Pe scriitorul și profesorul Ghiță Nazare l-am cunoscut în urmă cu câțiva ani, în cadrul unui festival de poezie organizat de Casa de cultură tecuceană. Îmi fusese prezentat de profesorul de Filosofie Ionel Necula, la rândul lui scriitor și critic bine ancorat în literatura contemporană.
Recent, în miezul lui august 2021, reîntâlnirea mea cu Ghiță Nazare s-a produs tot prin intermedierea lui Ionel Necula. Maestrul Necula mi-a înmânat mai multe volume ale sale pe care mă obligasem să le duc profesorului Nazare, care pregătește o expoziție de carte în cadrul căreia și-a propus să strângă laolaltă autorii din județul Galați.
Întâlnirea noastră s-a produs în fața Primăriei Galați. Jovial, vesel și dornic de vorbă, profesorul Nazare mă aștepta. I-am înmânat volumele aduse de la Tecuci; printre cele ale filosofului Necula se aflau și trei dintre cele semnate de istoricul tecucean Daniel Bradea.
Dialogul dintre mine și Ghiță Nazare a fost unul scurt, condensat, pentru că timpul nu ne permitea o dezbatere mai îndelungată asupra vieții culturale și scriitoricești.
G.N. -Încerc să aduc la standul expoziției cât mai mulți scriitori din județ. De la Tecuci îl avem prezent pe Ionel Necula, Costică Oancă, Adrian Racaru, Mihaela Gudană. Mai trebuie să primesc cărți de la Dorina Vârlan și de la încă o doamnă profesoară, dar nu știu cum să procedez.
A.Z -Vorbiți cu Dorina și voi aduce eu cărțile, dacă veți considera că este oportun astfel.
G.N. -Sigur, sigur că da, dacă acest lucru nu vă îngreunează pe dvs. Și dacă îmi puteți sugera pe cine să mai aducem de la Tecuci ar fi perfect, să avem un tablou cât mai complet.
A.Z. -Propun să o aduceți la masa expozițională și pe domnișoara Monica Manole.
G.N. -Luați dvs legătura cu dumneaiei? I-am spus și lui Necula: Expunem volumele publicate din 2018 până în prezent. Și desigur că aștept și cărțile dvs!
Discuția s-a îndreptat puțin către partea tristă în care se zbat autorii de carte din județ și din România, lipsa sprijinului financiar de care se lovesc atunci când vor să publice. Nu am ratat nici subiectul dureros la diminuării actelor culturale la nivel instituțional, fie din cauza lipsei de interes și neprofesionalism a celor numiți manageri sau directori la case de cultură, biblioteci ori muzee, fie din pricina mascaradei denumită pompos „pandemia Covid” – o stare impusă populației la nivel global și care a avut scopuri clare și bine determinate, cel mai pregnant fiind acela de a spori averile câtorva deja miliardari ai lumii.
La finalul întâlnirii mele cu scriitorul Nazare, mi-a dat în grijă volumul propriu, Scriitori în Agora, pentru a-l înmâna colegului și prietenului său Ionel Necula. Mi-am luat angajamentul de a-l duce destinatarului și ne-am luat la revedere.
Curiozitatea m-a împins să deschid volumul lui Ghiță Nazare, în care, cu mare bucurie, am descoperit între cele peste 50 de nume și pe cele ale unor dragi prieteni și oameni pe care îi prețuiesc și de a căror prețuire m-am bucurat la rândul meu.
Victor Cilincă (pag.49), scriitor, dramaturg şi jurnalist gălăţean, autorul volumului „Abecedar istoric gălăţean” și a altor peste 30 de cărți, omul care înainte de a fi cele amintite mai sus a cutreierat mările lumii din postura de matelot. Am stat de două-trei ori la povești cu Victor Cilincă, la biblioteca din Tecuci, și l-am apreciat că fiind un personaj plin de viață, chiar și atunci când drumul între cele două municipii din județ îl epuizaseră fizic.
Viorel Dinescu își face simțită prezența începând de la pagina 106, într-un scurt interviu electrizant, presărat cu aduceri-aminte și melancolii în care vorbește despre oameni valoroși ai literaturii române asupra cărora nu pregetă să-și manifeste recunoștința și aprecierea, amintind pe Eugen Barbu, Fănuș Neagu, Adrian Păunescu și desigur neprețuitul său prieten Grigore Vieru care a pierit fulgerător în urma unui accident rutier care cel mai probabil nu a fost deloc un… „accident”.
Grigore Vieru s-a stins la Spitalul din Chișinău, în noaptea zilei de 18 ianuarie 2009, sâmbătă spre duminică, la orele 01.20, cauza decesului fiind, conform unui comunicat la Ministerului Sănătății din Republica Moldova, insuficiența organelor vitale, grav afectate în urma accidentului rutier din joia neagră a acelei săptămâni. Cauza morții lui Vieru a fost cutezanța poetului de a rosti din toată ființa dorința de unire a Republicii Moldova cu România, asta cred eu și probabil că sunt mulți alții care gândesc asemenea mie.
Considerat cel mai mare poet contemporan din Republica Moldova, Grigore Vieru (DN: 14 februarie 1935, în localitatea Pererâta, Republicii Moldova) a trecut în lumea celor drepți înainte de a împlini 74 de ani.
A debutat în anul 1957, pe vremea când era student la Chişinău, cu o plachetă de versuri pentru copii. Ulterior, în 1968, se remarcă cu volumul de versuri lirice „Numele tău”, cartea devenind obiect de studiu în universităţi în chiar anul apariţiei. În urmă cu 19 ani, Grigore Vieru a devenit membru de onoare al Academiei Române. De altfel, tot Academia Română la propus pe Grigore Vieru la premiul Nobel pentru pace, în 1992.
Revenind la Viorel Dinescu, am apreciat cele spuse despre poetul Eminescu: Îi suntem datori lui Eminescu pentru litera în care vorbim și scriem” și îl descrie ca fiind modelul unui caracter exemplar care ne-a oferit „o lecție de patriotism pe care niciun român nu o poate uita.
La pag. 118 citesc numele neprețuitului meu prieten mutat și el la cele eterne, Dionisie Duma (născut la 8 septembrie 1940, la Tecuci, decedat la 19 ianuarie 2018 la spitalul din Galați). Poetul Duma vorbea la momentul realizării interviului despre orașul sufletului său, despre Tecuci, cu dragoste și aproape evlavios. Că și-a iubit orașul natal am aflat din povestirile pe care poetul le înșiruia la masa din curtea lui, aflată sub umbrarul unei bolte de vie și sub parfumul florilor care încadrau aleea. Dar abia acum, după citirea celor câteva rânduri din volumul lui Ghiță Nazare, am înțeles și cât de profundă era iubirea lui Dionisie Duma pentru orașul său.
Zanfir Ilie se prezintă în „Scriitori în Agora” la pagina 145. M-am oprit asupra numelui său pentru faptul că mi-am amintit de prima mea întrevedere cu domnia sa, pe 25 octombrie 2018, când mi-a lansat invitația de a-mi prezenta volumul de debut „Fără uși, fără ferestre. Poeme despre noi”, Editura Studis 2018, la Salonul literar Axis Libri din cadrul Bibliotecii V.A. Urechia de la Galați pe care o manageria la acea vreme. Un amfitrion plăcut, măiestrit în arta dialogului, Zanfir Ilie a știut dintotdeauna să-și primească oaspeții și invitații, îți crea plăcerea și dorința de a reveni cât mai curând la bibliotecă. Este apreciabil modul frumos în care fostul manager vorbește despre personalul bibliotecii pe care îl definește ca fiind „inimos și profesionist, (…), persoane dedicate meseriei, dar și promovării culturii”. În finalul interviului, Zanfir Ilie amintește un fapt de necontestat, de care ar trebui să ținem cont: „Numai prin lectură urbea și județul nostru poate avea urmași valoroși pentru că fără carte suntem mai săraci spirituali.”
Prozatorul focșănean și fondatorul de reviste de cultură, Gheorghe Neagu (pag.204), pe care destinul mi l-a oferit ca prieten minunat în anii din urmă în frumoasele zile ale Festivalului „Costache Conachi” organizat la Tecuci, este prezent în lucrarea lui Ghiță Nazarie, într-un dialog la fel de spumos precum se exprimă în viu grai. Întrebat ce oferă astăzi Județul Vrancea literaturii universale, Gheorghe Neagu răspunde direct, onest, cu punct apăsat și, fără vreun sâmbure de sfială, ironizează superficialismul, impostura și lingușeala unor „confrați” care se pretind a fi genii literare: „Au apărut tot felul de pensionari cu pretenții creatoare, finanțați și onorați de autorități care așa cred că trebuie să promovexe valoarea. Și bineînțeles că promovarea se oprește pe malul râului Milcov – care a secat cu totul.”
Ultima mea întâlnire cu scriitorul Neagu – conducător al cenaclului vrâncean „Duiliu Zanfirescu”, a fost în 5 mai 2020, la biblioteca din Odobești și mi-amintesc cu câtă supărare vorbea de faptul că se afla în imposibilitatea de a mai continua tipărirea faimoasei reviste de cultură, Oglinda literară, motivul fiind lipsa banilor necesari pentru tipografie.
Imediat după Gheorghe Neagu, la pag. 208, văd scris numele unui alt neprețuit prieten, prof. Ionel Necula, care nu pregetă să întrebe răspicat: „Este poporul român blestemat să nu se poată autoadministra?” A trecut un an de când i s-a decernat titlul de Cetățean de Onoare al județului Galați, și scriu despre acest aspect cu mândrie pentru că am făcut toate diligențele pe lângă Consiliul Județului pentru ca această recunoaștere binemeritată să se întâmple. La decernarea titlului am pornit către Galați trei: profesorul Ionel Necula, subsemnata și fostul său elev, Adrian Liviu Butunoi. Profesorul așezat pe bancheta din față-dreapta, era plin de emoție, și chiar mi-a mărturisit asta: „Am emoții, nu știu de ce, dar nu e chiar un fapt de mică importanță acest titlu pentru mine”.
Nu știu dacă poporul român este blestemat să nu se poată autoadministra, dar sigur este faptul că poporul român este norocos să aibă un om de talia lui Ionel Necula trăitor între granițele sale, așa cum este norocos și că un Ghiță Nazare notează în cărțile sale de interviuri momente din viața personalităților culturale contemporane, căci ce e scris, scris rămâne.
Între numele cunoscute mie, și pentru care manifest stimă, respect, apreciere și mulțumiri, l-am găsit și pe al colonelului Ionel Pintilii (pag.240), de la care reținem suflul patriotic care-l definește și pe care nu și-l ascunde, precum și respectul pe care-l manifestă față de cei care s-au jertfit pentru țară, dar nu ezită să se pronunțe tăios asupra actului uitării care pare să se așeze în strat din gros în ceea ce privește jertfa înaintașilor noștri: „Unitatea națională este firul roșu, ideea pentru care generații la rând au luptat și s-au sacrificat, sacrificiu care începe să nu mai fie recunoscut, mai bine spus, uitat.”
Pe colonelul Ionel Pintilii, fost comandant al Unităţii de Tancuri din cadrul Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt” din Iaşi, l-am cunoscut în anii mei de studenție, fiind unul dintre profesorii mei de la Comunicare și Relații Publice. Pe poetul Ionel Pintilii l-am cunoscut după terminarea facultății și nu mare mi-a fost mirarea să descopăr o altă latură a celui care-mi fusese profesor. Despre poezia lui Ionel Pintilii, Adi Cristi spunea că este o „replică a realității”. Eu vin și completez că poezia colonelului Ionel Pintilii este o prelungire în exterior a conștiinței sale, un ecou al trăirilor sale interioare. În Scriitori în Agora, poetul Ionel Pintilii vorbește despre unitatea națională, despre țară, despre patriotism în acel mod special pe care numai un militar de carieră, devotat țării sale, o poate face. Mă simt o privilegiată de a-l avea printre prietenii dragi sufletului meu și îi mulțumesc lui Ghiță Nazare pentru că i-a oferit spațiu între coperțile volumului său.
În Scriitori în Agora mai regăsim interviuri cu Nicolae Dabija, Constantin Frosin, Academicianul Constantin Ghe. Marinescu, Coriolan Păunescu, jurnalistul Costel Crângan, prozatorul , eseistul și publicistul Petre Rău, „profesorul de românește” vrâncean Culiță Ioan Ușurelu, gălățeanca Florina Zaharia etc .
Ghiță Nazare (născut în Nordul Județului Galați, în satul Vizurești din comuna Buciumeni, la data de 30.05.1947) probează prin volumul său preocupare și apreciere față de strădania confraților săi scriitori, poeți, critici, prozatori, publiciști, le recunoaște talentul și strădania de a îmbogăți literatura română prin creațiile lor. A scrie o astfel de lucrare, precum este Scriitori în Agora, înseamnă aplecare și studiu asupra cărților publicate și, deopotrivă, asupra personalității fiecărui autor. Ghiță Nazare nu și-a construit interviurile după un șablon pe care să-l aplice obsesiv subiecților abordați, ci din contra, s-a pliat pe caracterul, personalitatea și intelectul fiecăruia, punându-le în valoare în mod justificat, fără a cădea în capcana unor false admirații sau elogii. Publicistul Nazare a reușit să păstreze un ton imparțial, în același timp prietenos, în interviurile realizate; a punctat repere din viața confraților săi, din activitatea lor literară, a scos la suprafață pozitivismul ce-i caracterizează.
Interviul este, în esența lui, o provocare, se înscrie în categoria grea a gazetăriei; ține de stilul publicistic care informează și aduce în prim plan, prin intermediul dialogului, detalii și repere din viața și activitatea celui intervievat. Interviul construiește portrete, aduce la lumină idei, opinii, evidențiază atitudini. Un bun interviu, preciza Chilton R. Bush, este acela în care reporterul se substituie cu succes cititorului. Rolul jurnalistului nu este acela de a introduce, ostentativ, propria sa personalitate în interviu, ci de a pune în lumină personalitatea și opiniile aceluia căruia i se ia interviul.
Volumul lui Ghiță Nazarie, asupra căruia facem această succintă recenzie, cuprinde în câteva sute de pagini portrete ale scriitorilor contemporani din arealul gălățean și nu numai, prezentate savuros, reușind să stârnească interesul cititorului, punând în lumină personalitatea și opiniile celor intervievați. Îl felicit pentru munca depusă, pentru talentul și măiestria dovedite și-i aștept viitorul volum de interviuri.
Aida Zaharia / UZPR