Motto: Zidul rău mă strânge / Trupușoru-mi frânge
(Meșterul Manole)
O cheamă Ana. Pentru ea zidul care a despărțit-o de prieteni și cunoscuți a fost masca, acea cârpă uneori elegantă care acoperă nasul și gura și transformă urechile în urechi clăpăuge. Protestatarii mondiali au dat jos masca, însă umbra zidului desparte ca o stafie schimbul de replici. Mintea născocitoare a aflat antidotul în privirile focusate pe ecranul telefonului smart. Așa că, la întâlnirea cu prietenii pe o bancă în parc sau la o masă pe terasă umbra zidului amenințătoare se înalță ca un evantai japonez.
După atâta tăcere pandemică chiar nu mai ai ce să povestești, ce să clevetești…Ferice de unii cu dizabilități din categoria surdo-muți. Și mai fericiți sunt interlocutorii lor. Pot să povestească lucruri interesante, foarte interesante din categoria 5 stele căci ei nu au nicio reacție. Nu întrerup cu întrebări și nu zic nimic. Cam astfel s-au petrecut lucrurile în sala spațioasă cu plasma cât jumătate din perete – dar la care nu se uita nimeni – căci cei din sala de așteptare erau cu ochii și urechile în propriul telefon inteligent. Din când în când se mai auzea câte un mormăit nemulțumit ori o chicoteală deocheată ca ecou la ce rula pe minusculul ecran. Ana e fericită. S-a așezat lângă o persoană cu deficiențe de auz și povestește, râde, se miră într-un monolog foarte interesant și neînțeles de potențialii ei confidenți: „ Nu am mai răbdat. De trei zile nu avem lumină pe scară. Și știi de ce ? Pentru că s-a ars becul. Oameni buni, înțelegeți că eu m-am mutat la bloc, adică într-un bloc pentru ca să nu mai am nicio grijă legată de gospodărie. Și ce găsesc aici?! Un grup de bărbați care în fiecare seară stau în fața blocului parlamentând zgomotos. Probabil că locuiesc în blocul meu. Ei, nu e al meu, dar așa îmi place să zic. Am întrebat-o pe vecina de la opt – habar nu am cum o cheamă – ce e cu nelumina și mi-a deschis ochii că s-a ars becul. De asta nu avem noi lumină. E posibil așa ceva! ? Și oamenii ăia stau cu mâinile în sân. Nu, nu merge așa, trebuie să vorbesc u ei. Nu mai amân. Nu-i așa că am dreptate ? Aaa, nu poți vorbi . Nu-i nimic. O rezolv eu și pe asta, adică e vorba de bec. Dar a apărut o problemă mai urgentă: ghena de gunoi, căzută în dizgrație din cauza tomberoanelor personalizate după plastic, sticlă ori amestecate. Nu e în ordine, că nu știe oricine să citească., să fie colorate, sau măcar scrise în diferite culori” . Așa se împușcă doi iepuri: abandonul școlar și curățenia. Copiii o să învețe să citescă fiindcă roșu înseamnă sticlă, adică s și așa mai departe, foarte sistematizat. Răspunderea îi revine președintelui. Ieri m-am dus la el și ca să nu creadă că sunt pretențioasă m-am oferit să cumpăr eu vopseaua, – cât poate costa o găleată de lavabil ?! – iar el să îi pună pe bărbați la treabă. „De aia sunt bărbați. Și cu vopseaua care rămâne să zugrăvească holul de la intrare. Tot ei, căci nu s-au gândit până acum să facă ceva cu folos pentru blocul meu. Le pregătesc un bonus grozav: femeile lor, dar și celelalte din bloc să facă plăcinte pentru ei. Așa este în America, știu din filmele de pe Kanal D. Ar fi cazul să vă uitați toți la Canal D, nu numai la Antene.” O să-i spun că așa pot să învețe și să gătească ca lumea. Sigur niciunul nu știe să facă rață cu portocală cum am mâncat aseară în club. Ce, parcă și-ar permite să meargă acolo ?! Păcat că înainte de miezul nopții s-a terminat totul, altfel eu aș fi dansat până dimineața. Las’ că la mare o să-mi recuperez timpul pierdut în Centrul Vechi. La întoarcere o să găsesc blocul lună, chiar de n-o fi lună plină. Glumesc. Am planuri mari, dar nu am cui povesti aici, ba chiar mi-a venit rândul să intru în cabinetul medical. Doctoriței o să-i vorbesc omenește că am fost programată la ora 10 și este deja 11. O să-mi răspundă , căci nu are mobilul în mână. Și pe ea o cheamă tot Ana, dar nu cred că ar avea ceva în comun cu Ana lui Manole. Săraca de ea, nevorbită ca mine din cauza zidului mut, alergic la comunicare după pandemie. Deosebirea este că eu pot recupera nespusele atât timp, însă numai după consultația medicală.
Crina Decusară Bocșan / UZPR