea, unde nimeni nu va mai asculta pe nimeni și nu va mai asculta de nimeni. Se pare însă că în cadrul preocupărilor de căutare și găsire a variantelor celor mai utile pentru întocmirea unui astfel de plan nu se vorbește decât despre două direcții: despre reducerea numărului de locuitori ai planetei noastre și despre emigrarea pe o altă planetă, posibil Marte sau chiar Luna.

Sigur, popularea în viitor a lui Marte și a Lunii, dacă s-o putea, n-ar fi o idee tocmai rea, dar pentru prezent pare să însemne că în loc să ne uităm și să vedem ce este aici, în jurul nostru, pe Pământ, noi trăim cu capul în Lună și riscăm să pierdem pământul de sub picioare.

Ing. Ovidiu M. Curea

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.