default-logo

Un Decalog, două decaloguri/Acad. Gheorghe Păun

Cu iniţială majusculă este indicat, desigur, setul de reguli dictate de Dumnezeu lui Moise, pe muntele Sinai. Le reproduc, în versiunea ortodoxă, prescurtată, pentru a sublinia (dincolo de componenta religioasă preponderentă primelor porunci) simplitatea-naturaleţea-universalitatea lor ca reguli minimale de bună convieţuire socială: 1. Eu sunt Domnul Dumnezeul tău; să nu ai alţi dumnezei afară de Mine. 2. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici altă asemănare, nici să te închini lor. 3. Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert. 4. Adu-ţi aminte de ziua Domnului şi o cinsteşte. 5. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca bine să-ţi fie şi mulţi ani să trăieşti pe pământ. 6. Să nu ucizi. 7. Să nu fii desfrânat. 8. Să nu furi. 9. Să nu ridici mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău. 10. Să nu pofteşti nimic din ce este al aproapelui tău.

M-am gândit la Decalogul-prototip spre finalul primăverii, când mi s-a semnalat, din mai multe direcţii, că în revista Românul australian nr. 256 (director Emil Cică, Melbourne) au fost reluate „Cele 10 porunci ale poporului român” care apăruseră în numărul din 5 octombrie 1930 al ziarului Pământul. Nu ştiu cine edita acest ziar, nici nu are mare importanţă, de remarcat sunt alte lucruri. În românitatea de dincolo de graniţele României, în exilul românesc, de la Melbourne-Australia la Toronto-Canada, trecând prin Freiburg-Germania, ca să numesc doar trei puncte aproape coliniare de românism activ, dintre mai multele care există în lume, Ţara şi Neamul sunt venerate aşa cum se cuvine, aşa cum ar trebui să facem şi în ţară. Apoi, în decalogul din 1930 avem o parte a răspunsului la întrebarea cum de au fost posibile realizările interbelice, în particular (pentru că nu idealizez generalizând), impresionanta pleiadă de mari oameni de cultură ai vremii. Un complex de împrejurări, fără îndoială, dar, peste toate, era emulaţia de după Marea Unire, era amintirea sacrificiilor făcute pentru aceasta, era patriotismul – cultivat şi prin gesturi precum cel al ziarului Pământul. Reiau, din acest motiv, decalogul amintit, valabil şi azi – după restilizările de rigoare. 

  1. Daţi copiilor voştri nume românesc! 2. Păstraţi-vă graiul, portul şi obiceiurile cele vechi româneşti, pentru că acestea sunt temeliile 

întregii naţii româneşti. 3. Limba românească este o moştenire din bătrâni şi totodată o avere care nu trebuie să se piardă niciodată. 4. Adunaţi toate scrierile precum şi toate poeziile, cântecele, chiuiturile, basmele şi proverbele româneşti, ca nu cumva să se piardă, daţi-le de la gură la gură ca să le ştie fiecare. 5. Păstraţi-vă legea ortodoxă, bisericile, precum şi toate lucrurile din vechime. 6. Nu uitaţi la orice pas sau lucrare că sunteţi Români. Cumpăraţi tot ce vă trebuie numai de la Români. 7. Fiţi mândri dacă sunteţi în stare de a învăţa pe alţii a vorbi limba cea frumoasă românească. 8. Fiţi mândri de poporul românesc, pentru că el este unicul care a luptat cu toate liftele păgâne pentru a păstra graiul românesc moştenit din vechime. 9. Ajutoraţi totul ce simte adevărat româneşte. 10. Ca buni români, nu uitaţi niciodată de Dumnezeu, pentru că numai prin credinţa Lui s-a păstrat binele întregii Românii Mari de azi.

Şi vin acum în vremea noastră, aproape un veac mai târziu, şi mă întreb şi vă întreb care ar putea fi cele 10 porunci ale timpului nostru… Este cineva suficient de inspirat şi de brav să propună un decalog-2021? Mărturisesc că am încercat şi m-am resemnat curând, şi din lipsă de inspiraţie, şi din lipsă de îndrăzneală. O primă versiune, cu „porunci pozitive”, precum cele din 1930, mi-a ieşit „patetic-bombastică-naţionalistă” – pun ghilimele pentru că aşa ar spune cârtitorii, cei năimiţi şi cei inconştienţi deopotrivă, dacă aş scoate lista la vedere. O a doua versiune, cu interdicţii, în spiritul Vechiului Testament, a ieşit… dublu-decalog, căci mi-a trecut prin cap să fiu cât se poate de „operaţional” şi să-l previn pe cititor cu privire la „miturile sabotoare” în care trăim de trei decenii şi care ne-au dus acolo unde constatăm, nemulţumiţi şi, parcă, resemnaţi, că am ajuns. Şi care sunt mult mai multe decât zece… Şi care au devenit mituri (prin repetare în mass-media şi prin acceptarea noastră naivă), dar sunt minciuni sadea, unele mai directe, altele mai elaborate, toate interesate, deci neruşinate.

Am ales soluţia mai comodă a enumerării a zece asemenea minciuni („poruncile” asociate fiind, se înţelege, de a nu mai crede în ele, de a ieşi de sub vraja lor, de a le combate), lăsând cititorului sarcina continuării listei. Un exerciţiu care valorează cât o terapie (împotriva cecităţii mintale). Unele minciuni au autori („cu nume şi prenume”, cum sună un şablon al curentei limbi de plastic), dar nu-i numesc, nu merită, spusele lor sunt vinovate, iar ei, implicit, sunt deplorabili. Comentez minimal, din lipsă de spaţiu.

Aşadar: 1. Industria românească era, în 1990, un morman de fier vechi. În general, tot ce s-a făcut înainte de 1989 era prost, trebuia distrus, vândut, demonizat. Tabula rasa! 2. „Tot ce e bun în România vine din Occident.” (Citat, nedemn, de aceea ghilimelele.) Occidentul trebuie imitat orbeşte. 3. Statul e un prost administrator, totul trebuie privatizat. (Corect: statul prost, politizat, vândut este un prost administrator… Cum se face însă că există şi atâtea state care administrează bine?!) 4. Raiul e în Occident, în România nu se poate trăi, să plecăm cât mai repede. (Termenul-marker este „sparanghel”… Rezultatul este: cinci milioane de români plecaţi în exil din motive economico-psihologice.) 5. Patriotismul, naţionalismul, suveranitatea, identitatea sunt dăunătoare, învechite. (În limba română, dar nu şi în alte limbi europene sau de pe alte continente…) 6. Avem nevoie de investitori străini, ei aduc bani şi tehnologie. (Şi, desigur, ei nu vin pentru a câştiga, adesea cu costuri/riscuri pentru noi, ci din pură filantropie…) 7. E nevoie încontinuu de reforme, de schimbare. (Reforme repetate, cât mai entropice, cât mai controlate din afară. Iar în politică, schimbări pe principiul „plecaţi voi, să venim noi!” În context, „Apusul îşi împinse toate ONG-urile încoace” – ierte-mă Eminescu pentru parafrază.) 8. UE e sacrosantă, cine observă că „împăratul este gol” este pus la index. (A se vedea discuţia despre euroscepticism.) 9. Românii sunt aşa şi pe dincolo. (Am mai propus asta: nici măcar să nu mai repetăm mizeriile pe care unii străini şi unii indigeni „capturaţi” de aceştia le proliferează, să ne păstrăm încrederea şi demnitatea, nu suntem nici mai aşa şi nici mai altfel decât alte popoare, lucianboismul este fix ceea ce este, un episod trist-ridicol şi atât.) 10. E nevoie de regionalizare, ne-o cere UE, pentru a accesa şi folosi eficient banii – alte şabloane ale limbii de plastic. (Un cal troian, repus periodic pe tapet, pandant mitului statul-e-un-prost-manager. În fapt, interese externe de tot felul, unele potenţial periculoase, interese locale meschine, politicianisme.)

Deja deca şi se poate continua, dar importantă este o „meta-poruncă”, una singură: luciditate, pentru a ieşi din capcana în care am fost împinşi, profesionist şi bine orchestrat, de „mitologii” ultimelor decenii. Şi, să revenim la Decalogul autentic, la cel din Pământul 1930, peste toate, la Glossa Eminescului, întrebându-ne şi socotind ce e rău şi ce e bine. Mai ales, întrebându-ne, ferindu-ne de a mai înghiţi orice balivernă (interesată) pe nesocotitelea.

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.