default-logo

Viață de mascat

Un miracol cotidian este felul în care artiștii convertesc, practic instantaneu, dramele și comediile cotidianului în poezie, proză, muzică sau pictură. Filtrul inspirației artistice absoarbe întreaga realitate, așa cum o balenă înghite tone din substanța mării și reține partea nutritivă. Poetul Sorin Ivan își adjudecă partea sa din existența imprevizibilă în timpul unei maladii care a răvășit lumea și o convertește în poezie, pe măsura sensibilității sale, filtrează o lume și oprește imagini, detalii, clișee pe care le preschimbă în secvențe semnificative. Și zeii, dacă s-ar arăta azi muritorilor, ar apărea cu măști de doi lei pe figurile lor divine, iar surâsul Giocondei ar dispărea sub petecul bleu atârnat cu fire elastice de renascentistele sale urechi. Și ființa care urlă pe podul lui Munch și-ar estompa decibelii disperării în dosul textilei împletituri, iar creaturile divine ale lui Gauguin, dacă și-ar lăsa, la o adică, sânii la vedere, gura – emanatoare de posibili viruși ucigași – ar trebui să și-o ascundă. Imaginea mascată a universului capătă în poezia lui Sorin Ivan dimensiuni apocaliptice: prin oraşul pustiu din loc în loc ruguri/ de pe vremea ultimelor întâmplări/ vântul răvăşea fumul dulce-amar al amintirilor.  

Masca, rezervată în principiu carnavalului sau cel mult misterelor agreabile de pe scenă, devine simbolul pericolului și spaimelor precum, de pe vremea gazelor de luptă, nu a mai fost.

Existența este „răvășită” și se transformă într-o permanentă angoasă care cucerește irezistibil spațiul viețuirii omenești, încât nimic nu mai este la fel ca înainte. Tot ce era confort și habitudine comodă se preschimbă instantaneu: totul era-n carantină și-n așteptare/ viaţa aşa cum o ştiau pe care o trăiseră/ vibrant la intensitatea maximă a iluziilor/ cu drame şi fericiri cu iubiri şi neiubiri/ devenise un lucru în arhiva memoriei/ prea vechi impropriu pentru noua eră/ care-ncepuse în existenţa umanităţii. Noi știm, firește, că dracul n-a fost atât de negru și nici virusul atât de mic și perfid. Dar sensibilitatea exacerbată a poetului resimte enorm și monstruos, vorba clasicului, acest răstimp de încercare și acest spațiu care a devenit dintr-o dată concentraționar. Viața însăși a devenit terifiantă prin amenințarea unei morți invizibile. Dacă în vreme de asediu și bătălie, cum alte generații au trăit din nefericire, moartea avea o formă concretă ca săgeata sau glonțul inamic, ca bomba căzută din cer sau „țipiligul” Primului Război văzut în lumina proiectoarelor, de data aceasta sursa letală nu e perceptibilă direct decât atunci când cucerește ființa și, la o adică, e prea târziu pentru a mai reacționa împotrivă-i.

Din punct de vedere strict estetic este interesantă și pilduitoare această conversie a unei perioade, desigur neplăcute, dar și foarte speciale și neobișnuite, în poezie și anume sub forma unei escaladări paroxistice a angoaselor. Am putea glumi spunând că autorul parcă abia aștepta un asemenea prilej, care-i vine ca o mănușă, pentru a-i dezlănțui inspirația. Dacă pandemia cu măștile ei nu ar fi existat, poetul ar fi fost capabil s-o inventeze și nici n-ar fi fost rău să se întâmple așa, iar nu să avem parte de ea în deplină și prozaică realitate. 

Volumul lui Sorin Ivan este o mărturie ce reiese din experiența unei sensibilități ultragiate, a unei conștiințe contrariate de destin. 

Horia Gârbea

 

Despre autor

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.