◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

Poveste cu Wolf, un Colţ Alb de Săpânţa

La vremea lui, în anul 2006, evenimentul a ţinut paginile întâi din ziare: un turist german şi-a pierdut viaţa, într-un accident, la Piatra Săpânţei. Ca toate evenimentele, şi acesta a fost acoperit de altele şi a fost uitat…Iată că abia acum am aflat povestea lui Wolf, așa că am luat drumul Săpânței pentru a documenta subiectul nu ca eveniment, ci ca poveste…
Pe drumul spre borcut, întreb de Sandu Griguţa. 46 de ani, inginer silvic, şef de district, îmi spune el dintr-una. De loc, din Stoiceni. Îl întreb ce face Wolf, mă priveşte mirat pentru că ştiu de Wolf. Mă şi conduce la el. O minunăţie de câine alb, cu urechile ascuţite. „Nu este câine, este lup”-mă corectează gazda. Îmi deapănă povestea lui Wolf, pe care o voi sintetiza în cele ce urmează.
Un tânăr din Germania, în vârstă de 27 de ani, flăcău înalt de 1,93 m, hornar de profesie, se îndrăgostise de munţii noştri. A ajuns şi la Săpânţa şi campase în apropierea unei pensiuni. Era mereu însoţit de doi câini, cu hamuri pe ei, îl ajutau la transportul bagajelor. Într-o duminică de iunie 2006, şi-a propus o drumeţie la Piatra Săpânţei, ţancul stâncos care domină cu semeţia lui toată lunca Tisei. Peste trei zile, în sat, au prins a vorbi oamenii: că turistul german nu s-a întors, că sus, pe platoul Pietrei, sunt lucruri abandonate şi doi câini care le păzesc. Gândul rău, prevestitor de accident, a prins rădăcini în sufletele săpânţenilor. Interlocutorul meu, Sandu Griguţa, a organizat o echipă de căutare. Au luat cu ei funii, au luat şi un câine de urmă. Pe platoul Pietrei, au găsit cortul şi alte obiecte abandonate. Între ele, paşaportul turistului căutat. De la locul cortului, pe un povârniş, doar la cîţiva metri, înspre prăpastie, era un izolir (obiect pe care se doarme în cort). Presupunere: după ce i-a căzut izolirul, turistul, neasigurat în corzi, o fi încercat să-l recupereze şi a căzut în prăpastie. S-o fi întâmplat ziua sau noaptea. Da, se vede o urmă de alunecare pe peretele de stâncă…Cei din echipa de căutare au găsit un loc de unde puteau vedea la baza abruptului. Vedeau acolo aşa ceva, ca o haină agăţată de-o creangă… Nu fără riscuri, pe ocolite, au coborât acolo. Da, era cadavrul turistului german, care stătea în poziţia ghemuit. După urme, şi-au dat seama că, de la locul pe care a căzut,  s-a târât cîţiva metri, unde a murit. De-acum era în putrefacţie, deoarece erau zile caniculare.
Au fost anunţate autorităţile (Poliţia şi Poliţia de Frontieră). Criminaliştii au fotografiat, s-a constatat decesul, au fost luate actele, a fost anunţată Ambasada Germaniei la Bucureşti. Cadavrul a rămas încă trei zile la locul accidentului. Cum Sandu Griguţa era plecat cu serviciul prin ţară, soţia lui, Liliana, o femeie curajoasă, a organizat cu săteni din Săpânţa, scoaterea cadavrului şi transportarea lui la Morga Spitalului din Sighet. Nu-i lucru uşor să pui mâna pe un cadavru în putrefacţie, să-l ridici în funii, să-l duci la mijlocul de transport, apoi, la Sighet. Doamna Liliana, femeia hotărâtă (de loc este din Firiza) a făcut-o.
De-acum cazul părea a fi rezolvat, însă doi câini, câinii turistului german care atât de tragic şi-a găsit sfârşitul, bântuiau ogrăzile de prin toată Săpânţa. Îşi căutau stăpânul. Un câine alb ca neaua şi altul maroniu, un caucazian. La o vreme, caucazianul a dispărut, l-o fi prins cineva. Însă câinele alb cu aspect de lup dădea în continuare târcoale prin sat. Făcea naveta între Piatra Săpânţei, locul unde a murit turistul, şi locul unde campase în sat. Hai să-i spunem de-acum pe nume: Wolf (lup în limba germană). Cum mai fura din când în când câte-o găină, oamenii i-au pus gând rău şi organizau potere înarmate cu furci, pentru a-l ucide.
Sandu Griguţa, crescător de câini, l-a văzut în câteva rânduri, când a intrat în curtea păstrăvăriei. L-a momit cu carne, însă de fiecare dată Wolf dispărea ca o nălucă. Interlocutorul meu ştia datele lui Wolf din paşaportul aflat la cort, pe platforma Pietrei, unde campase turistul german. Îi ştia numele, vârsta, provenienţa, vaccinurile etc. De-acum îşi dorea mult să-l aducă pe Wolf la gospodăria lui. Pentru asta a învăţat câteva cuvinte în limba germană, pentru a vorbi cu Wolf. Îi punea carne la marginea pădurii şi-l striga pe nume. Wolf apărea şi dispărea fulgerător, ca o nălucă. Alerga cu disperare în căutarea stăpânului…
Îngrijorarea în rîndul sătenilor creştea. O fiară le dă târcoale, le pune vieţile în pericol, le atacă păsările şi animalele. Nici poterele nu reuşeau să-l răpună pe Wolf.

Sandu Griguţa îmi povesteşte mai departe. Tot gîndindu-se la Wof, l-a visat într-o noapte cum, ca o nălucă, a urcat scara şi a sărit în podul casei.  Văzând că Wolf nu se dă prins, la trei luni de la data accidentului, a decis să-l prindă cu ajutorul a patru câini de vânătoare din gospodăria sa. Într-o zi, cînd Wolf a intrat iar în curtea păstrăvăriei, a dat drumul la câinii de vânătoare. Urmărirea a fost pe Drumul Oaselor şi a durat două ore. A fost o luptă între Wolf şi câinii de vînătoare.  Câinii de vânătoare au prins a se întoarce la păstrăvărie. Erau sleiţi de puteri. Apoi l-au condus pe stăpân la o râpă de pe malul apei. Acolo era căzut Wolf, fără putinţa de-a ieşi. Sandu Griguţa i-a tot vorbit pe germană, l-a strigat pe nume. Wolf îşi arăta colţii lui de lup. Sandu a aruncat un lasou şi l-a tras din râpă cu funia. După cîteva zeci de metri, Wolf îl recunoştea de stăpîn pe Sandu Griguţa. L-a dus acasă, l-a tratat medicul veterinar, Wolf şi-a revenit repede şi asculta la comenzile noului stăpân. L-a luat şi la vînătoare în câteva rînduri, cînd Wolf şi-a dovedit forţa şi inteligenţa. Îi întrecea în alergare, de departe, pe toţi câinii de vînătoare. A devenit atracţia satului, povestea lui o ştie toată Săpânţa.
La un an de la tragicul accident de la Piatra Săpânţei, a venit la Săpânţa sora turistului german. Nu, nu a vrut să vadă caseta cu fratele ei mort şi cu filmul scoaterii sale de la locul accidentului. A vrut să-l vadă pe Wolf. El a recunoscut-o imediat, i-a sărit în braţe, a cuprins-o de gât cu labele şi nu mai înceta s-o… pupe. Tânăra a spus povestea de început a lui Wolf.  Fratele ei, tînărul care avea să-şi sfârşească viaţa la Piatra Săpânţei, era iubitor şi de câini. Cum avea un prieten la grădina zoologică din orăşelul lui, a dat la împerechere o căţea de ciobănesc german cu un lup alb. Aşa a ieşit Wolf, un pui de lup alb, o raritate, pe care tânărul l-a crescut cu mare dragoste. Erau nedespărţiţi şi în drumeţiile prin munţii din România…
Tânăra venită la Săpânţa era hotărâtă să-l ducă pe Wolf acasă la ea, în Germania. Deşi despărţirea ar fi fost foarte grea, Sandu Griguţa a fost de acord. În cele din urmă, cei doi l-au lăsat pe Wolf să aleagă. L-au mângâiat amîndoi a despărţire şi fata s-a dus cu bagajul spre poartă. Wolf a zbughit-o către ea. A „îmbrăţişat-o” îndelung şi s-a întors la noul său stăpân, la Sandu Griguţa. Fata i-a spus: „Nu se poate ca Wolf să aibă un stăpân mai bun ca Dumneavoastră!” Aşa a rămas Wolf la Săpânţa, de-i ştie povestea tot satul. El ne aminteşte de Colţ Alb, câinele-erou din romanul lui Jack London.

Alec PORTASE / UZPR

(Fotografiile autorului)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *