Revista se deschide cu un inspirat eseu al Pr. Prof. Univ. Dr. Theodor Damian- Despre iad și demoni.
Părintele Profesor nu Întâmplător vorbește despre iad și demoni, pentru că, din păpcate, trăim într-o epocă a dezbinării, a izolării, a urii, a defăimării și, de aceea, invitația sa la unire, la unitate, la comuniune, la buna înțelegere și armonie, ca slujitori ai lui Dumnezeu. Domnia Sa face, firesc, trimiteri la textele bIblice, la Sf. Evanghelie, la psalmi. Eseul are un motto semnificativ:”Cât este de bine și cât este de frumos să locuiaască frații în unire” ( Ps. 132, 1).
Dânsul, bun cunoscător al literaturii și al filosofiei, citează câteva versuri ale Magdei Isanos și un scurt monolog al diavolului din piesa lui Vicor Eftimiu- Cocoșul negru, care mărturisește că strică ce face Sfântul. De asemenea, eseistul pomenește despre piesa lui Jean Paul Sartre Cu ușile închise, în care acesta descrie modul cum construim iadul pe pământ încă din viața aceasta.
Toate acestea sunt motive de meditație, ca să aflăm unde ne situăm, între rai și iad, cât de mult construim raiul și iadul aici pe pământ. Diavolul este părintele dezbinării, iar omul este instrumentul prin care dezbinarea are loc.
Știm din textele biblice despre căderea îngerilor. Este vorba despre îngerii răi, care au vrut să-i ia locul lui Dumnezeu, ceea ce a dus la căderea lor. Diavolul este forța distrugătoare, el lucrează în peranență. El distruge în primul rând sufletul omului, iar iadul este locul sălășluirii sale. Iadul este loc de chin, de suferință. chiar pentru diavol, care a fost pedepsit. Iadul nu este un loc pe care îl putem determina cu precizie. El este mai ales o stare. Iadul este peste tot unde umblă diavolul, așa cum raiul este peste tot unde se află Dumnezeu. Mântuitorul a predicat iubirea de aproapele, fapta bună, comuniunea, unirea. Numai așa vom putea aduce raiul pe pământ.
În eseul său despre Noica și Brâncuși, Marian Nencescu face o trecere în revistăa principalelor idei din cărțile lui Ion Pogorilovschi despre Brâncuși: 9 cărți și peste 100 de articole. Ultima lucrare a autorului, apărută postum, în 2016, este o sinteză între substratul temelor plastice brâncușiene și ideile de bază ale filosofiei lui Constantin Noica. Miza cărții, spune eseistul, „o constituie identificarea unui „țnțeles românesc al ființei”, prezent în operele lui Brâncuși. Eseistul prezintă, pe scurt, câteva date biografice despre Ion Pogorilovschi și despre Constantin Noica. Apoi, el trece în revistă unele opinii ale filosofului român Constantin Noica, privind viziunea românească asupra ființei, prin care ” a reinterpretat, în anii`70 cu material și exemple românești, marile direcții de gândire ale secolului trrecut, de la existențialism la antologia heideggeriană”.
Despre conținutul filosofic al sculpturii brâncușiene, gânditorii români s-au pronunțat de timpuriu. Marian Nencescu dă și câteva exemple: Lucian Blaga în Fețele unui veac (1925), Dan Botta, Petru Solonaru.
„În concluzie, spune Marian Nencescu, opera brâncușiană este ea însăși o „paradigmă a complexității”, ce poate ține loc chiar de un tratat de filosofie al neamului”.
Harnica și neobosita cercetătoare, prof. univ. dr. Anca Sîrghie, publică un excelent eseu despre Paradoxul receptării pieselor de teatru ale lui Radu Stanca în posteritate.
Bună cunoscătoare a operei literare a lui Radu Stanca, ( este și autoarea unui studiu monografic dedicat acestuia, care constituie teza sa de doctorat din 1982 de la Facultatea de Filologie), Anca Sîrghie a urmărit în timp destinul pieselor de teatru ale autorului, ajungând la concluzii paradoxale.
Autoarea aduce un cald elogiu soției lui Radu Stanca , Dorina Stanca, actriță la Teatrul din Sibiu, care, după moartea soțului ei, în dec. 1962, a renunțat la propria carieră scenică, pentru a se dedica promovării operei lui.
Autoarea trece în revistă creația dramaturgică a lui Radu Stanca în perioada de dinaintea Revoluție din 1989 și constată că, imediat după 1964, a fost un moment propice promovării acestui teatru. Piesele sale au fost jucate pe scena Teatrului din Sibiu sau Teatrului Național din Iași sau din Cluj. Au apărut volume antologice de Teatru ( în 1968), au apărut cronici teatrale elogioase, studii critice, semnate de nume sonore ale criticii literare. „
În mod paradoxal, în anii posterității lui socialiste se produce o adevărată explozie a interesului pentru dramele de idei ale scriitorului transilvănean, în timp ce piesele scrise conjunctural la comandă politică de alți dramaturgi consacrați sunt uitate. Deschiderea spre lumina scenei a textelor lui Radu Stanca va continua și dincolo de „tezele din iulie” (1977). Totodată, apar studii de sinteză ale operei sale, în dicționare de literatură, în manuale de istorie literară, scrise de autori consacrați.
În mod ciudat, în ultimele decenii, interesul pentru piesele lui Radu Stanca a scăzut. Acesta este și paradoxul pe care îl constată și Anca Sîrghie. În perioada postdecembristă, perioadă de deplină libertate ideologică, piesele de teatru ale lui Radu Stanca au în registrat un inexplicabil regres.
Galina Martea scrie un interesant eseu despre Cultura literaturii române în contextul altor culturi.
După ce definește conceptul de cultură ca identitate a valorilor spirituale și materiale ale unui popor, autoarea raportează cultura română la valorile culturale universale, subliniind că cultura română, în mod aparte, cultura literară română, s-a manifestat ca o componentă a culturii universale.
Domia Sa amintește numele unor mari personalități care au ilustrat relațiile cu alte culturi și influența acestora de-alungul timpului. Astfel, marii cronicari moldoveni, Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, apoi Dimitrie Cantemir, care a lăsat moștenire valori literare inegalabile. Literatura română a fost influențată de diverse culturi ca, de exemplu, cultura greacă ( secolul al XVII-lea și al XVIII-lea), iluminismul european ( secolele XVIII-XIX), renașterea națională și culturală ( secolul al XIX-lea și începutul celui de al XX-lea).
Curentele literare europene ( simbolismul, romantismul, realismul ) au influențat literatura română în sens pozitiv. Marii noștri clasici, Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici, apoi Vasile Alecsandri, Titu Maiorescu, Hasdeu, Kogălniceanu, Ion Heliade Rădulescu, Alexandru Macedonski, etc au scris opere de mare valoare, care au intrat în patrimoniul cultural universal. Cultura literaturii române este prezentă în mod distinct de la începuturi până astăzi. Scriitorii și oamenii de știință români au promovat valorile intelectuale și spirituale românești. Ei se regăsesc în contextul altor culturi. Scriitori și oamenii de știință români sunt recunoscuți în cultura europeană și universală.
Autoarea dă o listă întreagă cu numele lor, dar, în partea finală a eseului, apar nume mai puțin reprezentative.
Câteva însemnări despre Eminescu, Poet și teolog, are Tudor Nedelcea, care face trimitere la unele poezii, la proza și publicistica eminesciană. Tema e foarte importantă și ar merita o aprofundare mai adâncă. ( Vezi, în acest sens, cartea lui Theodor Damian, Ideea de Dumnezeu în poezia lui Eminescu, Editura Eikon, București,2016).
La capitolul Documente și mărturii, M.N.Rusu ne dă informații prețioase despre Jurnalul Doamnei Dery, (1793-1872), o mare actriță de teatru și de operă din Ungaria imperiului habsburgic, care, între anii 1820-1846, a făcut numeroase turnee în orașele din Transilvania și Banat.
În memoriile sale, găsim foarte multe pagini despre viața artistică și politică din orașele românești din Transilvania.
La capitolul Cărți în agora, Dan Anghelescu prezintă cartea Magdei Ursache Ars expentandi- mic manual de tehnica așteptării (Ed.Eikon, București, 2021), Ion Haineș, volumul de versuri al lui Marcel Miron Poeme din anticamera vieții Ed. Timpul, Iași, 2020), Iulian Chivu-Cosmografia lui Aethicus Ister, într-o ediție de Ion Pachia-Tatomirescu (Timișoara, Ed. Waldpress, 2019).
La capitolul Istorie, Ioan Voicu scrie despre Nicolae Iorga și magia bunei vecinătăți. El prezintă elogios recentul volum semnat Nicolae Mareș-Nicolae Iorga și Polonia (Editura Fundației România de Mâine, București). Autorul evidențiază concepția lui Nicolae Iorga privind locul bunei vecinătăți și al solidarității în relațiile dintre România și Polonia. Iorga a scris și publicat mii de pagini despre Polonia și raporturile româno-polone.
La capitolul Recenzii, Ioan Gâf-Deac prezintă cartea Dincolo de semne,(Editura Karta-Graphic, Ploiești, 2017), autor Lazăr Avram, iar Gheorghe Andrei Neagu scrie despre cartea Teodorei Fântânaru-Primăvara lecturii la români (Ed. Academiei Române, București 2020).
O emoționantă evocare a prietenei sale, Nuni, face Roxana Pavnotescu ( la capitolul In memoriam).
Revista publică multă poezie (Nicolae Jinga, Passionaria Stoicescu, Angela Nache Mamier, Cătălina Hașotti, Sabina Măduța, Andrei Zanca, Mihaela Malea Stroe, Clelia Ifrim, Victor Olimaera Mateus, Ștefania Di Leo, Anna Keiko, Herbert Werner Muhlbroth, Dorel Cosma, Horia Ion Groza, George Căbaș, Lora Levitchi.
Proză semnează : Bedros Horasangian, Dana Opriță (într-o postură inedită), Cătălina Hașotti, Victor Ravini, Flavia Topan, Smaranda Kafka, Elena Mitru.
Ilustrații moderne semnează Luminița Țăranu, Horia Țigănuș, Alexandra Stoenescu.
Un bogat Fotoalbum ilustrează o parte din activitățile cenaclului literar „Mihai Eminescu”și ale Bisericii „Sf. Petru și Pavel” din New York.
În concluzie, o revistă de prestigiu internațional.
Ion Haineș / UZPR