default-logo

Luiza Cala și ˝Reconfigurarea˝ la Editura UZP

În primăvara lui 2020 intram într-o nedorită buclă de timp. Nu ştiam (nu ştim nici acum!) cât va dura bâjbâiala noastră prin buclă, important era să învăţăm să ne poziţionăm pe direcţia câştigătoare, să ne îmbunătăţim tehnicile de confruntare cu necunoscutul, să ne adaptăm noilor vremuri, să fim câştigători! Anul 2020 începea ca oricare altul. Aveam ţeluri de atins, ne planificasem anul în cheia propriilor strategii sau ne înrolasem în strategii de grup care ne-ar fi fost de folos. Am visat şi plănuit până în ziua în care pandemia a şters nemiloasă toate speranţele noastre, ne-a închis în case, ne-a mutilat trăirile. Am învăţat să ne adaptăm vremurilor, condiţiilor, restricţiilor, am imaginat salvarea sufletelor noastre şi am încercat să ne păstrăm trupurile sănătoase. Fiecare a făcut-o potrivit ştiinţei şi putinţei proprii. Cei puternici s-au bucurat de faptul că sunt martorii acestor schimbări istorice la scară planetară. Sunt mulţi şi cei care au pierdut lupta cu neînţelesul şi nemilosul virus. Tristeţea şi teama acopereau planeta. Mass media ne bombarda permanent cu numărul tot mai mare de infectaţi, de internaţi la reanimare, de morţi, imagini cu izolete purtate pe muzică tragică, crescând emoţia colectivă, înnebunindu-ne de frică. Puterea sanitară prelua controlul. Pandemia ştergea toate problemele lumii noastre, nimic nu mai exista, toate informaţiile erau despre pandemie. Fuseseră uitate peste noapte toate: încălzirea 7 globala, focarele de război, tăierile abuzive de păduri, apele poluate, nerespectarea drepturilor omului, emigranţii care invadaseră Europa, inflaţia… Priveam la televizor metropolele lumii pustiite nefiresc, înfricoşător. Rareori trecea câte un om cu ochii în pământ, ocolind orice vietate cu mare grijă. Oamenii se evitau, nu se mai atingeau, nu socializau. Distanţarea era socială, aşa cum ni se indicase din început, nu fizică, medical. Familiile se împărţeau pe tot felul de criterii mai mult sau mai puţin reale. După frica iniţială, frica de un duşman necunoscut şi perfid, au început întrebările. Politicul împletit cu medicina au aşezat peste lume un set de decizii rămase nouă de neînţeles. Multe sfidau absurdul. Unele erau greu de respectat. Înfricoşaţi, a trebuit să ne supunem. Eu locuiesc la 400 de metri depărtare de mare şi nu aveam voie să mă plimb pe ţărmul ei, deşi nu era nimeni, doar câţiva pescăruşi care nu mai aveu cu cine să vorbească. Nu sunt un bun exemplu – reprezentativ – pentru tristeţile acelor vremuri, eu am lumea mea liberă, calmă, frumoasă, lumea în care mă refugiez oricând îmi este greu. Dar bătrânii singuri şi bolnavi, bolnavii incurabili care nu-şi puteau alina suferinţele?! Virusul acesta misterios ne luase drepturile, libertăţile, liniştea, viaţa pe care noi o numeam normală. Societatea s-a împărţit dureros. În ambele părţi s-a adunat multă patimă. Echilibristica între tabere era obositoare şi mulţi au ales izolarea totală. Dacă înaintea pandemiei Zeul IT era blamat, reproşindu-i-se faptul că omenirea nu mai ştie să trăiască din cauza ecranelor acaparatoare, acum netul a devenit lumina din marea beznă. Salvarea a sosit din saltul tehnologic deosebit 8 de alert, care a schimbat radical lumea ştiută de noi. Totul s-a mutat on-line: şcoala, profesia, hrana spirituală, comunicarea cu rudele. Deciziile bizare, oprirea economiei, problemele financiare, chinul psihologic, toate au dus la tragedii. Psihologic, umanitatea suferea, relaţiile interumane se degradau. Mulţi credeau că planeta avea nevoie de odihnă, că noi aveam nevoie să privim înăuntrul nostru, să regăsim dumnezeirea de care ne cam îndepărtasem. Pedeapsă divină sau consecinţa nesăbuinţei noastre, necunoscutul ne domina. Trăisem mereu cu virusurile şi, deodată, criza sanitară oprise economia planetară, avea consecinţe sociale nemaiîntâlnite pănă acum. Oare drumul ales era cel bun, oare merita acest sacrificiu?! Protecţia socială avea să se preschimbe în teroare socială sub bagheta înfricoşătorului virus. Dacă ar fi fost doar într-o poveste, l-aş fi admirat… Privind în juru-mi, am constatat că cel mai uşor s-au salvat cei care au realizat importanţa fortificării parteneriatului. Lărgesc domeniul parteneriatului cu capitole noi pentru că mulţi vieţuim singuri, dar ne-am aşezat comod într-un parteneriat salvator şi aducător de împlinire cu profesia, cu arta prin care ne exprimăm, copilul, animalul de companie, prietenul cu care am împărţit un spaţiu carantinat, orice ne înconjoară, orice ne-a alinat, a devenit partener de suferinţă şi izbândă. Dificultăţile acestui an au dus la destrămarea căsniciilor care erau deja de mult consumate, au apropiat partenerii care îşi trăiesc cu sinceritate drumul comun, au reamintit oamenilor că doar viaţa trăită cu pasiune te poate ferici, că 9 doar aşa poţi să-ţi salvezi sufletul, să te fereşti de depresie, de abandon. Mi-am propus realizarea unui volum de interviuri legate de trecerea prin pandemie, cu bune şi rele. Oameni deosebiţi au acceptat să-mi împărtăşescă experienţa proprie, experienţă din care putem învăţa. Creatorii au reuşit cel mai uşor să îşi păstreze echilibrul; s-au ajutat de forma lor de exprimare pentru a genera forţă interioară protectoare, tămăduitoare. Ei s-au refugiat în artă pentru a-şi salva măcar sufletul, dacă în plan material erau tot mai năpăstuiţi. Acest parteneriat, cel dintre artist şi arta lui, a devenit puternic, salvator. Iată de ce m-am adresat câtorva făuritori de frumos şi nemurire, întrebându-i cum şi-au petrecut această pandemie, cum percep trecerea graniţei dintre lumea veche şi cea nouă. Deşi nu-mi place acest gând, este evident că a început schimbarea lumii noastre. Am rugat câţiva oameni deosebiţi să răspundă unui set de întrebări despre cum au trecut prin pandemie. Întrebările sunt scurte, la obiect, încercând să realizeze o oglindă cât mai reală a trăirilor acestui segment de intervievaţi, oameni cu interioare frumos mobilate. Au avut amabilitatea să-mi răspundă personalităţi din România şi din alte treisprezece ţări: Republica Moldova, Bulgaria, Turcia, Olanda, Israel, Spania, Venezuela, Rusia, China, Anglia, Australia, Grecia, Italia. Majoritatea respondenţilor sunt români plecaţi din ţară. Sunt un om cu o extrem de limitată curiozitate în a,,sonda,, vieţile celorlalţi şi, ca atare, mă temeam că îmi va fi greu să-mi duc la capăt demersul. Nu a fost aşa, slavă 10 Domnului! Aşteptam înfrigurată răspunsurile pentru a le devora cu nesaţ. Era prima dată în istoria trăită de mine când eram puşi în faţa unei pandemii. Comportamentul uman se modifică în circumstanţe extreme. Sensibilitatea creatorilor era excedată şi excedarea trebuia să lase urme în arta lor. Aceste urme le căutam. Dacă la început, preocupaţi fiind de salvarea vieţilor proprii, singura noastră grijă era cea medicală, după depăşirea şocului mulţi s-au refugiat în frumos, în artă. Survolarea pandemiei, cu bune şi rele, a avut câteva puncte comune: credinţa a fost salvatoare, frumosul a fost salvator, internetul a fost salvator. Credinţă, artă, ştiinţă, iată unde a fost salvarea! Doresc ca demersul meu să ajute pe cei care încă nu şi-au găsit drumul spre salvare. Valurile care vor veni sper să ne găsească mai puternici, mai pregătiţi! Sper să ştim să privim în noi, să ne înţelegem bine priorităţile, să fim înţelepţi şi să fim înţelepţi şi să acţionăm corect! De la mal de Mare vă îmbrăţişez cu val proaspăt, tămăduitor. Luiza Cala şi Marea, cea care spală cu generozitate orice rău 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.