default-logo

11. Am crezut că am văzut totul în box! Ei, bine, m-am înșelat!

Zilele de marţi şi miercuri, 4 şi 5 august, le-am dedicat luptelor şi treburilor redacţionale. De fapt, având ca sport luptele în „parohia” de care mă ocup, sunt un privilegiat printre colegii mei, în condiţiile în care în afara câtorva atleţi fără şanse la medalii, nu mai avem participanţi la întrecerile celei de-a două săptămâni a Jocurilor. E grav ca o delegaţie, care reprezintă un popor numeros din Europa, „aleargă” timp de o săptămână (!) după o „amărâtă” de medalie care să-i mai îmbunătăţească puţin situaţia în clasamentul pe naţiuni. Astăzi, joi, România ocupa doar locul 35(!) la egalitate cu Venezuela… Locul I este ocupat de China (32 medalii de aur), urmată de SUA (25) şi Japonia (21). Noua Zeelandă, cu o populaţie de patru ori mai mică decât a noastră, se afla pe locul 12(6), iar Ungaria, „vecina” noastră pe 14(4)! De aceea scriam de introducerea cât mai multor ore de sport în programa şcolară: ar fi bine şi pentru sănătatea naţiunii şi pentru… clasarea ei cât mai sus la viitoarele Jocuri!
În corespondenta anterioară „invocăm” zâmbetul Krisztei Incze… Din păcate, a doua zi nu l-am revăzut, pentru că sportivă din Sfântul Gheorghe nu s-a mai oprit din plâns după meciul pierdut în fata letonei Anastasjia Grigorijeva, admiţând că a făcut nişte greşeli nepermise la un asemenea nivel! Kriszta a început bine, a condus cu 2-0, apoi prima repriză de 3 minute s-a terminat la egalitate (2-2), iar în a doua pe fondul erorilor de care vorbeam, adversara s-a desprins la 8-2, Kriszta a recuperat (8-6), apoi a riscat şi… a pierdut, în final! 14-7 pentru ex-sovietică, spre marea supărare a preşedintelui Federaţiei Romane de Lupte, Răzvan Pârcalabu, care a declarat în interviul „comun” radio-tv (am lucrat toată această săptămână la lupte cu operatorul TV, Mihai Pumnea) ca” În mod sigur, în această dimineaţă, România a trecut pe lângă obţinerea unei medalii! Dacă ar fi obţinut victoria, lucru care-i stătea la îndemână în faţa unei sportive valoroase, dar trecută de 30 de ani, sportiva noastră ar fi avut toate şansele să învingă o luptătoare din Ucraina în meciul pentru locul 3! Le ştiu valoarea tuturor celor care au venit aici şi, sigur, ar fi câştigat!”. Murea de ciudă oficialul nostru care, pentru a-i stimula şi mai mult pe luptătorii prezenţi aici, a anunţat, înainte de plecarea spre Tokyo 2020, că pe lângă premiile oferite de statul nostru, vine cu un „supliment”: pentru fiecare medalie cucerită, câte un apartament (de trei camere, pentru aur, de două camere, pentru argint şi o garsonieră pentru bronz)! ” Nu ne rămâne decât să sperăm în evoluţiile viitoare ale Andreei Ana, Alinei Vuc şi a lui Albert Saritov! „- a încheiat Pârcălabu.

Numai că la o zi distanţă de la acel interviu, adică astăzi, Andreea Ana (53kg) nu avut nicio şansă în faţa unei alte sovietice, Vanesa Kolodinskaia (Belarus), dar că, la doar 21 de ani, luptătoarea noastră are tot dreptul să spere că la Paris 2024… va fi mai bine! Mâine vor evolua Alina Vuc (50kg), de două ori vicecampioana mondială şi Albert Saritov (97kg), rusul naturalizat rapid de Răzvan Pârcălabu în primăvara lui 2016, înaintea Jocurilor Olimpice. A fost o mişcare foarte inspirată, pentru că Albert, născut în Cecenia, nu a înşelat speranţele investite în el. Refuzat de delegaţia Rusiei, el a cucerit medalia de bronz… pentru culorile noastre, titularul din echipa ţării sale fiind, în acel moment, deja la hotel. Am povestit, pe larg, totul, în cartea „RIO 2016-GANDURI RĂZLEŢE”, apărută la Editura „Corint”. Subliniam atunci că cea mai dragă imagine cu care plec de la acele Jocuri este cea în care Albert a făcut o poză în mijlocul numeroşilor suporteri ruşi, cu… tricolorul nostru pe umeri!!! Deşi au trecut anii şi peste el, mâine mizez pe valoarea şi pe ambiţia să, ultima, o calitate pe cale de dispariţie la mulţi dintre sportivii noştri!
Miercuri, după înfrângerea Krisztei, am revenit în redacţia olimpică din IBC, unde, după ce am preluat tura de la tânărul Gabi Bucur, am rămas până seara, şi printre ştirile din oră-n oră pe care trebuia să le asigur, am urmărit pe unul din monitoarele TV meciurile din turneul olimpic de box. De fapt, când am avut prilejul, am făcut acest lucru frecvent. Prima dragoste nu se uită niciodată, nu-i aşa? Din păcate, am văzut iar o „hoţie” din categoria celor care m-au făcut să mă îndepărtez de boxul amator, „cangrenat” definitiv de jocurile de culise.

Am crezut că după RIO 2016 unde toate medaliile la box au fost repartizate pe principiul „cine dă mai mult” lucrurile se vor mai „calmă”, mai ales că toţi arbitri din acel turneu olimpic au fost, mai apoi, suspendaţi! Doar că păpuşarii din umbră au rămas… De data asta, se pare, culisele s-au mutat la un nivel superior. După Rio, Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), speriat de dimensiunile scandalului de la box, a investigat activitatea conducerii Federaţiei Internaţionale de Box Amator (AIBĂ) şi a descoperit o fraudă financiară de 20 milioane de dolari (!) produsă de cuplul Wu Ching (Taiwan), preşedinte şi Ho Kim (Coreea de Sud), secretar general. CIO a forţat alegeri pentru înlocuirea celor doi, cărora nu li s-a întâmplat nimic, în afară că au… rămas cu banii furaţi…”Lasă-i, măi, sunt băieţi de-ai noştri, au greşit şi ei, ce au dat la cineva în cap, deşi sunt la box”- i-au „mângâiat” pe creştet mai marii mişcării olimpice, mai ales că Wu Ching era în acel moment membru CIO (lucru valabil, anul trecut, şi cu ungurul Tamaş Ayan, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Haltere, şi el membru CIO, care în peste 30 de ani (!) de mandate, a delapidat doar…15 milioane de dolari).

Alegerile în AIBĂ au declanşat nişte lupte incredibile între diverse tabere şi… interese, au fost aleşi vreo doi preşedinţi din spaţiul ex-sovietic, niciunul pe placul CIO, mai ales că primul e dat în urmărire în SUA pentru afaceri dubioase! În aceste condiţii turneele de calificare preolimpice şi cel de aici au fost organizate direct de CIO şi eu m-am aşteptat că asist la decizii „lacrima”, conforme cu realitatea din ring, repet, după balamucul de la Rio. Ţi-ai găsit! Unde e loc de-ntors şi totul stă la mâna arbitrilor (oameni şi ei, nu?) apar şi măgăriile care te scârbesc, nu alta! Cea mai mare a fost pusă la cale în sferturile de finală a le categoriei musca, într-un meci decisiv pentru medalie, în care japonezul Ryomei Tanaka l-a întâlnit pe columbianul Yuberjen Herney Martinez Rivas. Sud americanul i-a aplicat o corecţie severă reprezentantului gazdelor, lovindu-l în plin de nenumărate ori şi fiind sigur de victorie la finalul întâlnirii. Stupoare generală, însă! Deşi japonezul a părăsit, atenţie, sala într-un scaun cu rotile (!), nemaiputând să stea în picioare în urma bătăii încasate, decizia şi… medalia i-au fost atribuite. Incredibil! Dacă şi-ntr-o situaţie de acest gen, nemaivăzută într-o sală de box, arbitrii, cu sarcina clară trasată, sfidează pe toată lumea, atunci chiar boxul amator nu mai merită urmărit, pentru că s-a transformat într-o farsă sinistră! Degeaba au protestat vehement oficialii şi ziariştii columbieni, pe podiumul de premiere va urca japonezul! Ca o speculaţie, eu cred că „de la împărăţie” s-a transmis, neoficial, prin nişte „porumbei voiajori”, indicaţia preţioasă că, acolo unde se poate şi totul stă la mâna arbitrilor, sportivii ţării gazda să fie împinşi de la spate către medalii, ca semn de recunoştinţă faţă de eforturile uriaşe de organizare şi, mai ales, de acceptare a desfăşurării Jocurilor, în condiţii de pandemie, de creştere, zilnică, alarmantă a numărului de cazuri şi în ciuda unei opoziţii aproape totale a populaţiei. Aţi văzut, Japonia este sus în clasamentul pe naţiuni, iar la box nu a mai cucerit o medalie din 1960(!), nici măcar în 1964 când a organizat, pentru prima oară, Jocurile Olimpice… În optimi de finală Ryomei Tanaka a câştigat, tot „cu cântec” în fata chinezului Hu, medaliat cu bronz la RIO 2016(!), care a postat un mesaj emoţionant pe una din reţelele de socializare: „Pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo am îndurat multe sacrificii, am trecut peste accidentări şi dureri şi, iată, cum se încheie totul. Inima nu mă lasă să accept acest rezultat, dar nu am ce să fac. Sper că asemenea lucruri să nu se mai întâmple”. Credeţi-mă, boxerii au nişte caractere deosebite, îşi preţuiesc adversarii şi acceptă cu sportivitate înfrângerile! Doar, însă, când ele sunt reale şi nu inventate de aranjamente murdare, care te scot din minţi, nu alta, şi-ţi trebuie multă forţă interioară să treci peste ele…

Văzând reacţia jurnaliştilor columbieni, mi-am amintit de ce-am făcut eu în primăvara lui 2000 la Campionatele Europene de la Tampere. E vorba de o reacţie necontrolată, care nu-mi face deloc cinste, dar… iată cum s-au derulat faptele. În turul doi al al categoriei mijlocie (75kg) a evoluat Adrian Diaconu în compania unui ucrainean. Diaconu era un boxer deosebit, tratat de Feri Vastag, antrenorul lotului naţional, că pe un frate mai mic! Feri l-a învăţat toate trucurile posibile şi i-a transformat croşeul de stânga într-o armă letală. În august 1999, Diaconu a devenit la Houston (SUA) vicecampion al lumii, după ce în primul tur îl învinsese pe celebrul Ariel Hernandez, dublu campion olimpic, mândria echipei Cubei! Tot în primul tur, la Tampere, Diaconu l-a depăşit clar pe valorosul rus Gaydarbek Gaydarbekov, cel care peste câteva luni va dispută finală olimpică la Sydney 2000. Era clar că nu avea cine să-i stea lui Adrian în faţă în drumul său către titlul continental. Şi, totuşi, Igor Gaydamak, preşedintele Federaţiei din Ucraina, despre care ştiam că-i un mare sforar, a hotărât să-i curme cu orice mijloace drumul romanului. Membru în Comitetul Executiv al Federaţiei Europene (EABA), Gaydamak a aranjat ca la cele cinci mese şi în ring să fie arbitri din spaţiul ex-sovietic. În ring a fost unul solid, cu mustaţă, din Azerbaidjan, cred fost boxer, care a făcut toată treaba murdară. În momentele în care Diaconu a vrut să lovească, acest aşa zis arbitru l-a oprit pentru motive imaginare: că vorbea cineva din colţul său, că i s-a părut că-i curge sânge din nas şi trebuie să-l şteargă, că a lovit cu mănuşa deschisă, lucru pe care Diaconu nu-l făcea niciodată, etc. Mi-am dat seama încă din prima repriză de măgăria pregătită de ucraineni, dar am sperat că-l va prinde Diaconu pe ex-sovietic cu o lovitură şi-l va termina înainte de limita, lucru însă imposibil în condiţiile descrise. Victorie la puncte (2-1!) pentru ucrainean. Când am văzut cui îi este ridicată mâna, mi s-a blocat raţiunea şi am coborât glonţ de la masa presei şi m-am dus spre colţul ringului pe unde trebuia să iasă arbitrul mustăcios, luându-i prin surprindere pe oamenii de ordine Nu aveam în cap decât ideea că nu poţi să-ţi baţi joc în halalul acela de un boxer atât de valoros. Când a început să coboare treptele ringului, l-am luat de papion pe arbitru, înfigându-i mana în gât şi strigând, doar „Mafia!”. Acesta, normal, a fost surprins şi, tot normal, se pregătea să mă bată, că fost boxer ce se afla, doar că au reuşit cei din jur să ne despartă. S-a făcut la sfârşitul galei o şedinţă EABA, ca să-mi ridice acreditarea, doar că Ion Şerban, preşedintele federaţiei noastre era bun prieten cu turcul Câner Doganelli, preşedintele forului continental şi s-a pus, în stil balcanic, batista pe ţambal. Am scăpat doar cu un avertisment, la prima abatere urmând să se ia măsuri drastice…

Nu am evocat „episodul Tampere” ca să vedeţi ce fapte de vitejie am făcut eu, v-am spus, sunt unele reprobabile, pentru un jurnalist, dar ce se-ntâmplă, şi nu de ieri, de azi, în boxul amator, depăşeşte orice imaginaţie, atentând la… raţiunea celor care urmăresc meciurile! Aici au mai fost „întâmplări ciudate”, aşa cum a fost cea de la supergrea (plus 91kg), când francezul Mourad Aliev nu a vrut să părăsească ringul de luptă mai bine de o jumătate de oră, considerându-se nedreptăţit, tot în sferturi de finală, de decizia care l-a dat învingător pe englezul Frazer Clarke. L-am văzut pe bunul meu prieten, din anii ’90, Dominique Nato, şeful delegaţiei de box a Franţei, învârtindu-se ca un leu în cuşcă şi discutând cu nişte oficiali din sală. Degeaba, însă! Francezii au contestat decizia la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), cerând rejucarea meciului (vă daţi seama unde s-a ajuns, e pentru prima oară când aud de aşa ceva!). Tot degeaba, englezul a boxat ieri în semifinale cu uzbekul Bakhodir Jalolov, care i-a agravat rănile de la arcade provocate de… francez, şi a câştigat înainte de limita în repriză a doua. Jalolov, stabilit în cartierul new york-ez Brooklyn, are 8 victorii la profesionişti! Din 2016 AIBĂ a hotărât să permită pugiliştilor profesionişti să participe la turneul olimpic, cu condiţia să nu aibă mai mult de 15 întâlniri disputate.Şi cealaltă semifinala a fost una foarte dură, între americanul Richard Torres Junior şi kazahul Kamshybek Kunkabayev. După o repriză în care asiaticul a evitat „ciocanele” americanului, în a doua Torres l-a maltratat, efectiv, şi după ce i-a spart nasul, cu o directă violenta de dreapta, arbitrul a dictat întreruperea luptei. Se anunţă duminică o finală de zile mari între Torres şi Jalolov. Cred că singurul câştig al turneului de box de la aceste Jocuri este scoaterea la rampa a lui Richard Torres Junior, un greu pe care boxul american îl aşteaptă de 30 de ani, de la Tyson încoace… Mi-am permis să afirm într-un comentariu radiofonic făcut ieri, o fac şi acum, că Torres, la 22 de ani se anunţă, prin boxul sau spectaculos şi permanent agresiv, noul Rocky Marciano, care va umple sălile din cazinourile din Las Vegas când va evolua la profesionişti. Pentru că Torres, medaliat aici, la Tokyo, va semna pe bani frumoşi trecerea la profesionism, unde-l aşteaptă o carieră fulminantă. Bineînţeles, dacă va fi serios şi, frumuşel, foc, cum este, nu va ceda unor tentaţii neprevăzute, cum a făcut Tyson…
Ca să închei „capitolul box” al acestor corespondente, în aceeaşi notă „de suspiciune”, mai adaug doar că Sena Irie, japoneză care a învins-o pe Claudia Nechita în sferturile de finală ale categoriei 57 kg, a fost „împinsă” până… pe prima treaptă a podiumului de premiere, devenind campioana olimpică! Doar că pe treaptă a doua s-a aflat filipineza Nesthy Petecio, care, cu degetul arătător, balansat ca un cronometru, a negat în permanenţă victoria reprezentantei gazdelor! Şi ar mai fi un „doar”… În meciul Irie-Nechita,
Putea fi dată fără probleme învingătoare şi românca! Doar că arbitri au stabilit, la „şmecherie”, o victorie, la limită (3-2), pentru japoneză… De aceea am spus că a fost „împinsă” de la spate către aurul olimpic, la care visa şi Claudia noastră! C-aşa-i în… boxul amator!

(Hotel, joi, 5 august, ora 22.00)

Adrian Fetecău / UZPR

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.