7. Înjură-mă şi fă-mă vizibil!

Joi, 27 iulie, dimineaţă aici, noapte în ţară… M-am hotărât înainte să plec spre redacţia olimpică şi, apoi, spre arenă de tenis, să mai notez ceva despre ce mă irită de vreo două zile… Şi mă irită serios şi, de aceea trebuie să mă „scarpin”, la fel de serios (a se citi, trebuie să scriu…), dar înainte. Să fac câteva precizări legate de aceste corespondente. Ele se doresc o pledoarie pentru meseria de jurnalist sportiv, de multe ori bagatelizata de mulţi, mult mai pricepuţi pe reţelele de socializare, mai ales, sub protecţia anonimatului! E o meserie pe care n-o practic numai eu aici, ci aşa cum am tot subliniat, peste zece mii de ziarişti veniţi din toată lumea, printre care şi colegii mei din Radio România şi din TVR, la care am făcut de multe ori referinţe. Amintesc de „drumurile” mele de-aici pentru că pe ele le ştiu cel mai bine, făcându-le în funcţie de sporturile de care mă ocup de-o viaţă şi pe care le-am tot comentat la fiecare ediţie a Jocurilor Olimpice. Câteodată mai bine, câteodată mai puţin inspirat, oameni suntem, supuşi greşelilor. Iar în această meserie distanţă de la sublim al ridicol e mai subţire decât un fir de aţă, oricât de experimentat ai fi. Privesc cu plăcere mai toate sporturile, dar îmi dau cu părerea, în public, doar despre câteva, despre care am impresia că le-am descifrat tainele, că le ştiu istoria din spate şi că am un limbaj de specialitate cu care să mă descurc. A avea impresia că te pricepi la toate e o greşeală enormă! Cred în această meserie într-o specializare care să te facă credibil în ochii cititorului, ascultătorului sau telespectatorului! Din păcate, „datul cu părerea despre orice”, din postura de atotcunoscător, a devenit sport naţional! Sunt pline site-urile, YouTube-ul şi… ecranele televizoarelor de „păreorologi” care le ştiu pe toate şi, care, din păcate, influenţează o mare masă de romani, din ce în ce mai puţin cultivată (n-am uitat de „restanta” în care să scriu despre educaţia catastrofală de la noi, pentru că de la ea pleacă totul…). „Păi, dacă a zis <<nenea>. de la televizor sau… din telefon, înseamnă că aşa e!”- îşi spun mulţi…


Iar mulţi depind de traficul făcut de postările pe site sau de ratingul apariţiilor TV. Aşa că aceştia caută cu orice preţ să şocheze şi să livreze subiecte care să stârnească reacţii. Nu contează dacă sunt negative, doar numărul lor, dorit cât mai mare, contează! E vorba de comentarii la articolele pe site sau mesajele primite pe Facebook-ul emisiunilor TV. Reacţii negative, înjurături pe faţă, care-i problema, atât cât traficul „zbârnâie” şi şefii sunt mulţumiţi?! „Ce vrei, dom’le”- mi-ar zice unul din aceşti şefi, „dacă e un ziarist <<de succes>>. Eşti invidios pe el?”. „Doamne-fereşte”- aş răspunde.”Ştiu că vremurile s-au schimbat, doar că eu am rămas credincios jurnalismului tradiţional, nu în cel <, după ureche>>”.
Înjură-mă şi fă-mă vizibil!

 
Iar mulţi depind de traficul făcut de postările pe site sau de ratingul apariţiilor TV. Aşa că aceştia caută cu orice preţ să şocheze şi să livreze subiecte care să stârnească reacţii. Nu contează dacă sunt negative, doar numărul lor, dorit cât mai mare, contează! E vorba de comentarii la articolele pe site sau mesajele primite pe Facebook-ul emisiunilor TV. Reacţii negative, înjurături pe faţă, care-i problema, atât cât traficul „zbârnâie” şi şefii sunt mulţumiţi?! „Ce vrei, dom’le”- mi-ar zice unul din aceşti şefi, „dacă e un ziarist <<de succes>>. Eşti invidios pe el?”. „Doamne-fereşte”- aş răspunde.”Ştiu că vremurile s-au schimbat, doar că eu am rămas credincios jurnalismului tradiţional, nu în cel <, după ureche>>”.


Să dau exemplul despre care spuneam că m-a iritat, ca să fiu mai explicit. E o mare dezbatere în ţara în jurul conflictului „Ana Maria Popescu – Eduard Novak”. Pentru cei care nu ştiu, Novak este, vremelnic (!), Ministrul Sporturilor. Şi, încă, sportiv activ… Deci, ar trebui să ştie ce-nseamnă să faci sport de performanţă, cât munceşti pentru o medalie, nu ca alţi miniştri care erau „paraleli” cu „obiectul muncii”. Ar fi trebuit să mai ştie că marii campioni, cum e Ana Maria se mai „alinta” din când în când şi toţi cei apropiaţi lor le-accepta exprimarea, din când în când, a frustrărilor! Nu de alta, dar să nu „explodeze”, că o oală sub presiune!
Imediat după cucerirea medaliei de argint la Tokyo 2020, surescitată şi, cred, extrem de supărată de ratarea „la mustaţă” a aurului olimpic, Ana Maria, venind de pe podiumul de concurs în zona mixtă, i-a declarat colegului Dorin Chiotea de la TVR, după ce acesta a felicitat-o: „Sper că de data asta medalia mea să cântărească suficient cât să asigure un buget de bun simţ pentru viitorul scrimei româneşti”. Şi-a a mers mai departe, către vestiarul unde o aşteptau propriile lacrimi pricinuite de clipă ghinionistă în care chinezoaică, extrem de defensivă, a reuşit trusa de aur”! Atât a spus, deşi Dorin a mai încercat să mai întrebe ceva. Puteţi vedea momentul pe YouTube.
Reacţia, din ţară, a ministrului Novak a fost halucinanta: „Nici în cazul în care bugetul Federaţiei de Scrimă era cu 5 milioane mai mare, Ana Maria Popescu nu putea câştiga aurul!”. Să te cruceşti, nu alta! Vă rog frumos, mai citiţi o dată declaraţia campioanei, una de bun simţ zic eu, şi declaraţia demnitarului, una de neînţeles, ca să fiu blând în exprimare… Mie mi s-a părut normal că, la întoarcerea în ţară, la aeroport, Ana Maria a refuzat salutul lui Novak lăsându-l cu mâna întinsă. A fost chiar o Doamnă şi nu l-a înjurat, în faţă, cum ar fi meritat, pentru tâmpenia debitată! Putea să adauge şi întrebarea legitimă: „Cum poţi afirma tu că nu pot câştiga aurul pe care l-am adus de-atâtea ori României?” Zic şi eu, de-aici de la mare distanţă… Cert este că la declaraţiile de la aeroport, printre altele, Ana Maria a subliniat: „Am în spatele meu patru oameni, atât am avut, pe lângă ei, apropo de bani, domnule ministru, am avut ca sparring parteners sportivi de 43 de ani care s-au retras din activitate…” Altă declaraţie de bun simţ, zic eu, tot de la depărtare…
De data asta nu a mai „sărit” ministrul ci „păreorologii” de care vorbeam… Ce citesc pe site-ul Gsp:” S-a văitat că nu mai găseşte parteneri pentru antrenamente, că ajuns să apeleze la foşti sportivi. Care e vinovatul? Ar trebui să existe o lege care să-i oblige pe oameni să practice scrimă ca să aibă Ana Maria cu cine să se joace? Ţâfnoasă cum n-a fost nici măcar Șumudică după victoriile recente, Popescu a ridicat tonul, a gesticulat, a ironizat într-un discurs ridicol ca al unui dictator de parodie”.

Autor? Sau editorialist, cum vreţi să-l numiţi? Un băieţica, numit Remus Răureanu, pe care tot îl văd la Digi dându-şi cu părerea despre fotbal… De unde şi comparaţia nefericită cu… Şumudică! De fapt, totul e „nefericit” în punctul de vedere, dorit cât mai „original’, al acestui băieţică. Atenţie, mai băieţica, Ana Maria nu se joacă la antrenamente cu cineva, ci, chiar, se pregăteşte, dacă nu-ţi vine să crezi? Poţi să te duci în sală, s-o urmăreşti, pentru că, am înţeles, încă nu a abandonat activitatea de performanţă… Iar dacă nu ştii care-i importanta partenerilor de antrenament, de ce-ţi dai cu părerea? Ieri, în drum către sala de box, Dragoş Cojocaru, colegul de la TVR, „expert” în tenis de masă, mi-a spus că mulţi jucători de top din Europa au invitat sparring parteneri din China, care să le ridice nivelul înaintea turneului olimpic. Bineînţeles, cei care şi-au permis, cu sprijinul federaţiilor lor! Nimeni nu vine neplătit… Şi se dau bani grei! Apropo de box, după meciul pierdut, aşa cum am scris, Cosmin Gârleanu acuza tocmai lipsa partenerilor de antrenament valoroşi, fără care nu ai cum să intri în formă dorită! Pe vremuri, în anii ’90, când Francisc Vastag scria istorie, nu voia nimeni din ţara să se bată cu el la antrenamente, chiar dacă purta casca de protecţie! Pumnii campionului erau prea grei… Exasperat, Ion Şerban, preşedintele Federaţiei, a băgat adânc mana în buzunar şi i-a adus boxeri, tari ca piatra, din spaţiul ex-sovietic.În buzunarul propriu, să fiu bine înţeles. Îşi permitea, veţi spune… Da, dar era şi un manager vizionar, care ştia că numai aşa Feri va străluci…
Şi mai adăugă băieţaşul Răureanu: „Datoria publică a României a ajuns la 49,7% din PIB şi că statul căruia îi cere Popescu bani n-o duce bine!”. Auzi ce grijă îl… măcina pe băieţaş! Nu mai bine ai rămâne tu la platitudinile debitate la Digi despre… Şumudică? Ştiu, te gâdilă plăcut că te-au înjurat mulţi în comentariile postate la acest articol voit scandalos (!), ai avut un trafic nemaipomenit, dar cum e cu privitul în ochi, în oglindă, dimineaţa, când te bărbiereşti? Sau nu ai ce bărbieri şi nu ai prilejul să te-ntrebi de ce s-o faci „dictator de parodie” pe Ana Maria Popescu? Cine eşti tu, faţă de ea? Care-s performanţele tale şi care-s ale ei? Nu m-aştept să-mi răspunzi, o să consideri că tot ce-am scris eu până acum reprezintă un „: discurs ridicol”, dar aştept ca să devii cu vremea mai înţelept şi să nu mai dai, fără să ştii detalii de culise, „după ureche”, în marii campioni! Adică, să nu te mai „joci”…
Îmi pare rău că la o zi, invidios pe „succesul” colegului său de site, buzoianul meu, Cristi Geambașu sare şi el la gâtul campioanei pe care o numeşte o „Ecaterina Teodoroiu plătită din bani publici”. Cristi, am spus mereu: „Am pretenţii de la buzoieni!”

S-au mai băgat în seamă şi alţi „deontologi”, de „ambe sexe”, dar niciunul (sau niciuna, dacă vreţi…) nu au pus nişte întrebări cu adevărat de interes, care să depăşească sfera cancanului: de ce în spatele unei sportive de 37 de ani ca Ana Maria, în scrimă românească nu mai vine la această oră nimic din urmă şi e un vid absolut? Sau, de ce, operată la un genunchi şi obligată să facă o pauză îndelungată, este singura fată din scrimă care a obţinut calificarea al Tokyo 2020, fiind la a cincea participare la Jocurile Olimpice? Oare, nu pentru că are un caracter de mare învingătoare, pentru care merită toată admiraţia? Sau, câţi bani aloca România sportului în comparaţie cu alte ţări (nu trebuie mers prea departe, ci doar până la Budapesta…), ca să ştim ce pretenţii putem emite, în cunoştinţă de cauză (poate că sunt bani de sparring parteners şi nu ştie Ana Maria…). Sau, oare nu tot de la bani pleacă această lipsă acută de antrenori tineri şi valoroşi, marea problemă a sportului nostru? Dacă nu sunt atraşi de o meserie foarte prost plătită la noi, marii noştri performeri fie se apucă de altceva, fie pleacă afară ca să o practice pe bani „adevăraţi”. Aceste „întrebări-probleme” nu aduc nici trafic, nici rating… Nu interesează pe nimeni… La noi doar bălăcăreala a ajuns la mare căutare cu… telecomanda!


Cam atât pentru astăzi. O să vă spun mâine cum m-am „răsfăţat” la tenis… Să nu vă aşteptaţi în corespondentele mele să furnizez rezultate din toate disciplinele… Le găsiţi pe toate site-urile de sport. Încerc să vă stârnesc curiozitatea cu poveşti „mai altfel”, cum pregătesc una cu Simone Biles, marea vedeta americană a gimnasticii. Este că v-am făcut deja curioşi? „Puţintică răbdare”, vă rog? Să ne bucurăm că aşa „sărăcuţ” cum a ajuns sportul românesc, e capabil să scoată la rampa talente uriaşe cum e acest David Popovici, de care acum un an nu ştia nimeni, nici măcar indivizii ăştia de care am vorbit şi pe care, dacă-i întrebi, sigur, se pricep şi la înot, nu numai la scrimă şi… Şumudică sau aceşti canotori, pe care nu ştiu de unde-i tot scoate din joben Doamna Lipa? Astăzi Marius Cozmiuc şi Ciprian Tudosa (dublu rame) au adus a patra medalie, una de argint, delegaţiei noastre prezenta la Tokyo 2020!

(Hotel, joi, 29 iulie, ora 12.30)

 

Adrian Fetecău / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.