◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

Tripla recuperare / Acad. Gheorghe Păun

Se pare că avem vocaţia zigzagului, a mersului perpendicular pe drumul de anţărţ – şi, geometric vorbind, nu oricum perpendicular, ci în spaţiu, ca să existe mai multe posibilităţi.
Cel puţin în cultură, în zona literatură-filosofie-ideologie, în artele plastice chiar, observaţia este uşor de ilustrat – cu ideologia dictând zigzagul. Adesea, doar politica, fără ideologie. (Fraza din urmă iese puţin din stilul revistei, pentru că trimite la politicienii din vremea noastră. Fără a numi vreunul, că ar fi prea mare impietatea, aluzia este la felul cum, de pildă, fiecare nou ministru al Învăţământului, imediat ce ajunge pe scaun, porneşte o „reformă”, iar dacă a urmat unui ministru din alt partid, reforma are un singur ţel, se conduce după un singur principiu: pornirea într-o direcţie perpendiculară reformei dinainte… Am menţionat învăţă-mântul doar pentru că aici efectele au fost mai vizibile, mai mediatizate.)
Iată două cazuri care mult rău au făcut/fac culturii naţionale.
După ultimul Război Mondial (ultimul pentru că cele care au urmat nu au mai căpătat, deocamdată, numere), atunci când s-a instaurat – aşa cum s-a instaurat, detaliile contează, dar nu le reluăm – „dictatura proletariatului”, s-a făcut tabula rasa din toată cultura „burghezo-moşierească”. Cele două sintagme închise între ghilimele pot face subiectul unei discuţii pe multe pagini, mai ales că sugerează imediat alte formule celebre (şi atât de dăunătoare la nivel istoric), precum „lupta de clasă”.
Două au fost direcţiile principale ale „epurării”: interbelicii şi diaspora. Dintre marii interbelici, puţini au mai ajuns în librării, mulţi au fost scoşi şi din biblioteci, sistematic cei „de dreapta”, „misticii”, sau ce alte etichete au mai primit. Au fost împinşi în faţă un număr de mediocri, oneşti poate la vremea lor, cu principalul merit că „au cântat munca şi pe muncitori”.
Au supravieţuit cei care au făcut compromisuri, adaptându-se vremurilor, în timp au mai fost „reabilitaţi” şi alţii – Blaga, Barbu, Arghezi.
Cu diaspora lucrurile au fost şi mai tranşante, mai ales că mulţi dintre cei care se străduiau să mai trăiască româneşte în afara României, deci cu un ochi asupra ţării, „au criticat regimul”, deveniseră de-a dreptul „duşmani”. Sigur, unii erau prea vizibili pentru a fi ignoraţi – Brâncuşi, Eliade, Ionescu, mai târziu şi Cioran – dar majoritatea au fost ascunşi în „fondurile speciale” are bibliotecilor, iar spre unii chiar au fost îndreptaţi terorişti, cu bâta sau cu bomba.
Acum, după Decembrie 1989, când s-a ieşit din comunism (sau ce-o mai fi fost pe aici) şi am revenit la capitalism (sau ce-o mai fi acum pe aici), am procedat la fel: am aruncat la coş mai tot ce s-a făcut în „epoca ceauşistă”, ba chiar mai mult de atâta. Liberi să ne exprimăm (să ne dăm în petec), inocent sau la sugestie, ne-am pornit să demolăm. Am început cu înaintaşii, cu cei imediaţi, ocultând ce au făcut bun sau bine şi scoţând în faţă doar „realismul socialist”, eventual „odele”, apoi am împins voluptatea demolării şi mai departe, spre clasici. N-a scăpat Sadoveanu, cu al lui Mitrea Cocor luat ca „probă”, n-a scăpat nici Eminescu – prea naţionalist, nu-i aşa? Au fost însă în mare măsură recuperaţi interbelicii, filosofii în primul rând, este recuperată – nu ştiu dacă atât cât ar trebui – diaspora.
Prin intermediul eficientului Florea Firan, pune un umăr la această misiune şi revista noastră. Mai rămân însă de recuperat postbelicii! Cei care merită, desigur, cu toate luminile şi umbrele lor. Cazul tipic (cel mai recent) – Adrian Păunescu cel atât de complex şi atât de contradictoriu interpretat, prezent mai mult în memoria românilor de peste Prut (are şi un bust la Chişinău) decât la noi.
Recuperarea interbelicilor, recuperarea diasporei, recuperarea postbelicilor. Triplă misiune. Necesară misiune – căci mult necesară este continuitatea pentru un popor care doreşte să rămână el însuşi sub presiunea depersonalizatoare a începutului de mileniu.

Revista Curtea de la Arges

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *