PROF.DR. NARCIS ZARNESCU
[doctor în filologie & doctor în ştiinţe economice]
Abordarea acestor două teme – multiculturalismul și globalitatea -, aparent complementare, fără o poliță de asigurare intelectuală, nu rămâne decât o încercare eșuată de sinucidere asistată, în direct. De ce ? În primul rând, pentru că diversele tipuri de multi-culturalisme și globalizări, fiind soluții de criză, și-au dovedit, la un moment dat, inutilitatea. Mai mult, au sabotat mari arii geopolitice, au falimentat destine, au compromis ideologii, au pustiit economii și idealuri.
Voi observa, mai întâi, în treacăt, micile conflicte inter-conceptuale, de nișă, generatoare de posibile confuzii terminologice, în zona lexicală, semantică, logică : multi-culturalism și multi-culturalitate ; globalizare, mondializare, globalitate.
Dicționarul definește multi-culturalitatea ca « existență a mai multor culturi în cadrul aceleiași țări” ; iar multiculturalismul ca politică și practică de tip cultural, dezvoltată în Occident începând cu anii 60, cu referire la comunitățile în care coexistă mai multe culturi. Altfel spus, multi-culturalitatea ar fi o constatare a unei situații de facto și de iure.
Câteva confirmări oficiale privind eșecul european al multiculturalismului:
„Abordarea multiculturală în privința integrării imigranților a eșuat complet”, declara cancelarul german Angela Merkel, în 2012. Cu un an înainte, în 2011, David Cameron, afirmase că “State multiculturalism has failed”. El își va radicaliza chiar această afirmație, la Conferința de securitate de la Munchen, considerând că « the UK needed a stronger national identity to prevent people turning to all kinds of extremism”.
Deși e posibil ca afirmația pe care o voi rosti imediat, cu MAJUSCULE, ar putea stârni zâmbete, ironii, controverse, replici tăioase, revolte etc. – ea reprezintă un adevăr și o realitate, confirmate de istoria și tradițiile noastre:
În spațiul-timp românesc, carpato-danubiano-pontic, a apărut, în urmă cu cel puțin două milenii, și s-a dezvoltat un model exemplar, funcțional și eficient, de multi-culturalism.
De aceea, în ciuda acceselor de naționalism infantil și, câteodată, patologic, înregistrate de-a lungul vremurilor în memoria colectivă, conștiința identității noastre originare, o conștiință multiplă, echilibrată, construită împreună cu neamurile venite din cele patru zări și rămase aici, ne-a pregătit pe toți, majoritari și minoritari, pentru exercițiul și practica globalității.
Înțelegem procesul globalizării, îl acceptăm, îl integrăm în tradițiile noastre axiologice, îl folosim și acceptăm să fim integrați în polifonia globalizării, în speranța că, undeva, pe parcursul destinului nostru, așteptările și sacrificiul vor deveni parte a unei planetare ode a bucuriei.
Și acum, vă voi cere permisiunea să îl invit la acest important moment istoric, care se desfășoară sub auspiciile unuia din marile spirite vizionare ale României, Profesor dr. Inginer Dolphi Drimer, pe care am avut bucuria și onoarea să îl cunosc încă de la începuturile Universității ecologice, când Profesorul Drimer își avea birourile într-o clădire încărcată de istorie și simboluri : sediul fostului CC UTC, nu departe de viitoarea Piaţă a Revoluției. Așadar, aș dori să îl invit la acest moment istoric, când oficial se pune prima piatră a unei Catedre, care se va dovedi, fără îndoială, de-a lungul timpului, o entitate academică de excepție, pe Yuval Noah Harari, savant genial, profesor la Universitatea Ebraică din Ierusalaim, clasificată între primele 100 de universități din lume, a cărei construcție a început în 1918, cu sprijinul unor personalități emblematice pentru istoria civilizației moderne : Einstein, Freud, Martin Buber, Haim Weizmann, unul din cei mai importanți conducători ai mișcării sioniste, poetul Haim Nahman Bialik, dr. Iacob Itzhak Niemirower, rabinul șef al evreilor din România, în perioada 1921-1939, și mulți alții.
Așadar, cine este Yuval Noah Harari ?
El este recomandat, în primul rand, de studiile și cărțile sale. Două au devenit deja succese internaționale : Sapiens. Scurtă istorie a omenirii (2011) și Homo Deus. Scurtă istorie a viitorului (2015). Este recomandat de prognozele sale, care au forță profetică. Este recomandat de activitatea sa filantropică : în perioada pandemiei, a donat un milion de dolari Organizației Mondiale a Sănătății [OMS]. Este recomandat de Bill Gates și Barack Obama. Și, nu în ultimul rand, de subsemnatul, Narcis Zarnescu.
Reprezentant strălucit al unei viziuni istorice, multi și interdisciplinare, numite BIG HISTORY, Yuval Noah Harari propune concepte, teorii, instrumente de cunoaștere și evaluare, autentificate de istoriile milenare ale civilizațiilor care s-au succedat pe Terra. Multe din aceste concepte, teorii, demonstrații pot fi aplicate – pentru o înțelegere mai profunda a fenomenelor complexe, sistemice, care angajează totalitatea registrelor specifice unei civilizații : istoric, social, politic, economic, mental, psihologic, filosofic, religios, cultural, științific, tehnic. Printre aceste fenomene, multiculturalismul și globalitatea, impun o cercetare atentă, riguroasă și responsabilă, date fiind dinamica, ciclicitatea, și, mai ales, dificultatea găsirii unor soluții viabile, eficiente și de durată.
Plecând de la situația dramatică – pandemia – cu care se confruntă omenirea, Harari dereglează perspectiva comună și afirmă că : «cel mai mare pericol nu este virusul în sine. Umanitatea dispune de toate cunoştinţele ştiinţifice şi de uneltele tehnologice pentru a birui virusul. Problema cu adevărat majoră este demonul nostru lăuntric, ura noastră, lăcomia şi ignoranţa. Mă tem că oamenii reacţionează la această criză nu cu solidaritate globală, ci cu ură, învinuind alte ţări, învinuind minorităţi etnice şi religioase ».
Soluția propusă de Harari este foarte nouă, la scară cosmică, dar multimilenară, la scara antropogenezei. Deși Homo sapiens citește și recitește, de mii de ani, în textele sacre ale marilor religii planetare, soluțiile transmise de zei sau de extratereștrii, el, acest homo sapiens, întârzie să le aplice. Soluțiile sunt aparent simple : compasiunea, solidaritatea globală, generozitatea, acceptarea adevărului.
Permiteți-mi să îi dau cuvântul și Profesorului Harari :
« sper că vom fi capabili să ne dezvoltăm compasiunea şi nu ura, să reacţionăm cu solidaritate globală, care va dezvolta generozitatea noastră de a ajuta oameni aflaţi la nevoie. Şi sper că ne vom dezvolta abilitatea de a discerne adevărul… »
Dar nu putem aborda cele doua teme – multiculturalismul și globalitatea – fără să le introducem în contextul științei actuale, ca și în zona deciziilor politice globale. Harari observă chiar o opoziție gravă între semnalele de alarmă ale oamenilor de știință și refuzul programatic al liderilor politici de a tine cont de ele. Opoziție întreținută de fisura profundă dintre realitatea politico-economică și Școală, învățământ, cercetare.
Îl invit, din nou, pe Profesorul Harari să își expună punctul de vedere :
« În ultimii ani am văzut tot felul de politicieni populişti atacând ştiinţa, afirmând că oamenii de ştiinţă sunt o elită îndepărtată, fără legături cu oamenii, afirmând de exemplu că schimbările climatice sunt doar o găselniţă căreia nu trebuie să i se dea crezare. Dar în acest moment al crizei vedem peste tot în lume că oamenii se încred în ştiinţă mai mult decât în orice altceva. […] Sper de asemenea că atunci când oamenii de ştiinţă ne avertizează de alte lucruri, pe lângă epidemii, cum ar fi schimbările climatice şi colapsul ecologic, le vom lua în serios avertismentele, la fel ca afirmaţiile lor privind epidemia de coronavirus. ».
Crizele în cascadă declanșate de pandemie au pus, aparent, o anumită surdină pe dezbaterile privind multiculturalismul și efectele negative ale globalității economico-ideologico-politice.
Dar pe măsură ce valurile pandemice își diminuează impactul vor ieși la iveală diverse scenarii strategice de supraveghere globală, care vor controla, dar și adânci crizele multiculturalismului și ale globalității.
Astfel, supravegherea supracutanala, despre care vorbește Harari, dublată de supravegherea subcutanala, ar putea avea ca efect apariția unor noi tipuri de dictaturi, pe care eu le-aș numi dictaturi digitale. O dictatură digitală globală va fi sau chiar este deja un coșmar bine regizat. Efectele negative se vor multiplica, iar conștiința multiculturalismului, ca și imperativul de a monitoriza și armoniza fenomenul multiculturalismului se vor pierde în suburbiile istoriei.
Experiența pandemiei a declanșat, după cum se știe, crize economice secvențiale, sistemice, globale. Criza forței de muncă este începutul șomajului global, asigurat de robotizarea globală. Ne putem întreba dacă multiculturalismul va cuprinde și comunitățile de roboți, cyborgi, clone etc. ? Dacă fenomenul discriminării se va diminua sau va deveni mai complex ? Harari nu răspunde la aceste întrebări, el atenționează doar asupra unei crize uriașe pe piața muncii :
« Astfel, din cauza automatizării şi a deglobalizării, este posibil ca în special ţările în curs de dezvoltare, care se bizuie pe mâna de lucru ieftină, să se trezească dintr-o dată cu o uriaşă clasă de oameni care şi-au pierdut locurile de muncă din cauza automatizării sau fiindcă acestea s-au transferat în alte ţări ».
Dar, pe de altă parte, Profesorul Harari amintește, ori de câte ori are ocazia, una din lecțiile fundamentale ale Marii Istorii [Big History], și anume că human stupidity, prostia omenească, nu trebuie să fie subestimată. “It’s one of the most powerful forces in the world” . Într-adevăr, human stupidity este una dintre cele mai importante forţe din lume.
Fiind în consonanță absolută cu Harari și, mai ales, cu predecesorul său, pe care nu îl citează, Erasmus din Rotterdam, cel care scrisese în 1509 LAUS STULTITIAE sau LAUDA PROSTIEI, cred că s-ar putea descoperi, la un moment dat, că în miezul sentimentului național încolțește sămânța globalizării. Iar rădăcinile globalității sunt adânc implantate în pământurile roditoare ale naționalismelor armonizate.
Bucureşti
14 iulie 2021