La 27 august 1991, ședința sesiunii extraordinare a Parlamentului, luând act și de decizia Marei Adunări Naționale convocată în aceeași zi, proclama independența Republicii Moldova. Supusă votului nominal, Declarația de Independență a fost votată unanim, fără dezbateri, de toți cei 277 de deputați prezenți la ședință, între care circa 40 de deputați (14%) reprezentau minoritățile etnice conlocuitoare. În calitate de Act Fondator, unic, suprem și consensual al Republicii Moldova, Declarația plasa independența statului moldovean în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale, cu regiunea de Est, transnistreana, parte componentă, fapt ce sublinia unitatea identitară și de destin a cetățenilor moldoveni din acest areal cu întreg spațiul românesc.
Delegitimarea perioadei sovietice, realizată odată cu destrămarea statului sovietic în sine, nu lăsa o altă opțiune pentru Republica Moldova decât Reunirea cu România, o soluție care decurgea logic din trecutul istoric întrerupt în anul 1940, prin ocupația sovietică, iar această opțiune era conformă tendințelor generale din Europa de Est, unde fostele state comuniste doreau reconectarea prezentului cu ceea ce a întrerupt regimul sovietic.
O creațiune prin excelență a forțelor unioniste, unii dintre care sunt actualmente membri ai Partidului Unității Naționale, independența Republicii Moldova era văzută drept o etapa spre reunificarea cu România, urmând calea similară a națiunii germane, respectiv a celor două Germanii. Această apropiere de România s-a reflectat în adoptarea limbii române ca limbă oficială în republică, a tricolorului românesc ca drapel de stat, a stemei şi a imnului „Deşteaptă-te române” ca imn național al Republicii Moldova.
Concepută ca o sărbătoare a desprinderii de Imperiul sovietic, ca o etapă spre Reunirea cu România, independența Republicii Moldova a devenit în cei treizeci de ani un instrument în mâinile fostei nomenclaturi comuniste, care s-a reprodus la putere după războiul de la Nistru și a folosit instituțiile statului în interese personale și de grup.
Din cauza respingerii ideii de reunificare cu România, care ar fi adus cetățenii Republicii Moldova alături de restul românilor în Uniunea Europeană și în NATO, la treizeci de ani de independență Republica Moldova prezintă simptomele unui stat eșuat, un stat al cărui guvernare este slabă și ineficientă în deținerea unui control efectiv asupra propriului teritoriului, iar de-a lungul timpului structurile statale au fost supuse intereselor private, în serviciul grupurilor oligarhice care s-au folosit de sistemului erodat. Statul moldovenesc s-a arătat ineficient și incapabil să aplice în mod uniform legea din cauza unei rate înalte a corupției politice, pieței negre supradimensionate, birocrației neocomuniste, ineficienței juridice și interferenței externe, toate determinând un declin economic accentuat în condițiile unei infrastructuri economice degradate, care a eșuat în a asigura venituri și bunăstare în mod echitabil pentru toți cetățenii.
Acești factori au determinat și determină în continuare o lipsă de încredere a cetățenilor în stat, fapt ce a contribuit la emigrarea cronică și susținută (exodul creierelor, emigrația voluntară și involuntară a populației), văzută ca reflecția vulnerabilității sociale a statului, eșecul politicilor de dezvoltare socială pe care acesta le pune în practică, lipsa de viziune, incapacitatea sau dezinteresul elitelor politice.
Partidul Unității Naționale, formațiune politică care a promovat şi continuă să promoveze până la realizare ideea de reunificare națională şi teritorială a Republicii Moldova cu România, felicită cetățenii Republicii Moldova cu ocazia marcării momentului solemn al desprinderii de Imperiul sovietic și consideră că punerea în aplicare a prevederilor Declarației de Independență prin Reunirea celor două state românești, constituie unica soluție veritabilă de bunăstare, prosperitate și securitate, de acces în civilizația euro-atlantică pentru cetățenii Republicii Moldova.
Serviciul de Presă al Partidului Unității Naționale, PUN
26 august 2021