◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

“Epigrame virusate”, Corneliu ZEANA

Medic și scriitor, jurnalist de atitudine și om de știință, Corneliu Zeana excelează în tot ceea ce face. Sunt zece ani de când a publicat primul volum de catrene, acum ajungând la al patrulea, „Epigrame virusate”,  volum de epigrame cu teme alese din viața de zi cu zi. 

Apărut la Editura “Betta” în cursul anului curent, 2021, acest volum aduce în fața cititorului, prin stilul epigramic, umor amar și ironie, sfera politicului și maladia Covid-19, probleme globale, dragostea și viața. Autorul, fin pictor de moravuri, prin tiparul catrenului și prin meditațiile sale satirice, ne dezvăluie un spirit lucid și angajat în expunerea stărilor de fapt ale României de astăzi, precum în epigrama “STAREA NAȚIUNII”:  „Sunt vremuri de COVID!/ C-un dominant partid/ În Parlament avid,/ Bugetul țării? Vid”.

Corneliu Zeana este membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, al Uniunii Epigramiștilor, vicepreședinte al Societății Medicilor Scriitori și Publiciști Români și membru al Uniunii Mondiale a Scriitorilor Medici. Este conferențiar universitar, doctor în medicină, medic primar în cardiologie, medic primar medicină internă, cu competență în imunologie clinică. 

În planul creației literare, Corneliu Zeana a publicat și volume de poezie, unele traduse și în afara țării,  texte și eseuri cu caracter serial, proză. Printre numeroasele recunoașteri ale valorii sale literare se numără: premiul „PANA DE AUR” (Viața Medicală și Societatea Medicilor Scriitori și Publiciști Români); Premiul I la festivalul Internațional de Literatură Umoristică și Caricatură ALBUMOR, Alba Iulia 2012; premiul pentru Jurnalism, 2016, acordat de Uniunea Ziariștilor Profesioniști; Premiul I pentru publicistică la Gala Medica din 2014. Pe plan științific a publicat zece tratate de medicină la edituri de profil de renume, Editura Medicală și Editura Științifică. 

Epigramistul Corneliu Zeana ne îmbie cu spirit umoristic să lecturăm epigramele sale, care abordează o varietate de teme contemporane,  neuitând nici de propiul epitaf:  „ EPITAF…Viața, veselă sau sumbră,/ Mi-o trecui luptând cu-o umbră/ Ce-a crescut mereu, doar ea,/ De-am ajuns…în umbra mea.”

 

Tanța Tănăsescu / UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *